L-am gasit pe George Grigorescu intr-o escapada de weekend, la Sacele, la casa mamei, acolo unde, imbinand utilul cu placutul, isi exersa o mai veche preocupare. “Intotdeauna mi-a placut ca hobby bricolajul si multe lucruri in casa asta sunt facute de mine, iar dupa Sibiu aveam oricum planificat un concediu” povesteste el. Parcurgand firul evenimentelor ajungem la cursa sibiana, caci de acolo a inceput totul.

Portofelul buclucas
“Sambata noapte trebuia sa ajung la Bucuresti, duminica dimineata urmand a pleca in Grecia cu Tudor [fiul sau in varsta de 3 ani], intr-o vacanta de 2 saptamani” recapituleaza George, care isi aminteste un detaliu esential pentru plecarea in vacanta, unul care i-a crescut pulsul chiar dupa ce se vazuse iesit din masina rasturnata in rau, iar aceasta isi reluase pozitia fireasca pe cele patru roti. “Primul moment de stres post-iesire in decor- a fost: ‘aoleu, unde sunt actele?‘ Aveam la mine buletinul si carnetul de conducere, fara de care nu puteam pleca nicaieri. Conform obiceiului dobandit pe vremea cand alergam cu Radu Dumitriu, niciodata la curse nu avem nimic la noi, niciun ban, niciun act. De unde acest obicei? Era vorba de o superstitie de a lui Radu, daca ai nevoie de bani sau de portofel in timpul unui raliu inseamna ca ai abandonat, dar cum noi nu abandonam, nu avem nevoie de nimic. Chiar mai mult, Radu a dus acest obicei la extrem, in raliurile de primavara sau de toamna nu ia haine cu el, doar combinezonul si atat. De vreun an sau doi insa, m-am obisnuit sa iau cu mine portofelul cu cateva acte si un telefon mobil, pe care le puneam in spatiul dintre perna scaunului si scaun. La iesirea in decor de la Brasov, telefonul a zburat prin habitaclul masinii, asa ca m-am decis sa-l pastrez de atunci in buzunarul combinezonului. Actele au ramas insa in continuare sa fie pastrate in spatiul respectiv si, cum am aterizat cu capul in jos si am stat asa o perioada la Sibiu, ele au cazut. Aici trebuie sa adresez un mare multumesc si sa remarc caracterul spectatorilor de la Sibiu: solidaritate in momentul iesirii, promptitudine la solicitarea copilotului de a pune masina pe roti si reactia lor fantastica. La fel si membrii Salvamont din Paltinis, care au intervenit ultra-profesionist si ne-au ajutat sa legam si sa scoatem masina. Un public jos palaria, daca alte locuri ar avea spectatori ca la Sibiu, am fi departe. Dupa ce a trecut acest moment, nu mai erau actele. Am inceput o cautare disperata cu lanterna si le-am spus oamenilor sa ma ajute sa le gasesc. Dupa vreo 10 minute un spectator a venit cu portofelul cu actele pe care le-a gasit vreo 20 de metri mai jos, in rau. Dar nu intamplator, ci cautandu-le. Asadar, un mare multumesc pentru spectatorii de la Sibiu in general si pentru cei prezenti in locul unde ne-am rasturnat in special.
Facand trecerea de la Sibiu la vacanta si la gardul de la Brasov, tot rostul asta al unei vacante e un pic de spalatura pe creier, un lucru necesar. Acum sunt gata de continuare, dar sa vedem in ce va consta ea” incheie el, deloc convins la momentul respectiv de participarea la Arad, care tocmai a fost confirmata.

Blocat in masina
Povestea continua cu un aspect alarmant al momentului iesirii in decor, o situatie paradoxala, care provine tocmai din dorinta legiuitorilor si a constructorilor de a creste siguranta. O hiba care se pare ca poate face victime, una din cauzele care probabil au contribuit si la accidentul din Italia, din urma cu aproape o luna, care a avut un final tragic. Din cauza numarului mare de protectii aflate la bordul masinilor, spatiul, sau mai exact lipsa acestuia, devine o problema. “In pozitia de astazi in care se gaseste pilotul, cu volanul destul de apropiat, cu scaunul cu protectiile laterale pentru cap, care de altfel sunt absolut bine-venite, cu rollbarul care are diagonale la parbriz si in spate, introducerea in masina de curse, pentru pilot, este un moment de gimnastica, in conditiile in care masina sta pe loc si normal. Toate acestea duc la o situatie paradoxala, in cazul unei iesiri in decor cu masina inclinata, pe o parte, sau cu rotile in sus, pilotul nu prea poate iesi, pozitia ideala intre volan, scaun, rollbar si usa, in cazul in care aceasta se deschide, nu mai exista. Pe partea dreapta, datorita avansarii scaunului cu protectia laterala nu poate iesi, casca nu o poate scoate, mai ales daca este mai voluminoasa, cum este cazul celor integrale, iar dispozitivul HANS trebuie scos primul, spre spate. Cu casca si HANS nu ai loc sa iesi, esti practic prizonier.”

