Formula 1 2011: Incep testele oficiale.

Publicat in: January 27, 2011, Vizualizari: 4261

Au mai ramas 6 saptamani pana la debutul sezonului competitional 2011 si deja echipele se pregatesc sa inceapa ultimele teste si, mai important pentru fanii F1, sa isi prezinte monoposturile cu care vor concura in 2011. Dupa o iarna lunga in care am asteptat cu sufletul la gura noutati si evenimente picante, iata ca asteptarea a luat sfarsit.

Primi care vor iesi la lumina vor fi italienii de la Ferrari. Acestia vor dezveli noul monopost chiar la fabrica din Maranello, dezvelire programata pentru vineri, 28 ianuarie.

Urmatorii care vor sparge gheata vor fi BMW Sauber si Renault, care si-au programat dezvelirea monoposturilor pe data de 31 ianuarie, in Spania, pe circuitul din Valencia. Pentru echipa Renault, rusul Petrov a fost ales pentru a iesi cu noua masina pe pista pentru prima oara.

Lotus vor lansa masina de anul acesta online, urmand ca pe data de 1 februarie sa fie prezenti pentru prima zi oficiala de teste pe circuitul spaniol.

Ziua de 1 februarie va fi ziua cea mai interesanta, intrucat 4 echipa isi vor prezenta masinile. Campionii de anul trecut, Red Bull, impreuna cu Mercedes GP, Toro Rosso si Williams sunt asteptate sa iasa pe pista cu noile monoposturi.

McLaren a hotarat sa amane cu cateva zile lansarea noului MP4-26 si isi va face aparitia in public abia pe 4 februarie, dupa ce pilotii vor fi efectuat o serie de teste cu noile gume oferite de Pirelli. Lansarea va avea loc in Germania, Berlin, iar masinile vor aparea pe pista pe data de 10 februarie, cand incepe a doua sesiune oficiala de teste.

Virgin asteapta pana pe 7 februarie pentru a ne arate noua masina, MVR-02, care anul acesta va fi pilotata de Timo Glock si Jerome D'Ambrosio.

Desi nu au anuntat o data oficiala, cei de la HRT au declarat ca spera ca noul F111 sa iasa pe pista in ultima sesiune de antrenamente premergatoare sezonului competitional, intre 3 si 6 martie.

Alexandru Toth
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss