Campionatul European de Raliuri a ajuns in Irlanda de Nord pentru cea de-a doua etapa a sezonului, Circuit of Ireland fiind programat la finalul acestei saptamani (7-9 aprilie). Lista de inscrieri contine 77 de echipaje, dintre care 37 vor concura pe masini in configuratie R5 (33 masini) si S2000 (4 masini).

Circuit of Ireland este unul dintre cele mai vechi raliuri din lume, in acest an desfasurandu-se cea de-a 85-a editie, fiind parte a Campionatului European de Raliuri pentru al treilea sezon consecutiv. Traseul intrecerii este format din drumuri de tara, pe asfalt, in nordul si sudul orasului-gazda Belfast. Raliul din acest an include 14 probe speciale ce insumeaza 209,56 km. Joi, 7 aprilie este programata proba de calificari, care va da ordinea de start pentru prima zi de concurs. Vineri se vor desfasura 6 speciale, printre care si cea mai lunga proba a raliului, cu o lungime de 31,21 km. Ziua finala, programata pentru sambata, cuprinde 8 speciale.
Craig Breen, castigatorul de anul trecut din Irlanda si vicecampionul en-titre, concureaza in acest an in Campionatul Mondial de Raliuri. Cu toate astea, va lua startul in cea de-a doua etapa ERC. Daca anul trecut a pilotat un Peugeot 208 T16, in aceast an va lua startul cu un Citroen DS3 R5. La volanul unui Ford Fiesta R5, campionul Kajetan Kajetanowicz vrea sa profite la maxim de absenta lui Alexey Lukyanuk si sa castige Circuit of Ireland. Un alt pretendent la prima pozitie este Elfyn Evans (Ford Fiesta R5), pilot ce are doua podiumuri in WRC alaturi de M-Sport si care in acest an participa in categoria WRC-2, castigand pana acum primele doua etape. Triplul campion britanic Keith Cronin (Citroen DS3 R5) va incerca sa le puna probleme celor enumerati mai sus, chiar daca va lua pentru prima data startul in acest raliu. Alte nume cunoscute sunt Robert Consani (Citroen DS3 R5), David Botka (Citroen DS3 R5), Jaromir Tarabus (Skoda Fabia R5), Federico Della Casa (Citroen DS3 R5) si Alastair Fisher (Ford Fiesta R5).
Etapa irlandeza reprezinta si debutul in Campionatul ERC Junior 2016, competitie ce include 6 etape.
Dan Terea
Echipa Autorally