Grigorescu, aflat la primul sezon din cariera cu doua abandonuri in urma unor iesiri in decor, s-a confruntat tot de doua ori cu aceasta problema, fiind chiar in imposibilitatea de a parasi habitaclul. La Tess Rally, pilotul ESD a fost intr-o situatie dificila, cu masina culcata pe partea copilotului, ambii ramanand blocati. “Petru [Paler – navigatorul de atunci] a fost nevoit sa deschida parbrizul cu picioarele si sa iasa pe acolo” povesteste George. Apoi, in cursa de la Sibiu, cand masina a ramas pe plafon, asteptarea a fost amplificata si de intuneric si apa care patrundea in cockpit, insa navigatorul Tudor Marza a reusit sa iasa repede din masina si, cu ajutorul spectatorilor care au intervenit prompt, sa puna masina pe roti si sa-l elibereze pe pilot. “Venind din proba iti dai seama ca iesi in decor, cu toata adrenalina, cu masina care se rastoarna, iei contactul general si se face intuneric bezna. Apa clipoceste, nu stii cat este de adanca, iti dai drumul din centuri, stai in maini, mainile sunt in apa, miroase a benzina si nu poti sa iesi. Iti amintesti ca pe Crinti, la sosirea din proba speciala s-a declansat extinctorul automat si acum este gol. Parca imi vine sa ies mai repede din masina”  relateza Grigorescu momentele tensionate petrecute dupa iesirea in decor.
 
Multiplul campion propune si o solutie, cea cu volan debreiabil si sistem de eliberare rapida pentru HANS, care ar trebui sa reduca substantial problema. “Am folosit sistemul cu volan debreiabil pe primul Clio R3, cel care este acum la Alex Filip” spune el. “Si, mai ales, trebuie folosit sistemul care se numeste ‘Quick Release’ si care este un fel de carabiniera cu doua bucati de siret care se monteaza pe HANS si face detasarea acestuia de casca mult mai facila. De multe ori spui: ‘inca o minune, n-am nevoie de asta’. Eu il voi adopta insa de la cursa urmatoare si il voi recomanda si altora, pentru ca m-am convins de necesitatea folosirii lui.”

Campionat incheiat
Sinteza lui 2012: “Filip e practic campion. A mers calculat, i-a iesit un foarte bun raliu al Brasovului, atat din punct de vedere tactic, cat si ca pregatire, a avut anvelopele care trebuie, a avut inspiratia sa le foloseasca atunci cand trebuie. L-am ajutat si cu doua curse in care nu am fost la nivelul la care sunt de obicei, la Timisoara, unde a castigat cu o secunda si la Bacau, unde au fost trei secunde. La Timisoara mi-am intrat foarte greu in ritm si am facut un sprint pe ultimele probe, pe chiar ultima speciala probabil nu a realizat sprintul meu, diferenta la final fiind foarte mica, de o secunda. La Bacau am avut mari probleme cu cauciucurile intreaga cursa si, cautand sa rezolv problemele de stabilitate ale masinii am ajuns la niste extreme de reglaj. Clujul a fost in parametri, pregatire psihica buna, m-am simtit foarte bine. Am stat in tensiune, pentru ca navigatorul Adi Temes mi-a confirmat in ultimul moment participarea, dar a fost un raliu care mi-a iesit perfect. De altfel, intotdeauna mi-a iesit Clujul, indiferent daca era asfalt sau macadam.”

Sibiul...
Sibiul a fost o alta cursa buna, in care Grigorescu a reusit sa gaseasca echilibrul si, in ciuda multitudinii de griji pe care le are in postura de sef de echipa si organizator al Cupei Dacia, sa lase totul la o parte la ‘steagul verde’. “La ‘3,2,1, start’ am mers bine, cu pofta si asta s-a vazut” spune el. Intrebat pe podiumul de start ce tactica va aborda, raspunsul sau a fost unul care a surprins pe multa lume: atac maxim.
“Nu consider ca am fortat prea mult” spune Grigorescu retrospectiv. “De obicei merg la un nivel cam de 80% si sunt momente cand imping dincolo de un 95%, spre 100%, cum ar fi finishul de la Bacau de anul trecut. La Sibiu am abordat cursa incepand cu PS2 la nivel 95%, dar nu am fost niciodata in acele momente care te alarmeaza, cum spun englezii “overdriving”, adica dincolo de posibilitatile tale. Poate au fost doua viraje in care am glisat prea mult, sa spun ca daca mai glisam 10 cm eram cu roata in sant, insa nu au fost momente la limita, in care sa fim intr-adevar in pericol.”

Povestea raliului de la Sibiu continua in partea a doua.

Adrian Diaconescu
Echipa Autorally