Daniel Ricciardo a obtinut la Monte Carlo primul pole position din cariera

Publicat in: May 28, 2016, Vizualizari: 4

Pilotul echipei Red Bull Racing, Daniel Ricciardo, va lua startul de pe prima pozitie a grilei de start de la Monte Carlo, in urma stabilirii celui mai bun timp al calificarilor pentru Marele Premiu al Principatului Monaco. Acest rezultat reprezinta primul pole position al carierei pilotului australian dar si primul pole position al echipei Red Bull de la Marele Premiu al Braziliei 2013.

Ricciardo a reusit un tur excelent la prima incercare cronometrata din Q3, oprind cronometrul la 1m13.622s si castigand lupta cu cei doi piloti Mercedes. Liderul clasamentului general, Nico Rosberg, va pleca de pe a doua pozitie, din fata coechipierului Lewis Hamilton. Acesta din urma a avut din nou o problema tehnica in startul sesiunii finale ale calificarilor. Mecanicii Mercedes au reusit sa refaca in timp monopostul lui Hamilton pentru a-i da campionului mondial ocazia sa faca un tur de circuit. Desi a avut cel mai bun timp pe primele doua sectoare, Hamilton a gresit pe final si obtinut cel de-al treilea rezultat al zilei. Cu Ricciardo in pole si cei doi piloti Mercedes pe urmatoarele doua pozitii, startul din cursa de maine va fi unul foarte asteptat de catre toata lumea. Dupa ce echipierii Mercedes s-au acrosat si au abandonat acum doua saptamani in Spania, cu siguranta ca au ordine clare sa nu riste vreun contact la Monaco. Se va intampla insa asta?

Sebastian Vettel s-a clasat al patrulea in timp ce colegul sau de la Ferrari, Kimi Raikkonen, a obtinut al saselea rezultat. Totusi, Kimi va lua startul de pe 11, fiind penalizat cu 5 pozitii pentru schimbare cutiei de viteze. Force India a ajuns cu ambii piloti in Q3, Nico Hulkenberg urmand sa ocupe a cincea pozitie pe grila iar Sergio Perez pe cea de-a saptea. Si reprezentantii Toro Rosso au ajuns in Q3. Carlos Sainz va lua startul de pe 6 iar Daniil Kvyat de pe 8. Max Verstappen, cel care l-a inlocuit pe Kvyat la Red Bull, a gresit in timpul calificarilor, lovind monopostul de parapetul de protectie si cauzand o intrerupere a sesiunii. Ultima pozitie din Q3 i-a revenit lui Fernando Alonso (McLaren).

Dan Terea
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Bergenbier
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
TELL
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss