Stiti intrebarile acelea cu care incep interviurile cu piloti, „De unde pasiunea pentru masini?” si „Cand ai avut primul contact cu motorsportul?”. La naiba, oameni buni, hai sa ghicim. Sa fie oare, din copilarie?! Ei bine, cand eram mic, stiam un singur nume de pilot, Niky Lauda. Probabil din cauza ca a avut accidentul acela in anul in care am fost conceput si dupa ce m-am nascut a devenit campion in Formula1, asa a auzit maica-mea de el. Pe urma, daca cumva trecea o masina in timp ce adormeam in carucior, ma trezeam ca electrocutat... de fericire. Da, povesti cu masini de cand eram mici avem toti si probabil ca suntem o mana de oameni care am fost marcati mai mult decat restul din moment ce intram pe autorally.

Dupa ce am mai crescut, bucuriile cele mai mari erau sa ascult muzica, sa merg la cinema si sa citesc reviste auto. Da, si acum maica-mea isi aduce aminte cum imi lasa bani pentru mancare si imi spunea „te rog sa mananci, banii sunt pentru mancare, nu pentru reviste”. Cam ce credeti ca alegeam? Ori cumparam casete, ori reviste.

Nu mai tin minte la ce varsta am cumparat prima data revista ProMotor in care scria Edwin Keleti, dar stiu ca multa vreme am crezut ca este cel mai norocos om din tara. Scria bine, facea fotografii putin altfel, conducea cele mai nebune masini si calatorea peste tot in lume. Imi doream sa imi arate cineva diavolul caruia sa-i dau sufletul ca sa ajung sa am si eu aceeasi meserie. Si uite, anii au trecut si am ajuns sa fac ceea ce nu credeam ca voi avea norocul sa fac in viata asta. Sa concurez si sa scriu despre masini de curse.

S-au facut deja doi ani de cand revista Auto Motor si Sport mi-a incredintat o rubrica permanenta. Doi ani in care am testat peste 25 de masini de curse, unele placute, altele fascinante, toate insa cu povesti frumoase in spate. De fiecare data cand scriu pentru acea rubrica, ma gandesc la un singur lucru: poate este un cititor care, la fel ca mine, se uita pe articolele mele si se gandeste „ce fain trebuie sa fie de omul asta!” si viseaza cum intr-o zi o sa concureze la coasta sau la raliu. Daca pot sa fac pentru cineva ceea ce a facut Edwin, involuntar, pentru mine, eu ma declar un om implinit. Nu ma pricep foarte bine la chestiile mecanice, la setari, la anvelope dar sper sa ma pricep sa transmit putin din imensa bucurie de a concura si din frumusetea trairilor pe care le ai cand pilotezi.

Am intrat destul de adanc in lumea motorsportului si am vazut multe lucruri patate, multe lasitati, minciuni, tradari si ce e mai rau, cateva am facut chiar eu. Dar am vazut si altceva. Oricat de infometati am fi dupa cupe sau dupa bani, intotdeauna am vazut ca cei vechi ii sustin pe cei care debuteaza sau vor sa debuteze. O casca, o piesa, un sfat, o suta sau o mie de euro, o cazare, uneori chiar o masina. Este ceva in oricine implicat in motorsport care nu ne lasa sa trecem nepasatori pe langa cineva care, la fel cum ne-am chinuit noi mai demult, incearca sa patrunda in acest cerc. Indiferent la ce varsta intram in motorsport, suntem niste copii pe langa cei care il fac de ceva timp. Despre asta am vrut sa vorbesc saptamana asta. Despre noi, despre copiii din care ne tragem. Si pentru ca tot ne asteapta Rasnovul, am ales o fotografie a lui Dragos Savu de la testul cu BMW-ul 2002 al lui Eduard Tontch, test pe care l-am facut, evident, la Rasnov. Ce om, ce masina, ce noroc...

Andrei Mitrasca