Accept. Nu mi-am castigat inca dreptul sa le spun altor piloti cu experienta ce sa declare inainte de o cursa sau de un campionat. Mi-am castigat doar dreptul sa imi spun o parere in fata celor care citesc autorally si asta nu e putin lucru. Ma simt onorat pentru ca ma aflu in fata unui public mic dar foarte pasionat. Publicul acesta din care fac parte si pilotii cu experienta in fata carora ma inclin este casa carem-a primit in urma cu niste ani, m-a dadacit si m-a ajutat sa imi recasting increderea in mine. Si atunci de ce sa nu dau ceva inapoi, oricat de putin? Bun sau mai putin bun, dar cu intentiile cele mai bune…

Unul din lucrurile care se adeveresc cu o constanta extraordinara este ca atunci cand te lauzi inainte de cursa, urmeaza sa se intample ceva nasol. Hai sa ne uitam la Formula1. Daniel Ricciardo a fost intrebat inainte de etapa de la Melbourne daca anul acesta este anul in care se va bate pentru titlu. A raspuns “I have to say yes” si a continuat in stilul PR-istic al declaratiilor neverosimil de optimiste cu care ne-am obisnuit in Formula1. Au venit calificarile in cursa lui de casa si a dat-o de gard. La propriu. Nu trebuia sa faca nimic special. Avea asigurat locul sase pe grila. In cel mai rau caz il batea Verstappen (stiu cat de important era sa-l bata pe Max, dar totusi...). Max a fost intrebat cum vede sezonul 2017. A raspuns “nu suntem capabili sa ne batem cu Ferrari si cu Mercedes” si “Cred ca voi avea o cursa solitara”. Ricciardo a fost penalizat cu cinci locuri pentru ca a trebuit schimbata cutia de viteze in urma accidentului si a ajuns pe 15. Pentru ca a fost ultimul in Q3. Si, de fapt nu a mai apucat sa ia startul o data cu ceilalti pentru ca masina a avut probleme si nu i-au dat de capat. A abandonat tehnic dupa ce a parcurs cateva tururi, mai mult de test. Intelegeti unde bat?! Unul a fost arogant, s-a aruncat la declaratii bombastice, altul a fost realist si rezervat. Max pleaca cu 10 puncte si cu fruntea sus dupa ce a fost cat pe ce sail depaseasca pe Kimi iar Daniel pleaca cu abtibildul unui esec lipit pe valiza de calatorii a sezonului in curs.

S-a mai intamplat de multe ori asta. Si la baza este un lucru pe care il intuim cu totii. E presiunea psihologica pe care singur ti-o administrezi daca declari ca o sa mergi si o rupi concursul in doua. Uitati-va la Simona Halep sau Novak Djokovic. Cu cat declara ca se simt mai bine la inceputul unui turneu, cu atat ies mai repede din concurs. E foarte simplu. Spune ca va fi greu, ca ai adversari puternici si ca vei vedea ce o sa reusesti. Daca esti principalul favorit, spune ca stii ca toata lumea se asteapta sa castigi dar ca va fi foarte greu si invita pe toata lumea sa se uite si la ceilalti concurenti care sunt foarte buni. In felul acesta, daca te zbati pe un loc sub asteptari, nu vei simti nicio rusine si nu vei lua decizii pripite determinate de disperarea unui „totul sau nimic”. Nu vei simti cum iti fuge pamantul de sub picioare daca nu merg toate ca unse.

Mai este un aspect de luat in seama. Publicul pasionat va tine intotdeauna cu cei care vin din urma.  Intotdeauna povestea unuia din cei slabi care i-a invins pe cei puternici va fi mai frumoasa decat cea a favoritului plin de buget si de palmares care a mai castigat o cursa. Sau, doamne fereste, a luat locul doi. E mult mai sanatos sa te pozitionezi ca „underdog” decat sa te urci singur pe scena favoritilor. 

Sportivii adevarati nu spun ca vor castiga, spun doar ca isi doresc victoria. Nu vorbim de cei care se zbat de o eternitate pentru locurile 7-12 si ei spun ca vor victoria. Asa cum nu vorbim de cei care sar in sus de bucurie cand castiga cu o masina de 230cp in fata unor concurenti cu masini de 90cp. Despre ei, alta data. Hai sa incercam sa invatam lectia asta mica, psihologica! Sa lasam rezultatele sa vorbeasca pentru noi, sa fim fair-play si cu bun simt chiar si inainte sa inceapa concursul. In timpul concursului sa taiem in carne vie, iar la final sa ne gasim din nou eleganta in declaratii. Eu asa vad lucrurile. Voi?

Andrei Mitrasca