Ramasi fara liderii de echipa, Mikko Hirvonen si Daniel Sordo pot sa-si exprime intregul talent fara a fi "timorati" de prezenta lui Gronholm sau Loeb in ultima zi. Sau fara ca ei sa conteze cu adevarat in clasament, pentru ca Sebastien Loeb va reporni sub incidenta regulilor de supeRally, cu un handicap de 39 minute si 22 secunde fata de lider. Incidentul francezului a luat pe toata lumea prin suprindere, mai ales ca principalul sau adversar la titlul mondial parasise definitiv competitia. Loeb explica:" A fost cu adevarat un ghinion, pentru ca nu am atacat deloc. Daniel a facut o greseala la dictare. Sistemul meu de note include mici ajustari in viraje pe care le anunta minus-minus sau plus-plus. In loc de minus-minus, el a dictat plus-plus ceea ce insemmna circa 30 km/h in plus. Am stiut in viraj ca suntem prea rapizi si masina a derapat si am ajuns intr-o rapa. Din pacate, nu existau spectatori in jur si am abandonat, dar masina a suferit avarii minore", a declarat Loeb. "Sunt dezamagit, dar nu-l pot invinui prea mult pe Daniel, care face prima greseala in 10 ani", incheie pilotul Citroen.
La rindul sau, copilotul monegasc a spus:" cite odata se intampla si asa ceva. Vrei sa spui albastru si spui verde. In notele mele informatia era corecta, am citit corect, dar am spus altceva. O zecime de secunda creierul meu s-a deconcentrat si am gresit. Multumesc lui Loeb si echipei ca nu m-a acuzat prea tare dupa iesire".
In schimb, managerul echipei Guy Frequelin nu s-a aratat...consolat. "Dupa greseala facuta, Seb si Daniel trebuie sa se impuna in ultimele doua etape ramase de disputat. Suntem exact in situatia dinainte de Catalunya, numai ca acum mai avem doua runde ramase. I-am sfatuit sa uite momentul acesta si sa se concentreze asupra viitorului".
Vor reporni in ultima zi si Jari Matti Latvala si Xevi Pons. Finlandezul de la Stobart Ford a iesit de pe traseu dupa 1,5 km fata de locul unde a facut-o Loeb si a acuzat comportamentul subvirator al masinii, dupa ce a avut probleme hidraulice cu un test inainte.
In frunte, Mikko Hirvonen stie ca nu isi poate permite vreo greseala cu Daniel Sordo la 40 secunde distanta, in timp ce Henning Solberg se arata incantat cu locul trei la prima participare in Japonia. Lupta pentru locul 4 se va duce intre Perez Companc (surpriza), Matthew Wilson si Manfred Stohl. Dupa ce echipa tehnica ia inlocuit ambreiajul si transmisia, pilotul austriac a revenit pe primele locuri in probele speciale, insa maine are de recuperat peste 50 secunde.
La PWRC, Gabriel Pozzo a devenit lider dupa abandonul liderului din prima etapa. Fumio Nutahara a fost confruntat cu o oprire a motorului in speciala a 13-a, intr-un ac de par, pentru ca apoi sa iasa de pe traseu in urmatorul test si sa distruga suspensia fata. Din acel moment pilotul argentinian a stiut sa-si gestioneze performantele si a terminat etapa secunda cu un avans de peste 1 minut 40 secunde fata de japonezul Kamada. "A fost o zi foarte buna pentru noi si maine trebuie sa terminam raliu...pe aceiasi pozitie", a declarat Pozzo.
In schimb, adversarul sau principal in lupta pentru titlu nu a progresat prea mult dupa revenirea sub incidenta regulamentului supeRally. Victima a doua pene de cauciuc, in speciala 12 si 16, Toshi Arai nu a ajuns inca in puncte. "Nu cred ca mai pot marca puncte, dupa cele intamplate, daca maine nu au loc abandonuri", a declarat Japonezul. La randul sau, Mark Higgins a urcat pe locul 6 in clasamentul general, in fata lui Claudiu David, caruia ii dorim multa sansa sa termine in puncte. Dintre abandonati din PWRC vor reveni in competitie maine Martin Rauam, care va lua startul chiar in fata lui Claudiu si Stefano Marrini. Ultima zi a Raliului Japoniei cuprinde 7 probe speciale, in lungime totala de 97 km, si incepe la ora locala 5.40 (23.40 ora Romaniei).
3mmm