Fabrica de performante

Publicat in: March 25, 2017, Vizualizari: 7

Compania Cyclon este cunoscuta in Brasov in primul rand datorita „trecutului” ei de companie de inchirieri utilaje pentru constructii. In al doilea rand pentru prezentul ei de service auto extrem de apreciat.

Putina lume cunoaste insa, pasiunea celor doi frati Barabas (Laci si Istvan, patronii companiei) pentru sportul cu motor. Primii care au descoperit si au beneficiat si beneficieaza de pasiunea celor doi, au fost si sunt membrii clubului Auto Blic.

„Sincer , eu am fost indrumat la Cyclon cand am lansat intrebarea in oras unde gasesc banda de semnalizare. Era undeva in 1999 cand puneam la cale cu colegii mei primul campionat de indemanare auto pentu amatori. Cand am intrat in biroul celor doi frati si am intrebat de banda mi-au raspuns tot cu o intrebare adica pentru ce iti trebuie banda. Un dialog scurt care a dat nastere unui parteneriat care dureaza de 18 ani.” Isi reaminteste Bela Stoica presedintele Auto Blic Brasov despre primul contact cu patronii Cyclon

„Cand spun parteneriat de 18 ani va rog sa consemnati faptul ca acesti oameni au depasit conditia de parteneri de la primele curse. Ei au devenit si sunt colegii nostri in organizare. Adica marcam si spalam drumuri de coasta, amenajam , reparam mutam corturi, mutam pamantul impreuna, ba mai mult decat atat am asfaltat impreuna. Totul pentru performante in organizare”. Isi aminteste domnul Bela. In timp ce parteneriatul Auto Blic / Cyclon continua pentru organizarea etapelor tot mai numeroase de campionat, in spatele birourilor de la sediul companiei Cyclon crestea pe zi ce trecea un al treilea Barabas. L-am numit pe Robert. Cum zicala cu aschia a functionat perfect, si in acest caz, micutul Robert si-a ales ca loc de joaca pista de karting de la Tg Secuiesc. O data cu trecerea anilor joaca s-a transformat in performanta, Robi Barabas cucerind, intre altele, trei ani la rand titlul de campion national la clasa Rotax in perioada 2014 – 2016.

Mai mult decat atat Robi a dus joaca si dragostea lui pentru sportul auto la Universitate, devenind absolvent al Facultatii de Autovehicule Rutiere din Brasov, avand ca proiect de diploma, cum altfel proiectarea unei masini de curse. Din acest moment performantele sportive ale juniorului familiei Cyclon au trecut in atelierul de service unde se pregatesc, se conserva si se construiesc masini de curse. Chiar daca a facut pasul spre campionatul de coasta facand performante remarcabile cu Dacia Logan la inceput mai apoi cu Renault, Robert Barabas are din ce in ce mai putin timp pentru curse. Isi dedica priceperea si pasiunea unei alte performante, cea de a construi automobile de curse.

Din echipa care a proiectat si realizat masina - proiect de diploma, nu a mai ramas langa el la munca de jos nici un coleg. Inginerii Ion Gavriloaie si Sebastian Aftanase au parasit atelierul de service, nu insa si pe Robi. Ei impreuna concep, proiecteaza si aleg solutii pentru lucrarile clientilor Cyclon Motorsport.

Punerea in practica a conceptiei este de asmenea pe maini bune, Cosmin Miron este esteticianul cel care aduce fibra de sticla sau tabla la forma proiectata. Vali Preda si Radu Barda sunt mecanicii care monteaza si seteaza mecanismele proiectate.

Intrega activitate este condusa de Robi Barabas avand intr-o mana schita proaspat imprimata in cealalta cu scula specifica muncii de montaj.

Supravegherea generala este asigurata de nimeni altul decat Istvan Barabas „seful” cum il numeste Robi.

In aceste zile seful este pe cale sa devina unul din clientii Cyclon Motorsport Service. Automobilul cu care unul din patronii Cyclon va lua startul in campionatul national de viteza in coasta a ajuns in faza de testare pe circuitul de la Prejmer

„Dupa stangaciile inerente unui inceput in ale constructiei de masini de curse, si ma refer la proiectul nostru de diploma, ne-am apucat cu entuziasm de masina pentru tata,” spune Robi Barabas, si adauga, „despre ce a comandat si ce am facut il las pe el sa vorbeasca ca doar el este si clientul si seful si pilotul”.

El insusi un performer in karting in echipa cu fiul sau, Istvan Barabas povesteste cu sufletul la gura despre performantele echipei sale

„Avem de a face cu un Fiat Polski 126 din care nu a ramas mare lucru pentru ca in locul sasiului clasic baietii au proiectat un sasiu tubular care sa reziste unui propulsor mai puternic decat motorul de Fiat. Motorul este Suzuki Hayabusa din 2007, un motor de motocicleta avand 175CP, capacitatea cilindrica 1300cmc, transmisia cu lant pe puntea din spate. Lantul actioneaza si un diferential autoblocant de tip Torsen.

Avand in vedere schimbarile majore toate subansamblele au fost proiectate sa functioneze in noile conditii de Robi si echipa lui. Cand zic subansamble ma refer la intregul sistem de directie, care nu are servo, la planetare, fuzete, brate si sistemul de franare,

Bineinteles ca avand proiectul am incercat si reusit sa adaptam piese de Ford – mare parte si de la alte tipuri de marci de automobile,

Folosind fibra de sticla, plexic si alte materiale usoare pentru usi, aripi,, capote si geamuri, am reusit sa scadem si greutatea masinii de la 700 kg la 580 kg.

Sa mai spunem ca in timpul primelor teste pe circuit masina s-a comportat foarte bine.

La ora vizitei noastre in atelierul Cyclon Motorsport se mai lucra la o Dacie Logan comanda speciala pentru curse pe circuit, iar in asteptare sunt numeroase masini special pregatite pentru drift sau off road in vederea dotarii lor cu elemente de siguranta si nu numai.

Intr-o lume a automobilismului de performanta in care se gasesc si se investesc din ce in ce mai putini bani si vin foarte greu sponsori, echipa de ingineri, piloti si mecanici de la Cyclon Motorsport din Brasov face performanta. Si toate astea intr-o tara din care pleaca tot mai multi tineri specialisti.

 

Din „Fabrica de performante”,
Andrei Cristian – Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Bergenbier
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
TELL
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss