Etapa 4 din Campionatul Promo Speed Challenge se amână cu o săptămână

Publicat in: March 16, 2022, Vizualizari: 24

Programată inițial pentru data de 20 martie, etapa cu numărul 4 își amână desfășurarea până în data de 27 martie, adică exact o săptămână. Această decizie a organizatorului vine în urma consultării mai amănunțite a prognozei meteorologice, valabile pentru ambele date ale lunii în curs. Astfel, dat fiind faptul că sunt anunțate temperaturi cu mult peste pragul de 7°C și condiții mult mai prietenoase pentru concurenți, conducerea competiție a decis reprogramarea etapei de Promo Speed Challenge pentru data de 27 martie.

Odată cu reprogramarea etapei, ACS Auto Blic Brașov oferă celor interesați de participare, un timp mai îndelungat de gândire și reflectare asupra înscrierii, fiind de așteptat ca la start să se alinieze un număr mare de concurenți, considerând și faptul că este prima etapă de accelerare a anului din România. Până în prezent, la startul etapei și-au anunțat prezența 11 concurenți, printre ei unii cu tradiție deja precum Răzvan Rotariu (Suzuki Swift Sport – clasa 1) sau Răzvan Moise (BMW E36 – clasa 1). Nu doar atât, atmosfera de la etapa a patra va fi una electrizantă, întrucât celebrul video-blogger Andy Popescu revine la start cu aceeași Tesla P100D, cunoscută drept „Tesla TDI”.

Înscrierile online pentru etapa a patra rămân deschise până Vineri, 25 martie, urmând ca cei care doresc să se înscrie la fața locului să o poată face înainte de startul manșelor de calificare. 

Toate documentele pentru Promo Speed Challenge powered by WRT Parts & TELL Security Systems susținut de Auto Chelu și Dinamic 92 pot fi accesate aici.

Program Promo Speed Challenge:

  • Verificări tehnice: 09:00 – 10:30
  • Manșe de calificare: 10:30 – 13:30
  • Manșe demonstrative: 13:30 – 14:00
  • Sferturi, semifinale și finale: 14:00 – 16:00
  • Festivitatea de premiere: 16:30

Promo Racing powered by WRT Parts & TELL Security Systems este organizat de Clubul Sportiv Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Brașov, al IPJ Brașov - Serviciul de Poliție Rutieră, al ISU Brașov, al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și al Grupării de Jandarmi Brașov.

Parteneri oficiali: WRT PartsTELL Security Systems

Parteneri principali: Service AutoCheluDinamic 92 DistributionPro-X - Cosmetică și Întreținere Auto

Parteneri: Cyclon MotorsportKonvekta, AngelliOmniasigPrintINKComprestInfinity TrophyTehnoSting, Crucea Roșie Brașov

Parteneri media: Autorally.roRock FMBizBrașovAutostiri.roNewsBV.roBrasovStiri.roRPM Racing ROZile și Nopți.

Credit foto: Ana Maria Florea

Biroul de presă
Promo Racing powered by WRT Parts & TELL Security Systems

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss