Motorsportul are probabil cel mai scurt drum de la visare la realizare! Faci o scoala de doua zile, mergi la un medic sportiv, dai un email la Federatie, te-ai urcat intr-o masina cu roll-cage si ai luat startul in Campionatul National de Viteza in Coasta. Daca vrei sa concurezi in Campionatul European, drumul poate sa fie chiar si mai scurt, dar sa nu insistam. Usurinta cu care poti sa ajungi sa concurezi printre cei mai buni, poate ca nu face cinste acestui sport dar cu siguranta este unul din avantajele lui. Vorbim mai ales de coasta si raliu, nu de Formula1 sau WEC. Dar chiar si acolo au patruns piloti care nu aveau ce sa caute pe lista de inscrieri. Linia intre cei care fac motorsport de performanta, profesionist si cei care vin de placere este una foarte fina si de multe ori imposibil de trasat. Cei care vin de placere au de multe ori rezultate excelente si dupa un timp ajung sa faca acest sport mai profesionist decat cei care si-au indreptat toate resursele inspre performanta. Toti mergem inainte dupa cum ne taie capul, ne cumparam masina care bubuie mai tare, evo-ul mai nou, numele mai prestigios etc. Uneori iese treaba, alteori nu iese. Ne-am asumat totul de la inceput si suntem cam singurii responsabili pentru tot ce realizam. Pentru ca, foarte interesant, nu exista antrenori.  

Aici voiam sa ajung. Ma gandesc ca daca unora ca Djokovic sau Federer le trebuie antrenor, si nu doar unul, poate ar fi cazul ca si un pilot sa aiba asa ceva. Nu doar cate un coach pe la care sa treaca din cand in cand, cand are o batalie cu vreun specialist al asfaltului, sau al dunelor.

In motorsport, probabil ca acest antrenor ar fi mai mult un manager decat un tip cu un fluier la gat care sa iti mai dea o serie de lansate de facut si sa nu te lase sa bei apa dupa ce te-ai incins. Ar fi omul care s-ar ocupa de bugetul tau, de program, de pregatirea psihologica, de strategia unui sezon, a unei curse, a abordarii unei probe. Am vazut asta la Catalin Tutuian. Adica am vazut ca asta face Catalin, si in putinele dati cand am vorbit cu el, imi venea sa nu mai plec pentru ca in sfarsit auzeam pe cineva care are o metoda, un plan pentru sportivul care vrea sa faca performanta, nu doar sa piloteze tare de la prima urcare.

Printre fanteziile mele cele mai indraznete, imi imaginez Academia Titi Aur ca un loc de cantonament pentru piloti. Sesiuni de o saptamana sau doua in care se trezesc dimineata si alearga, fac sala, ore de predare a regulamentelor, statistici, alimentatie specifica, teste psihologice in functie de care se stabilesc strategii etc. Ar da o greutate si mai mare numelui de “Academie”, nu-i asa? Dar, oare, cine ar plati pentru asa ceva? Exista printre noi cei care am alege doua saptamani in care sa dam stingerea la 9.30 seara, sa ne trezim la 6.30 dimineata, sa schimbam roti, sa stam in banca, sa ascultam si eventual sa pilotam o ora pe zi in loc sa ne ducem cu barca in Grecia? Si culmea, sa mai si coste mai mult ca un concediu!

Chiar daca am incercat sa aplic tot ce am invatat in antrenamentele si concursurile de atletism, de ski, inot si ce dracu’ am mai facut, si chiar mi-au fost de folos, as fi avut mare nevoie de un Tutuian care sa vina la mine inainte de prima urcare de sambata si sa-mi spuna ceva de genul: “Daca te prind ca faci mai putin de 2.35 in urcarea asta, te amendez cu 100 de euro”. Oare cati dintre piloti s-ar conforma? Cati isi doresc un antrenor? Si daca daca ar fi piloti interesati, cine ar fi antrenorii buni in tara asta? Ca impostori stim ca sunt cu sutele…

Andrei Mitrasca