Un inceput lent
Dintre pilotii din cursa, putini s-au aventurat pe pista la inceputul sesiunii, asteptand ca pilotii de teste sa ruleze mai mult pe circuit, pentru a depune guma pe asfalt. Pe o suprafata inca "proaspata" si cu mult praf, ar fi fost o risipa de kilometri pentru motor daca pilotii din cursa ar intra pe pista chiar la inceputul primelor antrenamente ale weekend-ului, mai ales pentru ca majoritatea protagonistilor Campionatului vor lua startul in Marele Premiu al Europei cu motoare "uzate", cu aproximativ 400 de kilometri de rulaj. Toti acestia au preferat sa lase pilotii de teste sa-si faca treaba asteptand cresterea nivelului de aderenta pe circuit. Antrenamentele s-au desfasurat pe o pista uscata, cu 31 de grade Celsius la suprafata asfaltului si doar 18 grade in aer.
Anthony Davidson a inregistrat primele tururi cronometrate, instalandu-se lider cu 1:36:801, inainte de a se intoarcele la boxele Honda pentru modificarea setarilor monopostului. Robert Kubica (BMW), Alexander Wurz (Williams) si Robert Doorbos (Red Bull) s-au instalat succesiv in pozitii de conducere, insa Davidson a iesit de la boxele echipei si a revenit in postura de lider cu un timp de 1:34.730, la 735 de miimi distanta de RBR2-ul olandezului. Previzibil, primii timpi ai weekend-ului s-au situat la mare distanta de cel mai bun timp (stabilit de Michael Schumacher) pe pista de la Nurburgring in 2004 (1:29.468).
Dupa primele 30 de minute, Doorbos a revenit la conducere imbunatatind timpul lui Davidson cu 117 miimi. Dupa aceasta, Kubica a imbunatatit timpul acestuia cu inca 618 miimi insa replica lui Davidson nu s-a lasat asteptata, acesta redevenind lider cu 1:33.591. Lupta a continuat, cu Doorbos si Kubica stabilind cei mai buni timpi. Wurz a reusit insa un tur excelent, distantandu-se la fix 1,2 secunde de lider, cu un 1:32.079.
Rezultate incerte
Pana in minutul 48, echipierii celor de la Renault, McLaren si Toyota au ramas la boxe cu doar cate un tur de instalare efectuat, in timp ce Ferrari, Honda, Williams, BMW si Red Bull nu au iesit pe pista deloc. Abia in ultimele 4 minute au aparut si numele importante in arena: Michael Schumacher, Kimi Raikkonen si Jenson Button atacand primul tur cronometrat al zilei. Dintre pilotii ce vor rula in cursa, germanul a stabilit cel mai bun timp, terminand sesiunea pe locul 4, la 0,8 secunde de liderul Wurz. Button a terminat la 1.6 secunde de acesta iar Raikkonen la 2.3 secunde.
Mai mult ca sigur, nu trebuie sa ne lasam amagiti de acesti timpi. Este limpede faptul ca nu in prima sesiune de antrenamente pilotii nu forteaza nota prea mult, exceptie facand testerii. Timpul lui Wurz nu a putut fi depasit de nimeni, doar Davidson reusind sa se apropie la 320 de miimi de acesta. Asadar Williams incep weekendul cu dreptul in timp ce Ferrari par a fi in forma. Totusi, cei doi echipieri de la Renault nu au inregistrat inca nici un tur cronometrat si deci inca nu se stie ce poate R26-le cu adevarat pe circuitul de la Nurburgring si probabil nici nu se va sti pana la incheierea antrenamentelor de maine. Massa, Webber, Rosberg, Heidfeld si Villeneuve nu au iesit deloc pe pista in aceasta prima sesiune. Asadar, rezultatele sunt cel putin incerte. Sa vedem cum vor sta lucrurile in a doua partea a antrenamentelor de azi, de la ora 15.
Axonn Echysttas