Foc continuu pentru Vali Porcisteanu si Dan Dobre

Publicat in: April 23, 2009, Vizualizari: 2883
>>La finele săptămânii trecute, echipajul Valentin Porcişteanu/ Dan Dobre a obţinut, de pe locul 2, calificarea pentru „shootout”-ul Pirelli Star Driver de la Freistadt
>>Vineri debutează Timiş Rally-Realitatea TV, competiţie în care Vali şi Dan au ca obiectiv clasarea pe podium

Debutul pe plan european al echipajului Valentin Porcişteanu/Dan Dobre a fost bifat cu brio. La capătul unei întreceri extrem de dure, românii au ocupat locul 17 în ierarhia absolută a Rally 1000 Miglia şi pe cea cu numărul 14 la Clasa N/4. Trebuie însă precizat că exceptându-l pe bulgarul Dimitar Iliev (cvintuplu campion al Bulgariei, un pilot care a avut program complet în J-WRC în 2003 a concurat în mai multe etape din Mondial şi e un obişnuit al Campionatului European, în care are la activ şi succese), toţi ceilalţi piloţi au beneficiat de maşini S2000. „Drumurile extrem de înguste au favorizat acest tip de maşini sau pe cele de la Clasa A/7. Eu sunt fericit că am ajuns la final şi că am încheiat întrecerea între primii 20, în condiţiile în care pe lista de start au fost 79 de competitori”, spune Vali.
Mai importantă pentru Vali şi Dan a fost însă prestaţia din Pirelli Star Driver. Ei bine, cei doi s-au clasat pe locul 4 în ierarhia generală şi pe poziţia a doua în competiţia maşinilor 4WD. „Înaintea noastră au fost trei italieni, extrem de dificil de învins la ei acasă. Noi ne-am atins însă obiectivul şi le mulţumesc pentru susţinere celor de-acasă, care ne-au trimis o mulţime de mesaje de încurajare în perioada petrecută în Italia”, afirmă Vali. Într-adevăr, pe lista piloţilor deja calificaţi pentru shootout-ul de la Freistadt figurează, în această ordine, italianul Marco Signor, învingătorul din Rally 1000 Miglia, Valentin Porcişteanu, cehul Jan Cerny, bulgarul Todor Slavov şi Alex Raschi, pilot care reprezintă San Marino.
Chiar dacă şi-a atins deja obiectivul, încă din prima încercare, echipajul Porcişteanu/Dobre va concura şi în celelalte două etape ale Pirelli Star Driver Europa, care fac parte şi ele din Campionatul European de Raliuri, Croatia Rally (28-30.05) şi Bulgaria Rally(17-19.07). „Ne vor prinde bine aceste experienţe. În Italia am schimbat roţi cât n-am făcut-o într-un sezon întreg, am avut de înfruntat capriciile vremii, drumuri cu o configuraţie complet diferită de cele pe care le întâlnim la noi şi am parcurs în fiecare zi lungimea unui întreg raliu disputat în România. Cu siguranţă, în Croaţiaţia şi Bulgaria vom avea parte de experienţe diferite, iar acestea ne vor putea ajuta pe viitor”, spuneau, la finele Rally 1000 Miglia, Vali şi Dan.

Această întrecere este însă acum istorie, iar acum este momentul pentru o nouă provocare, Timiş Rally-Realitatea TV. O competiţie care revine pe şoselele din împrejurimile Lugojului pentru prima dată după 2004, an în care lupta pentru victorie se dădea între maşinile WRC ale lui Titi şi Giri, primul având atunci câştig de cauză. Traseul, situat exclusiv pe teritoriul judeţului Timiş, este în lungime de 354 km şi propune 15 probe speciale, între care şi clasicele Nădrag, Lac, Hăuzeşti, Surduc sau Fârdea. Lider după prima etapă, echipajul Valentin Porcişteanu/ Dan Dobre şi-a propus să încheie întrecerea pe podium. „Vizăm acelaşi lucru precum la Braşov, să nu facem vreo greşeală majoră care să afecteze integritatea maşinii şi să terminăm întrecerea între primii trei. Chiar dacă nu învingem, cu un joc al rezultatelor favorabil am putea să ne păstrăm şi după această rundă prima poziţie în ierarhia generală”, spunea Vali la încheierea recunoaşterilor.
Şi dacă tot am amintit de acestea, Vali spune că traseul este complet diferit de ceea ce a întâlnit la finele săptămânii trecute în Italia: „În primul rând este vorba de lăţimea drumului, dimensiunile superioare de aici fiind mai pe calapodul maşinii. În schimb, probele sunt mai scurte şi de viteză, astfel încât necesită un cu totul alt stil de pilotaj. Am descoperit la recunoaşteri că există şi destule zone murdare, pline de nisip sau pământ, dar acest lucru nu mă deranjează”. În timp ce Dan îl completează: „Sunt multe secţiuni denivelate, aşa că va trebui să acordăm o atenţie sporită setării suspensiilor şi, în plus, mă obligă pe mine să fiu extrem de atent la dictare, pentru că o eroare cât de mică poate însemna ieşirea de pe drum. Sunt convins însă că putem obţine un rezultat bun şi sper că la finalul întrecerii vom putea spune că ne-am atins din nou obiectivele”.

Sport Auto

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss
↑