Dan Girtofan: „Ne vom bate pentru primele locuri la Sibiu”

Publicat in: April 13, 2016, Vizualizari: 29

La trei săptămâni de la debutul sezonului, Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia R5) se vor duela din nou cu adversarii din campionat, de data asta pe probele speciale de la Raliul Sibiului 2016, programat în weekend. Deși ediţia de anul acesta a cursei sibiene este plină de noutăţi, Giri și Tudor sunt încrezători în șansele lor la victorie, mai ales după evoluţia foarte bună de la Brașov. „Raliul Sibiului este unul care ne place foarte mult. Vom avea parte de probe pe care le știm bine, de anii trecuţi, dar vom trece și pe niște «speciale» cu totul și cu totul noi, care vor reprezenta o provocare plăcută. După evoluţia de la Brașov, fanii noștrii au așteptări mari de la noi și sperăm să nu-i dezamăgim. Obiectivul pentru Sibiu este să găsim același ritm bun care l-am avut în prima zi de la cursa de casă, să nu avem probleme tehnice și să terminăm cât mai sus. Vom vedea ce ne va ieși, dar abia așteptăm să înceapă raliul și cu siguranţă ne vom lupta pentru primele locuri”, a declarat Dan Gîrtofan.

Partenerii lui Dan Gîrtofan și Tudor Mârza în sezonul 2016 al CNRD sunt următorii: Škoda România, Porsche Finance Group România, Delcar - dealer Škoda Brașov, Mobil 1 prin Lubexpert România, Hankook Competition prin Bucur Tuning Sibiu și Mipa și Presto prin Rompresto Trading.

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss