![]() |
Echipajul polonez a început cu dreptul etapa a patra din Campionatul European de Raliuri, încheiând prima Super Specială "Mikołajki Arena" pe poziția a patra, la 9 zecimi de câștigătorul acesteia, Nil Solans. Practic, prima zi de concurs a programat o singură probă specială, echipajele parcurgând numai 2,5 km.
Ziua de sâmbătă a debutat cu două victorii de probă din partea lui Marczyk pe prima trecere a probelor "Kryzwe" și "Wojnasy", în timp ce Solans a încheiat prima buclă a zilei cu victoria celei mai lungi probe speciale - "Wieliczki 1". Astfel, după 4 probe speciale, Solans rămânea lider cu un avantaj de 4,6 secunde în fața lui Marczyk, în timp ce a treia clasare îi revenea lui Tom Kristensson din Suedia. După 30 de minute petrecute în parcul de service din Mikołajki, a doua parte a zilei de sâmbătă i-a avut ca principali actori pe aceiași Miko Marcyzk și Nil Solans, cei doi împărțindu-și victoriile primelor două speciale de după regrupare. Din păcate însă, luptă spectaculoasă dintre cei doi a luat sfârșit pe penultima specială a zilei, unde liderul Solans a ieșit în decor, făcându-l pe Marczyk noul lider, polonezul câștigând atât penultima probă cât și ultima, desfășurată pe același Mikołajki Arena. Propriu-zis, Miko și Szymon înnoptau ca lideri cu un avantaj de 20,4 secunde față de Tom Kristensson și Andreas Johansson, respectiv 26 secunde față de Ken Torn și Kauri Pannas.
![]() |
A treia și ultima zi de concurs a programat ultimele 6 probe speciale, desfășurate în două bucle identice. Vicecampionul sezonului precedent în ERC, Efrén Llarena și liderul raliului, Miko Marcyzk au încheiat la egalitate de timp cei 9,34 de km ai primei probe de duminică, urmați la 1,7 secunde de Ken Torn, respectiv la alte 5 zecimi de Miklós Csomós, maghiarul reușind la volanul Fabiei R5 să surclaseze multe mașini de ultimă generație. Același Csomós a fost aproape de a obține prima victorie de probă din Polonia, însă Kristensson l-a depășit cu un avantaj minim de 3 zecimi. Surpriza zilei a venit din partea lituanianul Vaidotas Žala, care după problemele din ziua anterioară a reușit să-și adjudece prima victorie de probă specială dintr-o etapă a Campionatului European de Raliuri, cu un avantaj de numai 5 zecimi. Astfel, în urma penultimei bucle de la Raliul Poloniei, Marczyk rămânea lider cu un avantaj de 16,1 secunde.
![]() |
Cea de-a doua parte a zilei de duminică a debutat cu victoria de probă specială a lui Ken Torn, urmat la 2 zecimi de Alberto Battistolli. Din păcate, liderul Marczyk a avut parte de un incident care i-a avariat radiatorul mașinii Fabia Rally2 Evo, încheiând proba pe poziția a 5-a la 1,8 secunde de estonian, în timp ce victoria penultimei probe a mers la Kristensson, cu un avantaj de 5 zecimi în fața estonianului. Cu un avantaj de numai 10,5 secunde înaintea Power Stage-ului, presiunea a crescut și mai mult pe umerii lui Miko Marcyzk, care avea nevoie de un parcurs curat și în același timp, rapid. Polonezul nu a reușit să încheie etapa sa de casă cu victorie pe Power Stage, însă și-a asigurat victoria, proba "Miłki" fiind adjudecată de Vaidotas Žala, lituanianul fiind mai rapid cu 3 secunde decât Tempestini și Torn, diferența dintre cei doi fiind de numai o sutime. Astfel, Mikołaj Marczyk și Szymon Goszpodarczyk s-au impus la final cu un avantaj de exact 10 secunde în fața suedezilor Tom Kristensson și Andreas Johansson, podiumul fiind completat de Ken Torn și Kauri Pannas, într-un podium Škoda - Hyundai - Ford.
![]() |
În ceea ce privește celelalte categorii de clasificare ale Campionatului European de Raliuri, Mãrtinš Sesks și Renars Francis și-au continuat dominația la ERC Open, acolo unde și-au trecut în cont victoria tuturor probelor speciale ale raliului, obținând victoria la bordul modelului Škoda Fabia Rally2-Kit, urmați pe podium de echipajul andorez-spaniol Joan Vinyes și Jordi Mercader, respectiv ibericii Alberto Monarri și Carlos Cancela, ambele echipaje fiind prezente la bordul modelelor Suzuki Swift R4LLY S.
![]() |
La fel ca în clasamentul anterior, Robert Virves a dominat de la un capăt la celălalt lupta pentru supremația ERC3, reușind să-și impună ritmul pe toate probele speciale, alături de suedeza Julia Thulin. Podiumul modelelor Ford Fiesta Rally3 a fost completat de un alt echipaj eston, cu Kaspar Kasari la volan și Rainis Radma în dreapta sa, respectiv de rusul Dmitry Feofanov ce aleargă în culorile Letoniei, secondat de Normunds Kokins.
![]() |
Asemenea luptei de sâmbătă de la vârful clasamentului, Laurent Pellier și Toni Herranen au oferit un spectacol deosebit la ERC4 și ERC Junior, cel dintâi încheiând ziua de sâmbătă cu un avans de numai 2 secunde în fața finlandezului, cel din urmă reușind să-și surclaseze adversarul imediat după a doua probă de duminică, deși francezul Pellier câștigase prima specială a zilei. Secondat de Mikko Lukka, Herranen a găsit resursele să se impună și pe a treia probă a zilei, majorându-și avantajul în fața francezului secondat de frumoasa Marine Pelamourgues, diferența dintre cele două echipaje fiind de 3,3 secunde la finalul penultimei bucle a raliului. După neutralizarea trecerii secunde pe proba "Mikołajki MAX" datorate accidentului în care a fost implicat echipajul #22, restul echipajelor s-au îndreptat către penultima probă specială, unde Pellier și Pelamourgues au riscat și-au câștigat, fiind mai rapizi cu 3,7 secunde decât rivalii nordici, suficient cât să revină pe prima poziție la un avantaj firav de 4 zecimi. Cu o presiune imensă pe umerii ambelor echipaje înainte de Power Stage, cei 11,17 km ai probei "Miłki 2" au fost cuceriți de francezii Laurent Pellier și Marine Pelamourgues, cei doi obținând astfel victoria ERC4 și ERC Junior pentru a doua etapă consecutivă. Sportivii din hexagon au fost urmați de Tomi Herranen și Mikko Lukka, respectiv de Oscar Palomo Órtiz și Xavi Moreno.
![]() |
Mikołaj Marczyk și Szymon Goszpodarczyk și-au adjudecat victoria și în Campionatul Polonez de Raliuri, respectiv în cel de macadam al aceleiași țări, urmați pe podium de aceeași pereche Kristensson/Johansson, respectiv de polonezii Grzegorz Grzyb și Adam Binięda. La două roți motrice, în ambele campionate, Adam Sroka a avut câștig de cauză, împreună cu Patryk Kielar.
Campionatul European de Raliuri continuă în perioada 1-3 iulie cu ultima etapă de macadam din acest sezon, Rally Liepāja desfășurându-se în Letonia, cu sediul la Talsi.
Credite foto - www.fiaerc.com; Rajd Polski | Rally Poland archive; Robert Virves, Mãrtinš Sesks archives
Articol semnat de,
Cristian OLTEAN - jurnalist sportiv Autorally.ro