ERC: Solans a 'furat' victoria din Canare după drama eroului local 

Publicat in: May 16, 2022, Vizualizari: 62
  • Nil Solans a obținut a doua victorie din tot atâtea participări pentru el în acest sezon al Campionatului European de Raliuri, totul după ce localnicul Luis Monzón, lider până pe a doua probă de sâmbătă, a fost forțat la abandon după o pană de cauciuc

   Revenit în campionatul european după absența din a doua etapă din motive financiare, Solans a încheiat prima zi de concurs propriu-zisă la o diferență însemnată de Monzón, cel care a preluat conducerea la începutul zilei de vineri. Problemele la setarea corespunzătoare a mașinii i-au zădărnicit evoluția lui Solans în dimineața zilei de vineri, fiind nevoit să depună eforturi uriașe pentru prevenirea supraîncălzirii anvelopelor față ale modelului Volkswagen Polo GTI Rally2, situația îmbunătățindu-se după câteva ajustări în pauza din parcul de service.

   Monzón se apropia frumos de al patrulea triumf la Raliul Insulelor Canare, fiind mai rapid cu 3 secunde decât Solans pe prima probă de sâmbătă, însă dezastrul pentru el avea să vină pe proba specială imediat următoare. Pilotul de 56 de ani a descoperit literalmente un șurub care și-a făcut loc într-una dintre anvelopele modelului Škoda Fabia Rally2 Evo. Din păcate timpul de pe etapă nu i-a mai permis acestuia să schimbe roata în timp util, fiind nevoit să pornească pe următoarea probă specială cu șurubul la "locul său". Nu a durat foarte mult, iar după 4,3 km anvelopa a cedat, forțându-l pe Monzón la abandon, din postura de lider.

   Profitând și de abandonul lui Monzón, Solans a urcat pe prima poziție, aflându-se la 10,4 secunde în fața lui Yoann Bonato pe modelul Citroën C3 Rally2, la finalul penultimei bucle a raliului. Fără probleme pe ultimele 3 probe speciale și cu un parcurs curat, spaniolul s-a impus în cele din urmă cu un avans de 11,2 secunde, obținând a doua sa victorie din acest sezon.

   „Este un sentiment deosebit să câștig aici.“ - a aclamat Solans. „Trebuie să le mulțumesc tuturor, sponsorilor mei și desigur, echipei. Această victorie este în totalitate pentru ei, deoarece fără ei nu puteam realiza acest lucru. M-am aflat într-o luptă continuă cu mașina, deoarece nu am avut nici timp sau bani pentru a realiza o sesiune de teste înainte de eveniment, astfel încât, în timpul raliului am realizat acele schimbări și îmbunătățiri de care am avut nevoie. Îmi doresc foarte mult să ajung în Polonia (țara gazdă pentru următoarea etapă), dar mai întâi trebuie să vedem dacă putem găsi sprijin pentru a face acest lucru“ - a adăugat pilotul spaniol

   În urma lui Solans, podiumul a fost completat de principalului pilot al echipei MRF Tyres, vicecampionul european Efrén Llarena, în timp ce locul al treilea i-a revenit lui Bonato. Llarena a reușit să reducă diferența dintre el și Bonato la 6 zecimi înainte de Power Stage, ca mai apoi să-l devanseze pe rivalul său pe ultima probă specială, diferența dintre ei fiind la final de numai o zecime. Llarena a obținut a doua clasare pe podium din acest sezon (după victoria din Insulele Azore) reușind să urce până pe prima poziție provizorie în clasamentul general al campionatului, după cele trei etape consumate.

   La volanul modelului Ford Fiesta Rally2, Enrique Cruz a fost cel mai bine clasat pilot din Insulele Canare, încheiând etapa de casă pe poziția a patra, la 12,7 secunde diferență în spatele lui Bonato, în timp ce Pep Bassas pe Škoda Fabia R5, a încheiat la 45,3 secunde în urma primei poziții, reușind cel mai bun rezultat al său din Campionatul European de Raliuri. De cealaltă parte, Simone Campedelli a avut parte de o etapă mixtă, datorită tranziției rapide de la extaz la agonie. Pilotul italian a obținut prima sa victorie de probă specială în ultima zi din Canare, la o distanță de 3 ani de la cea obținută la Rally di Roma Capitale, însă bucuria sa de a progresa în clasamentul general a fost de scurtă durată, întrucât pilotul aceleiași echipe MRF Tyres, a lovit un obstacol imediat după proba câștigată, pierzând 6 poziții în clasamentul general, după ce ocupa a treia treaptă a podiumului provizoriu.

   În ciuda hayonului deschis de pe a 10-a probă specială, Campedelli a reușit să recupereze timp prețios, revendicând a cincea poziție în clasamentul general, la o diferență de 1min28,0s de câștigătorul Solans. Javier Pardo a pierdut două poziții în a doua parte a zilei de sâmbătă, după ce mașina pilotată de el, o Škoda Fabia Rally2 Evo a dat semne de slăbiciune la nivelul turbosuflantei. Simone Tempestini a reușit să-l depășească pe Norbert Herczig pe Power Stage, unde i-a "furat" maghiarului exact 1,8 secunde de cât a avut nevoie pentru a-l surclasa, cel din urmă rotunjind clasamentul primilor 10 clasați într-un trio al modelelor Škoda, totul după ce Alberto Battistolli a fost descalificat după ce mașina sa, o altă Škoda Fabia Rally2 Evo, a fost găsită ca fiind mai ușoară cu 3,5 kg decât minimul admis pentru o mașină din clasa Rally2.

   Austriacul Simon Wagner s-a impus pe Power Stage luând maximum de puncte, într-o revenire de senzație după accidentul său de sâmbătă dimineață. Din păcate însă, colegul său de campionat, pilotul polonez Grzyb Grzegorz nu a fost atât de norocos, pierzând controlul mașinii în primul viraj de după startul probe speciale cu numărul 9, modelul de producție cehă sfârșind pe cupolă.

   Joan Vinyes și Igor Widlak au fost singurii finaliști de la această etapă în clasamentul ERC Open și ERC3, obținând astfel și victoria în clasamentele lor. Francezul Laurent Pellier a câștigat categoriile ERC4 și ERC Junior, în timp ce Paulo Soria a încheiat pe prima poziție în clasamentul Clio Trophy by Toksport WRT.

 

Campionatul European de Raliuri va reveni pe macadam luna viitoare odată cu Raliul Poloniei, a patra etapă cu sediul la Mikołajki urmând să se desfășoare în perioada 10-12 iunie.

 

Credit foto - www.fiaerc.com

 

Articol semnat de,

Cristian OLTEAN - jurnalist sportiv Autorally.ro

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss