Emanuel Ilina, actualul vice-președinte al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, și-a anunţat candidatura la funcţia de președinte al FRAS în cadrul alegerilor care vor avea loc în luna februarie a acestui an.
“Am primit multe propuneri si incurajări sa fac acest pas. atât din partea colegilor din motorsport, cât și din partea altor persoane care mă cunosc și cred în mine. Am convingerea că toate cunoștinţele și experienţa, acumulate în decursul anilor petrecuţi în motorsport, merită puse in slujba FRAS.” spune Emauel Ilina.
Alături de el se concentrează o întreagă echipă de conducere împreună cu care își propune realizarea mai multor obiective precum:
• Îmbunătăţirea imaginii și notorietăţii FRAS, atât în interiorul, cât și în exteriorul organizaţiei;
• Creșterea capacităţii FRAS de administrare, dezvoltare și promovare a tuturor ramurilor sportive;
• Implementarea unei strategii de comunicare si promovare a activitaţilor FRAS care să contribuie la obţinerea de venituri suplimentare din parteneriate, sponsorizări sau donaţii, necesare dezvoltării;
• Identificarea soluţiei optime de relaţionare instituţională între FRAS si ACR pentru asigurarea premizelor recunoașterii FRAS de către FIA;
• Amendarea tuturor regulamentelor în vigoare în vederea simplificării acestora, creșterii numărului de sportivi, creșterii calităţii competiţiilor organizate, creșterii calităţii arbitrajului și scăderea gradului de risc atât al sportivilor cât și al spectatorilor;
• Asigurarea unui dialog eficient și transparent între toate parţile implicate.
• Realizarea unui parteneriat cu o firmă de specialitate în vederea identificării și atragerii de fonduri, naţionale și/sau europene, nerambursabile;
Pentru cine nu îl cunoaște, Emanuel Ilina are 40 de ani, este căsătorit si are doi copii. Practica sportul de performanţă de la o vârstă fragedă. Are prima implicare directă în motorsport la varsta de 25 de ani, după terminarea facultătii, în calitate de copilot. Este licentiat în inginerie auto fiind absolvent al Academiei Tehnice Militare. În anul 2000 debutează în calitate de pilot în cadrul Cupei Ford KA. Are rezultate bune încă din primul sezon fapt ce îl încurajează să-și investească toate resursele pentru a-și putea împlinii visele. La 28 de ani devine campion national al grupei N, pierzând la limită titlul de campion absolut. Anul 2006 îl găsește în postura de Team Manager al echipei OMV-Petrom Rally Team cu care câstigă deopotrivă titlurile naţionale la individual și la echipe. Începand cu anul 2007 este ales în Consiliul Federal al FRAS iar din 2009 ocupa funcţia de Vice-Presedinte.
Vom reveni, în zilele urmatoare, cu detalii despre programul propus de Emanuel Ilina și echipa sa.
PR Devil Motorsport