Multe incidente
Primul timp competitiv al sesiunii de antrenamente de dupa-masa de la Monte Carlo a fost stabilit de catre Anthony Davidson. Acesta a preluat conducerea de la ceilalti piloti mult mai lenti ai echipelor putin performante, parcurgand un tur de pista in 1:18.123, apoi 1:17.791. Michael Schumacher a intrat in pista in minutul 10 si s-a instalat temporar pe locul 2 cu un cel mai bun timp de 1:18:208. Juan Pablo Montoya a reusit sa se interpuna intre Davidson si pilotul Ferrari, obtinand locul 2 pentru McLaren.
Sesiunea s-a desfasurat in temperaturi ale aerului similare cu cele de dimineata, dar temperatura la nivelul pistei a crescut pana in dreptul valorii de 45 de grade Celsius. In minutul 23, Anthony Davidson a reusit un tur excelent, stabilind cel mai bun timp pe toate cele 3 sectoare in drum spre un 1:16.075, instalandu-se lider cu 1,6 secunde avans fata de Fernando Alonso. Britanicul de la Honda a fost foarte rapid, dar se pare ca a uitat unde se afla pedala de frana, pentru ca la mai putin de 250 de metri dupa ce a trecut linia de start/sosire, monopostul sau s-a lovit de zidul de protectie in primul viraj (Sainte Devote), rezultand in suspendarea sesiunii pentru cateva minute. Monopostul nu a fost grav avariat, dar cu roata stanga fata lipsa si suspensia adiacenta avariata, Honda au pierdut avantajul de a colecta date aditionale cu ajutorul pilotului lor de teste. Dupa doar cateva minute de la incidentul lui Davidson, Robert Kubica, pilotul de teste de la BMW, a lovit glisierele la Rascasse si sesiunea a fost din nou suspendata pentru scurta vreme.
Wurz si Davidson in frunte
A doua jumatate a antrenamentelor a fost practic un asalt continuu asupra recordului stabilit de absentul Davidson in prima parte. Alonso si-a imbunatatit de doua ori consecutiv timpul, mentinandu-se pe locul 2 cu un 1:16.564. Performantele din aceasta sesiune au fost net superioare celor de dimineata, temperatura pistei si aderenta avand probabil un cuvant important de spus, dar si faptul ca, spre deosebire de alte ocazii, pilotii au fortat mai mult, dat fiind ca la Monaco antrenamentele au o importanta ridicata: nici o echipa nu poate testa pe strazile ce constituie unica pista monegasca in alte momente ale anului.
In minutul 40, Robert Doornbos s-a apropiat pentru Red Bull la 394 de miimi de timpul lui Davidson iar Alexander Wurz la 479 de miimi, impingand timpul lui Alonso pe locul 4. Pana la urma, Wurz a fost primul (si singurul) care a reusit sa bata performanta pilotului britanic, devenind lider cu un timp de 1:15.907, cel mai bun timp al zilei si aducand o veste buna pentru echipa lui Frank Williams. Juan Pablo Montoya a incheiat pe 3, la 231 de miimi de lider iar Alonso pe 4 la 314 miimi. Raikkonen a terminat ziua pe 6, Button pe 9, Massa in spatele sau si Michael Schumacher abia pe 15, la 1,7 secunde fata de lider. Recordul de pista este inca departe de a fi doborat, dar timpii s-au imbunatatit mult fata de prima sesiune.
Axonn Echysttas