Incepand cu etapa a 7-a printre masinile ce vor lua startul in Campionatul National de Raliuri (Grupa A si N) se va numara si primul automobil cu motor diesel - Seat Ibiza 1.9 TDI. Lansarea noii masini a avut loc pe 11 septembrie pe Circuitul de Karting AMCKART din Bucuresti, in prezenta reprezentantilor mass-media si a membrilor Clubului SEAT.
Modelul SEAT Ibiza Rally ce va fi pilotat in premiera de un echipaj de ziaristi din presa auto format din Adrian Dragan si Valentin Bradateanu va fi inscris sub culorile C.S. Yellow Motorsport. Initiator si realizator al proiectului este Metrotehnica International - dealer SEAT. Alaturi de acesta in acest proiect a fost implicat si importatorul SEAT, Porsche Romania, care a asigurat sprijinul logistic, Porsche Bank -in calitate de finantator si partenerii Mobil 1 si Glasurit.
Ibiza Rally Car 1,9 TDI fost construita in atelierele - Metrotehnica International conform fisei de omologare si regulamentelor FIA pentru Grupa N, cu know-how-ul oferit de SEAT Sport.
Constructiv, modelul este derivat dintr-un automobil de serie Ibiza 1,9 TDI cu trei usi. Cele mai importante modificari au fost operate la nivelul elementelor de securitate si a trenului de rulare. Pentru a rezista socurilor durelor etape de macadam, caroseria si rollbarul au fost sudate, operatie care a contribuit atat la rigidizarea ansamblului caroseriei cat si al securitatii echipajului in caz de accident. Au fost adaugate ulterior celelalte echipamente specifice si obligatorii pentru orice automobil de concurs: scaune sport, centuri de siguranta in sase puncte, volan sport, pedalier din aluminiu, sistem anti-incendiu automat etc. Propulsia este asigurata de o varianta imbunatatita a motorului 1,9 TDI care in urma modificarilor dezvolta 160 CP, fata de 130 CP cat avea initial. Acesta este supraalimentat printr-o turbina cu geometrie variabila si sistem de admisie cu pompa-injector. Transmisia se realizeaza pe rotile din fata prin intermediul unei cutii manuale cu sase trepte modificata. Aceasta include un diferential autoblocant mecanic si sistem de ambreiaj cu disc sinterizat.
O serie de modificari au fost operate la nivelul sistemului de directie, a carei cursa a fost scurtata si a suspensiilor unde, elementele oscilante si bucsele sunt de provenienta Seat Sport iar arcurile si amortizoarele de serie au fost inlocuite cu repere de competitie marca Bilstein.
Asadar incepand cu etapa a 7-a a Campionatului National ce se deruleaza la Campulung Muscel acest automobil, aflat in ultima luna intr-o perioada de teste va trece si proba adevarului, concurand oficial in Grupa N alaturi de cele mai performante masini din campionat
Fisa tehnica
Motor
- 1,9 TDI, 4 cilindri in linie dispus transversal, 1896 cmc; supraalimentat cu turbocompresor cu geometrie variabila, restrictor admisie 35mm; sistem de injectie pompa-injector; putere maxima 160 CP/3.750 rpm; cuplu maxim aproximativ 340 Nm/1.900 rpm
Transmisie
- Tractiune, cutie de viteze manuala cu sase trepte, autoblocant
Tren de rulare
Suspensie fata:
- roti independente, jambe elstice, brate triunghilare si bara antiruliu, arcuri si amortizoare Bilestein.
Suspensie spate:
- punte semirigida, arcuri si amortizoare Bilstein. Jante OZ Racing 15?? (macadam) anvelope 195/65 Pirelli. Directie cu cremaliera, frane cu discuri ventilate fata si discuri pe spate.
Caroserie
Autoportanta, doua volume, trei usi. Dimensiuni: L x l x h : 3.955mm x 1700mm x 1440 mm. Ampatament: 2.460 mm.



Declaratii:
Adrian Dragan: "Ideea de a pilota un automobil diesel a venit firesc din evolutia pietei auto, unde dieselul castiga din ce in ce mai mult teren. Scopul nostru este dea demostra ca se poate face sport de performanta si cu un automobil diesel in conditiile in care costurile de exploatare se reduc cu aproximativ 50% fata de o varianta similara echipata cu motor pe benzina. Acest proiect nu ar fi fost realizabil fara sprijinul logistic si material oferit de Metrotehnica International - dealer SEAT si fara suportul oferit de imporatorul SEAT - Porsche Romania si a celorlalti parteneri Porsche Bank, MOBIL 1 [I TOPLAC - Glasurit. Vom folosi aceste trei ultime etape din editia 2005 a CNR pentru punerea la punct a masinii, indentificarea eventualelor probleme si testarea diverselor set-up-uri in vederea pregatirii masinii pentru sezonul 2006"
Adrian Dragan
Data/locul nasterii: 16 noiembrie 1975, Bucuresti;
Studii: absolvent al Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucuresti;
Profesia: ziarist;
Loc de munca: revista "Auto motor si sport";
Palmares:
1995 - Absolvent al primei promotii de pilotaj auto sportiv din cadrul scolii Open '95 sub indrumarea multiplilor campioni si maestrii ai sportului Ionel Malaut si Stefan Vasile;
1996 - debut in Campionatul National de Raliuri si Campionatul National de Viteza pe Traseu Montan cu Renault 5 Alpine;
- locul 3 in Raliul Brasovului
- locul 2 la cupa Open'95
1997 - CN de Raliuri - Dacia Sport grupa H
1998 - CN de Raliuri - Dacia Sport grupa H
1999 - CN de Raliuri si CN de VTM- Daewoo Cielo grupa H
- locul 3 - viteza pe circuit cupa Arad
- locul 3 pe echipe in CN de VTM
2000 - teste cu Opel Astra gr.N si gr. A pe circuitul Orchesleben din Germania.
2000-2004 - participare la Cupa Presei la Karting.
Valentin Bradateanu
Data/locul nasterii: 14 mai 1973, Bucuresti;
Studii: absolvent al Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucuresti;
Profesia: ziarist si editor multimedia;
Loc de munca: Societatea Romana de Radiodifuziune si Revista "Auto Test";
Palmares:
1994 - realizatorul primului website dedicat automobilismului in Romania (www.romaniancars.ro);
1995 - arbitru oficial FRAK la Colegiul de Arbitri Bucuresti:
- peste 100 de etape de raliuri, VTM, promo-rally si concursuri de indemanare;
- studii aprofundate in desfasurarea si organizarea CNR.
2000 - debutul jurnalistic la Revista Autoturism.
- participare la Cupa Presei la Karting.
- oficial in CNR toate etapele pana in prezent
2001 - absolvent al Scolii de pilotaj sportiv Hobby Sport, categoria "copilot", studiile fiind efectuate cu Silviu Moraru, campion national la raliuri.
2000-2005 - peste 1000 de articole scrise, reportaje, interviuri, drive-teste si prezentari de automobile in revistele Autoturism, Auto-Test, Motor Xtrem;
2005 - Comisar sportiv al Clubului Automobilelor de Epoca Retromobil.
foto: Freelancer.ro