Publicat in: February 3, 2015, Vizualizari: 47

Comisia Electorala a Federatiei Romane de Automobilism Sportiv a publicat un proces verbal, in care se anunta constituirea a doua echipe electorale, conform prevederilor articolului 24, alin.2 litera c) din Statutul FRAS. Acest articol ofera candidatilor posibilitatea de a concura pentru posturile de conducere ale federatiei in cadrul unei echipe. Iata documentul integral:
Procesul verbal nr. 2 al
Comisiei Electorale
Încheiat azi 03.02.2015
Comisia Electorală este alcătuită din :
Irina Iteanu – Director economic FRAS,
Daniel Cornea – avocat FRAS,
Florin Calangea – membru Comisia de Competitii,
Lucian Girbaciu – membru Comisia tehnica
Florian Aron – membru Comisia de disciplina.
Pe ordinea de zi a sedintei Comisiei Electorale a fost înscrisă validarea, respectiv invalidarea echipelor propuse de candidatii la Presedintia FRAS pentru Adunarea Generală de Alegeri programată la data de 07.02.2015, ora 11, propuneri formulate în conformitate cu prevederile art. 24 alin.2 litera c) din Statutul FRAS precum și prelungirea termenului limită până la care membrii FRAS pot transmite secretariatului FRAS datele de identificare ale persoanei în drept să-i reprezinte în Adunarea Generală, conform prevederilor Statutului FRAS, astfel încât să se poată stabili lista membrilor cu drept de vot și a reprezentanţilor acestora, cu 48 de ore înainte de data stabilită pentru alegeri.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin.2 litera c) din Statutul FRAS candidaţii la funcţia de președinte al federaţiei au posibilitatea să se prezinte la alegeri într-o echipă desemnată din rândul candidaţilor validaţi de Comisia Electorală. Opţiunea poate fi făcută cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită pentru alegeri, respectiv data de 07.02.2015. Prin urmare data limită pentru depunerea acestor opţiuni, însoţită de tabelul cu semnăturile tuturor membrilor echipei a fost data de 02.02.2015.
Comisia Electorală este legal constituită, în conformitate cu dispoziţiile Statutului FRAS.
La ora 18 Comisia Electorală a centralizat opţiunile pentru candidatura în echipă primite pe adresa FRAS prin email sau depuse personal la sediul federaţiei și a început analiza acestora.
Astfel Comisia Electorală constată că au fost înregistrate, în ordinea primirii acestora două opţiuni de candidatură în echipă transmise de candidaţii la funcţia de Președinte al FRAS, respectiv, în ordinea primirii, dl. Emanuel Decebal Ilina, opţiune transmisă prin email și înregistrată la FRAS sub nr. 81/02.02.2015 și dl Ovidiu Mazilu, opţiune depusă personal și înregistrată la FRAS sub nr. 82/02.02.2015
Astfel, cei doi candidaţi care și-au manifestat intenţia de a candida în echipă, au propus, având atașat tabelul de semnături al membrilor echipei, după cum urmează:
a). Echipa propusă de domnul Decebal Emanuel Ilina, este formată din următorii membri:
- Decebal Emanuel Ilina – Președinte
- Bela Stoica – Vicepreședinte
- Silviu Bulugioiu – Vicepreședinte
- Catalin Cedric Ghigea – membru în Consiliul Federal
- Adrian Vasile Fodor – membru în Consiliul Federal
- Sebastian Itu – membru în Consiliul Federal
- Cristian Togănel – membru în Consiliul Federal
- Dorin Toma – membru în Consiliul Federal
b). Echipa propusă de domnul Ovidiu Mazilu, este formată din următorii membri:
- Ovidiu Mazilu – Președinte
- Ștefan Vasile – Vicepreședinte
- Bogdan Militaru – Vicepreședinte
- Eva Mihaela Beldie – membru în Consiliul Federal
- Radu Dumitriu – membru în Consiliul Federal
- George Grigorescu – membru în Consiliul Federal
- Lucian Răduţ– membru în Consiliul Federal
- Gabriel Rasty Petzalis – membru în Consiliul Federal
Analizănd propunerile primite pentru candidatura în echipă, termenul stabilit pentru depunerea acestora, Comisia Electorală hotărăște următoarele:
1. Validează candidaturile în echipă, astfel cum acestea au fost propuse de domnii Decebal Emanuel Ilina și Ovidiu Mazilu, în componenţa mai sus arătată, constatând că acestea îndeplinesc cerinţele impuse de art. 24 alin.2 litera c) din Statutul FRAS.
2. Pune în vedere membrilor FRAS că data limită pentru transmiterea datelor de identificare ale persoanei în drept să-i reprezinte în Adunarea Generală este data de 05 februarie 2015, ora 11. Neîndeplinirea acestei obligaţii în termenul anterior menţionat atrage decăderea membrului FRAS din dreptul de a participa la Adunarea Generală din data de 07 februarie 2015.
În data de 05 februarie 2015, ora 11 listele cu membrii FRAS și cu reprezentanţii acestora în Adunarea Generală din data de 07.02.2015 se vor închide, conform prevederilor art. 22 alin. 1 lit. b) din Statut, având în vedere extrasul de cont al FRAS și persoanele desemnate de membrii FRAS ca și reprezentanţi în Adunarea Generală.
Prezentul proces a fost încheiat, azi03.02.2015 în 3 exemplare originale.
Irina Iteanu________________
Daniel Cornea_______________
Florin Calangea________________
Lucian Girbaciu_____________
Florian Aron________________