Ferrari in continuare in forma
Una buna si una rea pentru echipa din Maranello. Desi astazi in China, Felipe Massa a fost cel mai rapid pilot care va concura si un cursa, brazilianul a facut-o cu un motor sortit pierii. Din acest motiv, a primit un V8 nou, lucru care-l va retrograda cu 10 pozitii pe grila de start de duminica. Michael Schumacher a fost totdeauna aproape de timpii brazilianului, desi nu a reusit sa-l depaseasca pentru nici un moment. Moartea motorului brazilianului vine intr-un moment in care Michael Schumacher ar fi avut nevoie de tot ajutorul posibil in lupta sa cu Fernando Alonso. Ajutor pe care deocamdata se pare ca nu-l va primi. Celor de la Ferrari le va fi greu sa-si pastreze avantajul de 3 puncte in Campionatul la Constructori...
Felipe Massa: "Nu prea sunt multe de zis dat fiind ca aceasta nu a fost o zi buna pentru mine. Nu am iesit pe pista de dimineata si apoi in a doua mea serie de tururi de dupa-masa am avut o problema cu motorul si a trebuit sa ma intorc la garaj, unde inginerii nostri au realizat ca propulsorul va trebui schimbat. E pacat, caci masina parea sa fie bine echilibrata inca de la inceput si am fost capabil sa stabilesc niste timpi buni. Bineinteles, penalizarea cu 10 locuri va face cursa mea mult mai grea dar cred ca inca pot afisa o buna performanta". Michael Schumacher: "Ma bucur ca m-am intors in China si sunt fericit sa observ entuziasmul pe care fanii de aici par sa mi-l arate. Comparativ cu anul trecut, suntem mult mai competitivi si speram sa fim capabili sa rasplatimi fanii cu un rezultat mai bun decat atunci. Lupta cu cei mai apropiati rivali ai nostri pare a fi foarte stransa, chiar daca nu am avut inca timp sa ne uitam cu atentie la toate datele. Este dificil sa fac previziuni despre performanta pneurilor, data fiind vremea de astazi. Imi place sa pilotez pe aceasta pista: este foarte dificila cu o varietate mare de viraje".
Renault sunt aproape
Spre deosebire de situatia traditionala, Renault s-au comportat bine astazi in antrenamente, Alonso revendicand in sesiunea de dupa-masa locul 6, imediat in spatele celor doi piloti de la Ferrari. Mai important este ca echipa constructorului francez nu a suferit nici o problema de fiabilitate, mai ales avand in vedere problemele avute in timpul Marelui Premiu al Italiei si in antrenamentele de acum doua saptamani. Renault au nevoie de rezultate. Presiunea este pe umerii lor, dat fiind ca ei sunt cei care trebuie sa recupereze in Campionatul la Constructori, impotriva unei echipe care se dovedeste marginal superioara, cel putin deocamdata...
"A trebuit sa ne ajustam putin programul datorita ploii din sesiunea de dupa-masa, dar avem un punct de reper bun de la care sa incepem lucru la monopost. Masina a fost usor de condus din prima, asa ca desi trebuie sa efectuam unele reglaje fine peste noapte, sunt bucuros pentru moment. Aceasta este o pista care mi-a placut intotdeauna, mai ales avand in vedere amintirile placute de anul trecut cand am castigat Campionatul aici si chiar si cu motoarele V8 si celelalte modificari care au intervenit din 2005, monopostul a continuat sa fie usor de condus. Cred ca trebuie sa fim putin grijulii cand analizam timpii, pentru ca conditiile de astazi sunt destul de diferite fata de ceea ce ne asteptam sa vedem in cursa. Asa ca vom astepta ziua de maine pana cand vom face o judecata finala in ceea ce priveste performanta pneurilor, dar pana acum Michelin-urile par a functiona bine", a declarat Fernando Alonso dupa primele antrenamente. "A avut parte de un start promitator astazi. Am imbunatatit monopostul putin pe parcursul sesiunii, in ciuda conditiilor atmosferice schimbatoare cauzate de ploaie. Performanta a parut a fi buna si desi nu am reusit sa inchei un tur rapid neintrerupt, masina a fost consistenta iar pneurile au parut bune. Este dificil sa fiu sigur in vreo judecata atat de devreme in weekend-ul competitional, dar am un setiment bun pana acum", a declarat Giancarlo Fisichella.
Axonn Echysttas