Cred ca cel mai bine mi se potriveste sa gasesc curse, recorduri, provocari pe care altii nu au avut curajul sa le ia in piept sau nu s-au gandit la ele. Asta cred.

Am gasit doua curse interesante si ma cam mananca sa ma duc la cel putin una dintre ele, anul asta. Prima este la finalul lunii mai, in Canada, Knox Hill Climb, o cursa de 3,5 kilometri undeva langa Vancouver, pe malul unui lac. E usoara, de viteza, cu traditie in Canada, se tine din 1966, si pot sa ma bat pentru un podium, pentru un record de clasa. Si inscrierea nu e 1500 ca la Pikes Peak, ci 220 de dolari.

Cealalta e data dracului. E in Mexic si are 30 de kilometri (ati citit bine, 30). Are un nume sinistru, San Pedro Martir, si se va tine la finalul lui septembrie. Va imaginati ca le vreau pe amandoua si pot sa le fac pentru ca azi-noapte am primit raspunsul organizatorilor de la Pikes Peak si nu am fost acceptat. E destul de clar ca Ibiza nu mai are sanse sa fie acceptata intr-o cursa unde jumatate din concurenti au masini de sute de mii de euro, unde un Evo de 400CP vine pe locul 60 si unde nu se accepta mai mult de 67 de masini.

Intr-un fel, m-am trezit iar in situatia de anul trecut, cand imi doream mai mult cursa din New Hampshire pentru ca stiam ca acolo am sanse sa fac un rezultat bun, pentru ca este un traseu greu si numai bun pentru o masina de raliu. Anul asta parca iar ma incita mai mult sa fac ce nu am mai facut, ceva care se desfasoara la capatul lumii. Nu ma pot lua de gat cu baietii cu bugete mari si masini spectaculoase, dar pot sa fac ceva care sa se potriveasca cu „tampeniile” pe care le-am facut pana acum. Sa inspire pe altii sa aiba curaj, sa ma faca sa ma simt bine cu mine, sa mai domesticesc din demonii din suflet.

Si partea cea mai frumoasa de abia acum vine: povestea romaneasca de la Pikes Peak e departe de a fi terminata. Eu doar am dat tonul, am fost primul din tarisoara asta. Stati pe aproape, vine o veste foarte buna, dar nu pot sa v-o spun eu. Trebuie sa v-o spuna chiar el.....

Andrei Mitrasca