Elfyn Evans participă în Sardinia cu Fiesta RS WRC

Publicat in: June 14, 2013, Vizualizari: 31

Elfyn Evans, pilotul britanic care si-a trecut in palmares titlul la WRC Academy in 2012 cu 144 puncte, devansându-i pe Jose Antonio Suares și Pontus Tidemand, are șansa să urce la bordul unui Fiesta RS WRC pentru etapa din Sardinia. Toate acestea vor fi posibile datorita faptului că Nasser Al-Attiyah trebuie sa onoreze in tara sa cateva angajamente de la care nu putea lipsi.

Evans va lua startul în Sardinia alături de Giovanni Bernacchini, co-pilotul lui Nasser și deși nu puncteaza pentru Qatar World Rally Team, ci doar ca pilot, tânăra speranţă se va folosi de această oportunitate pentru a-si consolida cunoștinţele și a căpăta experienţă, înainte de revenirea în WRC2, la Neste Oil Rally Finland, cu proaspătul Fiesta R5.

"E o oportunitate fantastica, plec in acest raliu cu scopul de a învăţă și a căpăta cât mai multă experienţă", a spus Evans. "Vreau să le mulţumesc lui Malcolm și Nasser pentru alegere. Va fi grozav să ma intorc la un asemenea eveniment care cu siguranţă va fi o provocare. Sunt pentru prima oară în Sardinia, prima oară într-o mașină WRC și prima oară alături de Giovanni, pe a cărui experienţă alături de cea a echipei mă bazez foarte mult."

De cealaltă parte, Malcolm Wilson își exprimă regretul privind absenta pilotului din Qatar, dar e increzator in alegerea facuta. "E păcat că Nasser nu poate fi alături de echipă în Sardinia, angajamentele din ţara sa forţându-l să se intoarcă acasa. Totusi, cu siguranta Elfyn merita aceasta sansa, pentru că invaţă foarte repede si mai ales pentru ca dupa jumatatea sezonul va reveni, aceasta experienţă fiind una extrem de valoroasă".

Cea de a 7-a etapa a Campionatului Mondial de Raliuri se va desfasura în Sardinia, în perioada 20-22 iunie 2013, aliniind la start 56 de echipaje dintre care 14 mașini de configuratie WRC.

Stefan B
Echipa Autorally

 

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss