F1 - Robert Kubica si Michael Schumacher, cei mai rapizi piloti la Hockenheim

Publicat in: July 28, 2006, Vizualizari: 1110

Vreme variabila

Cea de-a doua sesiune de antrenamente a zilei a inceput cu o pista uda, dupa ce Hockenheim-ul a fost spalat de o ploaie sanatoasa. Caldura s-a mai domolit cu aceasta ocazie, 25 de grade Celsius in aer si doar 31 la suprafata pistei (temperatura asfaltului a crescut totusi pana la 40 de de grade spre finalul antrenamentelor). Abia in minutul 10, Alexander Wurz a inregistrat primul timp cronometrat, 1:30.383, evident, foarte slab, date fiind conditiile din pista. Austriacul si-a continuat rulajul pe circuit, testand comportamentul pneurilor Bridgestone pentru conditiile de asfalt umed. Dupa 14 tururi, acesta s-a intors la standuri ca lider cu un timp de 1:23.699.

In timp pentru ultima jumatate a antrenamentelor, pilotii au trecut pe gume de uscat. Evident, timpii s-au imbunatatit considerabil. Robert Doornbos si-a adus Red Bull-ul in frunte pentru o scurta perioada de timp, si anume pana cand "vedetele" obisnuite ale antrenamentelor de vineri si-au incalcat "bocancii" de uscat. Robert Kubica a fost prima astfel de "vedeta", instalandu-se lider cu un timp de 1:18.194 in minutul 36. Tot atunci si Michael Schumacher si Kimi Raikkonen au intrat in pista, germanul ajungand direct pe locul 2 in timp ce finlandezul n-a reusit mare lucru in primul sau tur cronometrat. Schumacher si-a continuat rulajul, devenind lider cu un avans de aproape o secunda fata de Button si Kubica. La al treilea sau tur cronometrat, septuplul Campion Mondial a reusit din nou sa isi imbunatateasca timpul, ramanand lider cu 1:16.502, cu 538 de miimi in fata lui Kimi Raikkonen (care intre timp reusise sa incheie un tur mai rapid).

Cu 15 minute inainte de final, Alonso se gasea pe locul 13, in timp ce coechipierul sau tocmai intra in pista. Turul urmator, Alonso a urcat pe 8, nedand semne ca ar forta. Intre timp, Robert Kubica a capturat pozitia fruntasa, reusind un 1:16.225, cel mai bun timp al weekend-ului la momentul respectiv. Michael Schumacher a revenit pe pista spre sfarsitul sesiunii dar pentru un motiv oarecare, nu a reusit timpi prea straluciti. Traficul intens de la final a impiedicat in general pe toata lumea.

Ferrari au motive de fericire, cu Schumacher si Massa pe 2 si 5, avand deci cel mai rapid pilot al zilei (daca ii excludem pe cei de teste). McLaren il au pe Raikkonen pe 4 si pe Pedro de la Rosa pe 8 in timp ce la Renault lucrurile arata rau, sau poate relaxat (depinde cum a vrut echipa franceza sa abordeze aceste antrenamente). Fisichella a terminat pe 11, la 1447 miimi de lider iar Alonso pe 15. 

Giumbuslucuri cu Renault

Abia s-a facut liniste in scandalul eleroanelor flexibile si a mai aparut o bula la orizont. Astazi, in Germania, comisarii de cursa au permis celor de la Renault sa concureze cu un dispozitiv interzis de catre FIA saptamana trecuta. Este vorba despre un sistem de amortizare pe partea din fata a monopostului. Aproape toate marile echipe folosesc astfel de sisteme, dar ca urmare a deciziei FIA, au trebuit sa renunte la ele pentru Marele Premiu al Germaniei. Renault insa se pare ca au scapat cu basma curata, cel putin deocamdata. FIA a anuntat ca va face apel la decizia... propriilor sai comisari! Se pare ca dupa Marele Premiu al Ungariei, o intalnire va avea loc la Paris in fata Curtii Internationale de Apel, insa cu FIA de ambele parti. Daca Renault folosesc sistemul dar decizia comisarilor FIA se dovedeste gresita, cele doua R26-uri ar putea fi descalificate. Este o situatie destul de penibila pentru o organizatie de talia Federatiei Internationale de Automobilism.

Axonn Echysttas

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss