Pilotii de teste la conducere
A doua sesiune de antrenamente a zilei a sosit cu conditii metereologice mult imbunatatite. Temperatura aerului a crescut cu cateva grade, pana in dreptul valorii 23, iar temperatura la nivelul pistei a crescut pana la 43 de grade Celsius. Ca si consecinta, pilotii de teste au intrat pe pista chiar din primele minute si au demarat programele de antrenament ale echipelor lor. Davidson, Doornbos, Sato si Mondini au fost primii care au inregistrat timpi. Britanicul de la Honda a preluat conducerea pentru primul sfert de ora cu un timp de 1:19.470, imbunatatit apoi la 1:18.970. In minutul 15 insa Ralf Schumacher a devenit lider cu un avans de 310 miimi. Fratele sau s-a instalat pe primul loc in minutul 20 al sesiunii dar timpul sau a fost cu aproximativ 2 secunde mai slab decat cel obtinut in prima sesiune, asa ca nu a fost o surpriza cand a fost detronat de Jaques Villeneuve iar apoi de Rubens Barrichello si mai tarziu de Anthony Davidson.
In partea a doua a antrenamentelor, Alonso a iesit pe circuitul sau de casa, in uralele acelor fani care s-au incumentat sa vina inca de vineri la pista. Spaniolul a reusit sa preia conducerea la a doua tentativa cu un timp de 1:16.860, cu peste o secunda mai slab decat 1:15.796-le stabilit de Felipe Massa si monopostul sau 248 F1 in prima sesiune de antrenamente a zilei. Spaniolul a fost impins pe locul 2 de Robert Doornbos in minutul 48, care a imbunatatit timpul Campionului Mondial en-titre cu doar 36 de miimi.
Cu 7 minute inainte de final, Michael Schumacher a reusit cel mai bun timp pe primul sector dar nu a putut sa se ridice decat pana pe locul 5. Dupa doar cateva secunde, Anthony Davidson a devenit lider cu un timp de 1:16.533. Kimi Raikkonen, care nu a parcurs nici macar un tur de instalare in prima sesiune, a iesit pe pista abia in ultimele minute, moment in care coechipierul sau se afla la 1,7 secunde de lider. Finlandezul s-a apropiat la 1,4 secunde fata de timpul lui Davidson dar se stie deja ca McLaren este una dintre echipele care arata cel mai putin din forma lor reala in sesiunile de antrenamente.
Asa s-au si terminat lucrurile, fara rasturnari spectaculoase de situatie. Michael Schumacher a reusit cel mai bun timp pe primul sector cand timpul alocat sesiunii se terminase deja si probabil ca a renunat sa mai forteze. Davidson si Doornbos au terminat pe primele doua locuri si se pare ca olandezul de la Red Bull doreste cu tot dinadinsul sa dovedeasca faptul ca merita locul pe care sponsorul sau i l-a platit. Fernando Alonso i-a urmat pe pozitia a treia, ca cel mai rapid pilot din cursa. Totusi, timpii inregistrati de Felipe Massa si Michael Schumacher in prima sesiune au ramas neinfranti. Michael Schumacher a reusit din nou (ca si in prima sesiune) sa stabileasca viteza de varf: 311 kilometri pe ora, aproape de capatul liniei drepte, urmat de Kubica si Massa cu 4 kilometri pe ora mai lenti.
Concluzii
Limpede, nu putem deduce mare lucru din rezultatele din antrenamente. Totusi, Ferrari par a fi din nou puternici. Cat de puternici? Depinde doar de cat de mult a aratat competitia (Renault, McLaren, Honda...). Si cum nu stim cat de mult au fortat acestia (si dealtfel nici cat au fortat Ferrari), nu putem zice nimic sigur. Totusi, faptul ca Anthony Davidson nu a putut sa se apropie prea mult de timpii stabiliti de Ferrari azi dimineata, ne arata ca Honda cel putin, din nou, nu sunt foarte amenintatori. Pilotul lor de teste nu ar fi avut motive sa mearga sub capacitatea reala, decat daca echipa i-ar fi dictat acest lucru.
Axonn Echysttas