"Sanctiuni dupa bunul plac"
Desfasurat in data de 22-23 mai 2009 Raliul Iasului avea sa aduca o pata neagra pe scena automobilismului romanesc, prin disparitia tragica a pilotului Lucian Garbacea Sr, pe penultima proba speciala a raliului. Echipajul Horatiu SAVU / Ciprian PETCU URASI doreste sa transmita si pe aceasta cale sincere condoleante familiei pilotului si multa putere lui Lucian Garbacea Jr in aceste momente dificile.
Din punct de vedere sportiv, pentru echipajul clujean acest raliu a decurs in conditii bune, chiar daca pe prima bucla din a doua zi acesta s-a confruntat cu probleme de reglaj a suspensiilor, testele efectuate inainte de raliu fiind precare. Echipajul multumeste pe aceasta cale lui Puiu Rusu pentru ajutorul dat in reglarea ad-hoc a acestora, timpii obtinuti pe urmatoarea bucla fiind imbunatatiti considerabil. Aflati pe locul 7 la finalul raliului dupa timpii obtinuti pe probe, clujenii aveau sa fie din nou penalizati de catre Colegiul Comisarilor Sportivi cu 30 secunde pentru neparcurgerea corespunzatoare a sicanei de pe PS 7 Dobrovat, dupa spusele oficialilor din acea zona. Astfel ca, dupa admiterea contestatiei echipajului Toganel / Bordea, clujenii ajung pe locul 8 al clasamentului general FIA.
Horatiu: “Este extraordinara usurinta cu care CCS hotaraste ordini de start preferentiale de la o etapa la alta si mai nou sanctiuni dupa bunul plac. Nu am gasit nicaieri specificatii referitoare la penalitatile generate de parcurgerea “gresita” a sicanei respective. Nu am gasit nici ce inseamna parcurgerea gresita a aceste sicane si care este modalitatea de cuantificare a greselii. Mai mult, acum 2 ani, in aceiasi situatie nu s-a dat nicio sanctiune. Nu discutam acum despre amenajarea unei astfel de sicane dupa 600 de metri de linie dreapta, pe un varf de panta, pe macadam, unde cu usurinta poti rata punctul de franare. In conditiile in care am ajuns din viteza a cincea pana in viteza intai aproape oprindu-ne pe loc, cred ca am facut tot posibilul pentru parcurgerea in bune conditii a sicanei. Din pacate tubul de beton dinaintea ei ne-a aruncat si am acrosat cu partea stanga a masinii marginea benzii delimitatoare. In plus, in conditiile tragice ale finalului de raliu, am considerat ca este de bun–simt faptul de a nu mai face contestatie, cele 30 de secunde neafectandu-ne in acel moment, iar rezultatele provizorii ale raliului oricum nu s-au mai transformat in definitive la Iasi. Sunt mahnit de aceste decizii, care iti anuleaza din pix secundele castigate cu atata greutate pe traseu”.
Ciprian: “Pentru mine a fost un raliu greu, in care lupta cu raod-book-ul a fost poate cea mai grea dintre toate. Am intalnit nenumarate greseli prin omisiune si, pe de alta parte trebuie sa recunosc ca nu am mai participat niciodata la un program de recunoastere asa de solicitant. Sunt relativ nou in acest sport, dar la fiecare cursa raman uimit de ceea ce se intampla vis-a-vis de respectarea regulamentelor”.
Echipajul clujean multumeste pe aceasta cale partenerilor: Bayern Investcom, Top Market, RMB InterAuto si Gassner Motorsport.
dr. Horatiu savu
Clubul sportiv Savu Racing