Faggioli castiga din nou la Rechberg

Publicat in: May 2, 2011, Vizualizari: 4195

Italianul Simone Faggioli, castigator al ultimelor doua campionate europene de viteza in coasta, a inceput cum nu se putea mai bine sezonul 2011, obtinand duminica cea de-a doua victorie consecutiva in cursa de la Rechberg, Austria. Simone are doua victorii din doua etape in european, dupa victoria de pe Col Saint Pierre (Franta), cursa alergata in luna aprilie.

Ca o masura a manierei in care Faggioli domina campionatul, el a castigat dupa o scurta rasucire in prima mansa, cand fusese al noualea. Pilotul Osella a reusit o mansa secunda cu opt secunde mai rapida decat cel mai apropiat adversar, pe cei 5 km ai cursei austriece si a reusit sa se impuna la final cu o diferenta de 4.3 secunde in fata celei de-a doua Osella FA30, pilotata de elvetianul Marcel Steiner.

Prima mansa a intrecerii a fost alergata in conditii dificile, cu o ploaie abundenta abatandu-se asupra Landului Austriei Superioare, iar Marcel Steiner a fost cel mai rapid, urmat de cehul Milos Benes. Conditiile grele i-au permis sa iasa la rampa austriacului Andreas Marko, o cunostinta mai veche a fanilor romani, de la cursa de la Teliu, din 2009. Andy a avut o evolutie senzationala in fata propriilor sustinatori, reusind treapta a treia a podiumului general in aceasta mansa, la sase zecimi in urma lui Benes, rezultat impresionant avand in vedere ca alearga pe un Audi A4 STW Quattro, cu motor de doi litri aspirat (309 CP, 967 Kg).

Faggioli a incheiat socotelile in mansa secunda, alergata tot in conditii ude, dar mult mai bune, reusind sa transforme handicapul de 4 secunde intr-un avans de 4. Steiner a fost doar al patrulea in aceasta mansa, dar rezultatul cumulat cu victoria din prima urcare de concurs i-a permis pozitia a doua la general, in timp ce Milan Svoboda (Lola T96/50) a fost al treilea.

Andreas Marko nu a mai reusit aceeasi performanta si in mansa secunda, incheind intrecerea pe locul noua, insa a obtinut o victorie categorica la E1, fiind si cel mai rapid dintre pilotii cu masini inchise, invingand bolizii lui Georg Plasa (BMW 134 IRL Judd) si Felix Pailer (Lancia Delta Integrale).


Clasament:

    Pilot Nat Masina Grupa Timp
1 1 FAGGIOLI Simone   I   OSELLA FA 30   D,E2 SS-3000    4:30.102 
2 9 STEINER Marcel   CH   OSELLA Zytec FA 30   D,E2 SS-3000   +4.326 
3 7 SVOBODA Milan   CZ   LOLA T96/50   D,E2 SS-3000   +4.574 
4 10 KRAJCI Jaroslav   CZ   LOLA B02/50   D,E2 SS-3000   +5.321 
5 6 BENES Milos   CZ   RALT RT23 F3000   D,E2 SS-3000   +7.827 
6 11 JANIK Vaclav   CZ   LOLA B02/50   D,E2 SS-3000   +13.410 
7 12 RITCHEN Billy   F   LOLA 99/BS1   D,E2 SS-3000   +15.629 
8 5 KRAMSKY Otakar   CZ   REYNARD K 11   D,E2 SS-3000   +17.672 
9 85 MARKO Andreas   A  AUDI A4 STW Quattro   E1 OSK-2000   +20.879 
10 44 EDLINGER Erich   A  BMW 320 IRL   E2 SH+2000   +22.928 


Adrian Diaconescu
Echipa Autorally

 

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss