DOI ROMANI IN WRC

Publicat in: September 14, 2004, Vizualizari: 51
Editia 2004 a Raliului Tarii Galilor va avea o insemnatate iesita din comun pentru sportul cu motor si pentru opinia publica din Romania. Doua echipaje romanesti, componente ale echipei Balkan Racing, vor participa la competitia din Marea Britanie alaturi de cele mai ilustre nume din aceasta disciplina a sportului cu motor. Dupa participarea din 2003 a lui Titi Aur in Campionatul Mondial de Raliuri rezervat automobilelor de productie (P WRC), multiplul campion national si proaspatul campion 2004 Dan Gartofan vor lua startul in prestigioasa competitie cunoscuta in trecut ca si RAC Rally. Cei doi vor pilota, ajutati de Adrian Berghea si Dorin Pulpea, automobilele cu care concureaza in intrecerea interna si anume Skoda Octavia WRC si Seat Cordoba WRC. Incercarea echipei BKP Racing se inscrie in capitolul, initiat sezonul trecut, de a creste notorietatea raliurilor din Romania in lumea selecta si exclusivista a intrecerii supreme, acolo unde prezenta echipajelor din aceasta parte a Europei este episodica. Titi si Giri se afla in Tara Galilor de luni. Dan a zburat de la Munchen, unde a dus masina Seat la Erwin Weber Group pentru ultimele reglaje, la Londra, in timp ce Titi a preferat calatoria cu automobilul, fiind cunoscuta "rezerva" sa in ce priveste avioanele. Marti si miercuri ei vor efectua recunoasterile traseului, cu doar doua treceri pe fiecare proba speciala. Joi vor avea loc verificarile tehnice, pentru ca prima proba speciala sa fie programata seara, la Cardiff. Inainte de plecare, cei doi componenti ai echipei Balkan Racing si-au impartasit gindurile: "Este o experienta noua pentru mine, pentru ca nu am mai alergat niciodata in Marea Britanie. Obiectivul meu principal este sa termin raliul si in felul acesta sa sterg amintirea numeroaselor probleme tehnice din acest sezon, din campionatul national. Stiu ca va fi un raliu greu, in care conditiile meteo si pneurile vor juca un rol esential, si mai stiu ca materialul nostru de concurs este departe de a fi la nivelul celorlalti concurenti din categoria noastra. Cu toate acestea sper sa facem o figura frumoasa", a declarat Aur. La rindul sau, Dan asteapta cu nerabdare prima sa experienta mondiala: "Voi concura prima data in campionatul mondial. Va fi o experienta importanta pentru mine ca si pilot. Pentru mine totul este nou si de aceea trebuie sa ma concentrez110 %, alaturi de Dorin, pentru a nu comite vreo eroare. Ma bucur ca avem posibilitatea de a reprezenta Romania in cel mai important campionat al raliurilor si sper sa o facem cu succes", a spus campionul national 2004. Un raliu special Istoria raliului a inceput in 1932, insa abia din 1953 s-a acordat trofeul invingatorului in clasamentul general. Cu exceptia a 6 editii, Raliul Marii Britanii a incheiat sezonul mondial de raliuri, iar in acest an a fost mutat din luna noiembrie in septembrie. Dupa o vara lunga, toamna s-a instalat in insula, instabilitatea meteorologica putind crea numeroase probleme concurentilor. Astfel, competitia nu se va mai derula pe frig, ceata si noroi, iar in conditii uscate ar putea deveni unul dintre cele mai rapide raliuri din calendar. Numarul participantilor la competitie este un record pentru sezonul 2004. La start se vor afla 114 echipaje din care 27 world rally car. Concurentii nostri sunt creditati cu numerele de start 71 pentru Titi Aur si 72 pentru Dan Gartofan. Parcurgerea listei de start de ofera nume sonore, exceptindu-le pe cele din echipele mari. Janne Touhino spera sa stearga in fata boss-ului de la Ford, Malcolm Wilson, impresia modesta lasata in Finlanda, in timp ce acest din urma va avea emotii pentru fiul sau Matthew Wilson, in virsta de numai 17 ani si care aspira la un loc in primii 15. Echipa semioficiala Bozian Peugeot va alinia 3 automobile. Manfred Stohl, care a sosit anul trecut in Marea Britanie pe locul 6, este cel mai bine plasat pilot si el va fi din nou sustinut de Omv. El il va avea alaturi pe fratele lui Petter Solberg, Henning si pe tinarul Nicolas Vouilloz, venit sa acumuleze experienta. Cu ford Focus va mai lua startul Mark Higgins, campionul britanic din 1997 si Anthony Warmbold. Sa remarcam de asemenea prezenta la start, chiar in spatele reprezentantilor nostri a lui Jimmy McRae, tatal celebrilor frati Colin si Alister. Wales Rally GB reprezinta si etapa a 5-a pentru Campionatul J WRC, rezervat automobilelor de 1600 cc. Pe pamint, automobilele Suzuki sunt renumite pentru competitivitate si Per Gunnar Andersson, Mirco Baldacci, Kosti Katajamaki si Guy Wilks se vor bate pentru victorie. Ei vor trebui sa-l aiba in vigoare si pe Jari Matti Latvala, care dupa retragerea temporara a modelului Ford Fiesta, va pilota tot un Suzuki. La victorie mai spera pilotul Opel Kris Meeke si liderul campionatului de la Renault, Nicolas Bernardi. Solberg este favorit la victorie Dupa succesul din Japonia si din ultimele doua editii, Petter Solberg porneste ca si principalul favorit la victorie. Echipa Subaru nu ascunde ca inca mai are sanse la titlu pilotilor, daca norvegianul invinge in fiecare etapa de acum inainte. El il va avea ca si coechipier ca de obicei pe Mikko Hirvonen. Pentru liderul clasamentului Sebastien Loeb avansul substantial face lucrurile mult mai usoare. Cu 5 etape ramase de disputat, francezul trebuie sa puncteze de fiecare data si sa astepte greseala celorlalti. Dupa ce a dat un prim semn prin anuntul ca nu va reinoi contractele lui Markko Martin si Francois Duval, viitorul lui Ford in raliuri pare din ce in ce mai nesigur. Echipa lui Wilson se afla pe locul secund in clasamentul constructorilor si nu este exclus ca anuntul privind viitorul sa vina in Marea Britanie. Peugeot va incerca sa reediteze succesul din Finlanda. Atit de mult asteptata cutie de viteze cu 5 trepte nu este inca fiabila, dar Gronholm, Rovanpera si ,in premiera la volanul unui 307 WRC, Daniel Carlsson vor incerca sa ofere al doilea succes in 2004 lui Corrado Provera. Skoda se intoarce in WRC cu 3 automobile. Gardemeister si Schwarz il vor avea din nou alaturi pe Janni Paasonen, vedeta din Finlanda. Liderul grupei N (P WRC) spera sa repete performanta de acum o luna si astfel sa reuseasca obtinerea unui contract cu o echipa de uzina pentru 2005. Radu Roman Foto:Freelancer

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss