Astazi a debutat Raliul Perla Harghitei, ultima etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2016. Revenita pe asfalt, intrecerea de la Odorhei a aliniat la start 41 de echipaje in CNR si inca 16 in Rally 2.

La volanul Skodei Fabia R5 si avandu-l in sreapta sa pe Tudor Marza, Dan Girtofan a inceput raliul cu dreptul obtinand cel mai bun timp al primei speciale, Valeni 1. Pilotul brasovean a parcurs cei 6,44 km ai probei in 3 minute si 20,9 secunde. In urma sa s-au clasat doi piloti ai clasei 3, Edwin Keleti (Mitsubishi Lancer Evo X) la 5,2 secunde si Gergo Szabo (Mitsubishi Lancer Evo IX) la 6,7 secunde. A treia pozitie a fost impartita de Szabo cu Gere Laszlo Kelo, care a avut acelasi timp. Cel care si-a trecut deja in cont titlul acestui sezon, Simone Tempestini, a obtinut doar al noualea timp al specialei de debut, fiind mai lent cu 14,9 secunde decat Gartofan. De mentionat ca Simone foloseste in Raliul Perla Harghitei modelul Citroen DS3 R3-MAX cu care a devenit campioni mondial în Junior WRC iar in dreapta sa se afla copilotul Marc Banca.
Dan Girtofan a castigat si cea de-a doua speciala, Sanpaul 1, care a avut o lungime de 6,27 km. Simone Tempestini a terminat al doilea, fiind mai "lent" cu mai putin de o secunda decat Giri. Tanarul pilot Napoca Rally Academy urca astfel pana pe cea de-a patra pozitie in clasamentul raliului. Duelul la varful clasei 3 a continuat si pe aceasta speciala, de aceasta echipajul Gergo Szabo / Karoly Borbely fiind mai rapid decat echipajul Edwin Keleti / Anton Avram. Totusi, acestia din urma pastrau inca un avans minim in clasamentul cumulat.
Simone Tempestini a crescut si mai tare ritmul pe PS3 Lueta 1, cea mai lunga speciala a zilei (13,73 km), impunandu-se in fata lui Dan Girtofan cu 8.7 secunde. Proaspatul campion mondial la juniori urca pe 2 in urma acestei speciale si se apropia la 7 secunde de lider. Gergo Szabo a venit al treilea, urcand pe 3 si in clasamentul general al raliului. Edwin Keleti a incheiat speciala cu al patrulea timp, la peste 13 secunde in urma lui Szabo.
Prim zi a intrecerii s-a incheiat dupa proba spectacol din centrul orasului Odorheiul Secuiesc. Avand o distanta de doar 1,6 km, nu multa lume se astepta ca superspeciala sa aduca schimbari majore in clasament. Si totusi s-a intamplat. Simone Tempestini a facut o eroare de traseu, pierzand multe secunde in incercarea de revenire. El a incheiat superspaciala la 27.7 secunde in urma lui Girtofan, cel care a bifat a treia victorie de proba. Simone incheie astfel ziua pe a patra pozitie a clasamentului general, la 34,7 secunde in urma liderului. Edwin Keleti a terminat superspeciala cu al doilea timp, recuperand 1,5 secunde fata de Gergo Szabo. Cei doi se afla momentan pe podiumul clasamentului general, Szabo avand un avans de 12.5 secunde in fata lui Keleti. Zoltan Juhos ocupa la finalul zilei a cincea pozitie a clasamentului, fiind urmat de Alexandru Pitigoi si Alexandru Filip.
Gere Laszlo Kelo a iesit in decor pe PS2 si a necesitat o scurta interventie a ambulantei insa atat el cat si navigatoarea Agnes Erdelyi sunt in afara oricarui pericol.
Dan Terea
Echipa Autorally