Cu doar o saptamana inainte de cursa te-ai decis sa te inscrii. Masina era cat de cat pregatita, cu toate ca ai jurat ca o sa o revizuiesti complet, dar pana la urma nu ai facut decat sa-i schimbi uleiul si sa o verifici pe la incheieturi. Licenta ai luat-o, ca toata lumea, in aceeasi zi in care te-ai inscris si ai uitat sa te bucuri ca o sa incepi un campionat pentru ca te-ai gandit la cate ai de facut ca sa ajungi la prima etapa.
Ai incropit o echipa, o duba, un cric, niste gume vechi de ploaie si niste avoane aproape noi. La verificari te-ai intalnit cu ceilalti care au facut cam acelasi lucru ca tine. Ai dat mana, i-ai intrebat ce au mai facut la masina, ce fac daca ploua, daca vin tot sezonul... si ei te-au intrebat cam acelasi lucru. Cei apropiati, vreo doi, au vrut sa stie si cum o duci in rest, cum e la serviciu. Baietii tai s-au certat la un moment dat cu altii pentru locul din parcul de service dar pana la urma s-au inteles.
La startul primului antrenament de sambata ti-ai adus aminte de emotiile pe care le-ai avut cand ai ajuns prima oara la start. Cum ai avut senzatia aceea ca ai ajuns unde ti-ai dorit asa mult, dar de fapt „cine naiba te-a pus sa cheltui atatia bani ca sa ajungi aici, cand puteai....” Acum nu mai ai emotii, te gandesti ca esti cam in plop cu gumele daca vine ploaia si sansele sunt cam de 80% sa se intample.
Pleci si mergi ponderat. Nu ataci, doar testezi foarte putin aderenta. E dimineata, asfaltul e rece, te gandesti sa nu o pocnesti, mai ai multe urcari. Vin si urmatoarele. Timpii sunt mai buni decat te asteptai, dar clasa in care te-ai inscris e mult mai populata si te vezi pe un loc V la trei secunde de podium.
Masina e ok, deocamdata mergi pe anvelope vechi de raliu. La mansele de calificari pui avoanele. Vrei sa vezi daca te poti bate cu ceilalti ca sa stii ce sanse ai pentru restul sezonului. Mai sunt si punctele de la calificari, dar nu te intereseaza prea tare, ca oricum nu o sa bati clasa, asa ca trei puncte sau un punct nu prea conteaza, desi tii minte ca ai ajuns pe locul II la un moment dat pentru doar trei puncte. Mansele merg binisor, incepi sa-ti intri in mana, dai tot mai tare in masina, te repezi pe virajele pe care le stapanesti, nu ai momente fierbinti, doar doua subvirari pe care le gestionezi batraneste, iei piciorul din acceleratie. Termini ziua pe trei, la cinci secunde de primul loc si la doar doua secunde de locul II. Hai ca e bine. In regrupare s-au facut grupuri in care se discuta, se face bascalie. Se discuta despre federatie, despre regulamente, se critica intens. Pe tine nu te prea intereseaza, parerea ta este ca lucrurile sunt cum au fost intotdeauna. Romanesti.
Seara iti faci calcule, esti putin surescitat. Ai avea de unde sa scoti doua secunde, dar se anunta ploaie si asta nu e bine. Plus ca ti-ai dat seama ca ai pilotat exact ca in anii trecuti pe traseul asta. Il stii pe de rost, dar nu ai evoluat cu nimic. Parca mergea sa astepti mai mult ultimul viraj, parca ar fi trebui sa o lasi in a treia pe S-uri si sa incerci sa duci mai multa viteza, era loc, nu te-ai apropiat de glisiere, deci merge si mai tare.
Duminica dimineata vine cu ceata. Te interesezi in parc daca are cineva doua gume noi de ploaie de vanzare. Le gasesti. Dai 300 de euro acum si alti 200 la urmatoarea etapa. Le pui pe spate. Pe fata pui niste softuri taiate care erau pana acum pe spate. Incepe ploaia. Urci in prima, urci si in a doua si alegerea e buna. Timpii sunt buni, ramai pe podium. Inainte de concurs te gandesti ca te poti bate chiar pentru locul doi. Iti promiti ca, daca ajungi pe doi sau pe unu, clar mergi tot sezonul. Vine prima mansa de concurs. Urci cu aplomb si astepti sa vina ceilalti doi. Unul se invarte. Cand ajunge sus cu bara rupta, il intrebi afectat ce s-a intamplat. In sinea ta jubilezi. Ai scapat de unul. Celalalt vine bomba. Iti da opt secunde. Bine, are masina mult mai tare, te crezi mai bun, dar asta e sportul. Esti pe doi. Mai e o mansa si lupta inca nu s-a terminat. Mai sunt inca doi care iti sufla in ceafa. Vine si a doua mansa. Traseul se usuca incet. Ajungi la start. Iti spui ca locul doi e al tau, ca poate are ghinion primul si dai lovitura. Pleci agitat si invarti cam mult in gol la start. Stii ca ai pierdut si incerci sa recuperezi. Mergi lung, iti ies S-urile cu a treia, vezi ca ai viteze mult mai mari la iesirile din viraje, esti pe cai mari. La ultimul viraj, il astepti si pui gazul jos, spatele pleaca si trebuie sa contrabrachezi mult. Pierzi timp. Ajungi sus si te uiti pe tabel. Te-au batut ceilalti doi. Unul cu o jumatate de secunda, celalalt cu trei zecimi. Cum naiba au reusit?! Astepti si ultima sansa. Nu iese. Esti pe patru. Ii feliciti pe ceilalti doi, primul e in alt film, incearca el sa spuna ca era cat pe ce sa abandoneze din cauza unui furtun, dar e clar ca e principalul favorit la titlu. Te hotarasti sa faci tot sezonul. Mai putin Resita. E prea departe si acum e N-1 din totalul etapelor, nu din participari. Ajungi in parc, dai mana cu vecinii certareti cu care acum ai legat o camaraderie sincera. Va revedeti la urmatoarea etapa. Pleci acasa. Nu are rost sa stai la premiere, desi asa ar fi sportiv.
Asta a fost Rasnovul pentru tine. Fara inflorituri, fara puseuri de pasiune nemarginita, fara sacrificii imense, nopti nedormite sau performante iesite din comun cum ne place sa povestim, sa devenim eroi in propriile povesti sau ale altora. Ai putea fi Bogdan Samoila sau Emil Ghinea, Radu Necula sau altii care vin, concureaza, castiga sau nu, si pleaca spre vietile lor despre care nu stim foarte multe. Ai putea fi Ion Nicolae sau... eu, sau multi altii. Cu mici sau mari diferente. Ce zici, tu cel care vrei sa concurezi la coasta dar inca nu ai facut-o, iti surade? Mai vrei?
Andrei Mitrasca