“Vei da cu masina de gard”. Toata lumea iti spune asta inainte sa te apuci de curse. “Nu exista sa nu ai accidente. Poti sa te feresti de ele o vreme dar pana la urma o s-o pui pe tigle”. Esti de acord, nu ii contrazici dar in sinea ta iti spui ca o sa fii precaut toata cariera ta si nu te gandesti la gauri de mii si zeci de mii de euro. Si vine ziua Z. Trosc. Pa, concurs, pa, buget. Poate chiar pa, campionat. Asta e momentul care m-a fascinat intotdeauna. Ce simti cand iesi din masina? A fost vina altcuiva? Regreti ca ai riscat, ca ai luat startul incordat, ca ai cheltuit banii familiei? Scazi in ochii tai, ca pilot? Te gandesti doar sa repari fierul si sa recuperezi urmatoarea etapa cat mai mult din punctele pierdute? Ce simti in primele minute dupa accident?

Asta e momentul adevarului, cred. Cand iesi din masina busita, cred ca iesi adevaratul tu. Atunci se vede ce ai acumulat, cat de dur e nucleul tau, cel care ramane dupa ce te debarasezi de ghetele albe, de mersul tantos, de rezultatele pe care le-ai obtinut cu noroc sau cu talent etc. Si adevarul dureaza cateva minute pana iti identifici strategiile, pana te aduni.

Nu am avut accidente mari. Am sarit afara doar la a treia cursa a mea si nu am simtit nimic. Doar o suparare ca nu am ajuns sus cu un timp bun. Dar nu se pune la accidentele de care vorbeam la inceput. La un moment dat, la Resita, pe ploaie, m-am invartit pe la 100 la ora si am vazut parapetii in fata masinii care glisa. Sincer, am avut in minte doar calculele avariei. Cat costa daca o lovesc cu fata, cat costa daca o lovesc cu spatele. La 80 la ora, la 40 la ora… dar m-am oprit pe mijlocul drumului. Noroc chior. Dupa ce m-am oprit, primul gand a fost ”oare pot sa recuperez?”. M-am calmat dupa cateva secunde dar pe moment chiar am crezut ca am sanse sa recuperez secundele.

Dar sa revenim. Nu ma intereseaza cei pentru care o reparatie capitala nu inseamna decat ca raman cu mai putini bani la final de sezon. Nu ma intereseaza cei carora li se va rapara masina da tata, de mama, de Marco, pe bani care vor veni si stim cu totii ca vor veni chiar daca “artistul” va trebui sa spele cateva zile pe jos si sa vorbeasca frumos o perioada. Ma intereseaza cei care castiga cateva sute de euro lunar si din aceia mananca, se imbraca, traiesc si merg la curse. Nu stiu cum, ca nu prea iese la socoteala, dar ati identificat segmentul. Sunt cei cu care ma simt cu adevarat legat si de la ei mi-as dori un raspuns. Nu aici, ci la Brasov, cand ne vedem la primul raliu, ca se pare ca voi fi pe lista start… la coloana navigatorilor.

Andrei Mitrasca