Ei sunt pilotii din Formula 1 in 2015

Publicat in: January 1, 2015, Vizualizari: 46

Daca in 2014 nu au fost schimbari majore in garniturile de piloti fata de anul precedent (exceptand plecarea lui Mark Webber si mutarea lui Felipe Massa de la Ferrari la Williams), sezonul 2015 din Formula 1 vine cu multe lucruri interesante in ceea ce priveste componenta echipelor. Din pacate, numarul echipelor participante in Marele Circ s-a redus de la 11 la 9, din cauza dificultatilor financiare intampinate de Caterham si Marussia. Cei de la Caterham au declarat ca inca spera sa poata fi prezenti in martie la start insa pentru Marussia sansele sunt zero. Iata componenta celorlate 9 echipe pentru 2015:

Mercedes
Echipa campioana a dominat copios sezonul 2014 si chiar daca au fost tensiuni intre cei doi piloti ai sai, nu a existat niciun motiv sa faca o schimbare. Noul campion mondial, Lewis Hamilton, va face echipa pentru al treilea an consecutiv cu Nico Rosberg. Pilotul german a semnat in primavara o prelungire a contractului pe mai multe sezoane iar contractul lui Hamilton expira doar la finalul lui 2015. Cei doi au calitati foarte apropiate, ceea ce a facut sa avem o lupta pentru titlu pana in ultima etapa. Totusi, Rosberg trebuie sa isi imbunatateasca evolutiile din timpul cursei pentru a-l surclasa pe Hamilton.

Red Bull Renault
Daniel Ricciardo a avut un prim sezon la Red Bull excelent. Este singurul pilot "non-Mercedes" care a reusit sa castige in 2014, urcand pe cea mai inalta treapta a podiumului in Canada, Ungaria si Belgia. Din debutant anul trecut, australianul devine lider al echipei in acest sezon. Anuntul soc al plecarii lui Sebastian Vettel la Ferrari a fost urmat de un alt anunt surprinzator. Ca locul sau la Red Bull va fi luat de rusul Daniil Kvyat, cu o experianta de doar un sezon in F1.

Williams Mercedes
Dupa un sezon atat de bun, echipa britanica nu avea de ce sa schimbe garnitura de piloti. Valtteri Bottas reprezinta talentul si potentialul unui viitor campion iar Felipe Massa aduce experianta.

Ferrari
Scuderia italiana ramane tot cu doi campioni mondiali si in 2015. Locul lui Fernando Alonso a fost luat de Sebastian Vettel, care are acelasi obiectiv pe care pilotul spaniol nu a reusit sa il indeplineasca, obtinerea titlului mondial. Vettel spera sa reediteze parcursul lui Michael Schumacher, care a venit la Ferrari cand echipa nu o ducea deloc bine si alaturi de care a dominat ulterior campionatul mai multe sezoane. Kimi Raikkonen a fost surclasat de Alonso de cele mai multe ori in 2014 insa ramane alaturi de Ferrari pentru acest an.

McLaren Honda
La revenirea motoristului Honda in Formula 1, McLaren are sperante mari. Aducerea lui Fernando Alonso este un mare avantaj in incercarea de revenire a echipei la vremurile sale de aur. Dupa foarte multe tergiversari, McLaren a decis sa il pastreze pe Jenson Button in rolul de coechipier al lui Alonso si sa il treaca pe Kevin Magnussen in pozitia de pilot de teste. Evolutiile celor doi experimentati piloti la volanul unor masini egale va fi unul dintre lucrurile interesante de urmarit in acest an.

Force India Mercedes
Pentru prima data in cariera sa, Nico Hulkenberg ramane la aceeasi echipa pentru doua sezoane consecutive. Si in acest sezon, il va avea coechipier tot pe Sergio Perez. Pilotul german a primit aprobare sa piloteze si in cursa de 24 de ore de la Le Mans in 2015.

Toro Rosso
Red Bull a decis sa joace cartea tinerilor in ambele sale echipe. Pentru a doua echipa a riscat chiar mai mult, urmand sa foloseasca doi debutanti, desi numele acestora sunt cunoscute in motorsport: Verstapen si Sainz. Max Verstapen va avea la debutul viitorului sezon doar 17 ani. Desi este foarte talentat, este interesant de vazut cum va face fata presiunii din Formula 1. Coechipierul sau, tot fiul unui tata celebru, este Carlos Sainz Jr. Acesta a fost preferat in defavoarea lui Jean Eric Vergne.

Lotus Mercedes
Marea dezamagire a sezonului 2014, echipa Lotus si-a pastrat garnitura de piloti. Romain Grosjean si Pastor Maldonado au punctat in total doar in 3 curse anul trecut. Trecerea la propulsorul Mercedes le da sperante celor doi ca vor avea un an 2015 mai bun. Ramane de vazut cate curse vor trece pana ce Maldonado va lovi monopostul.

Sauber Ferrari
Echipa elvetiana va schimba complet garnitura de piloti pentru sezonul urmator. In decizia folosirii lui Marcus Ericsson si a lui Felipe Nasr a contat foarte mult faptul ca acestia sunt insotiti de pachete financiare, lucru necesar echipei pentru a supravietui. Ericsson a facut mutarea de la Caterham iar Nasr vine din GP2. Pilotul brazilian a avut si rolul de pilot de teste pentru Williams.

Dan Terea
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss