Cum simte un pilot drumul in coborare de la “Campion National Absolut” la “Fosta glorie”? Sau mai rau, la “Nu mai merge nici el cum mergea. Are o varsta.”? Suntem atat de grabiti sa gasim dovezi ca un pilot nu mai are vana, nu mai are capacitatea sa mearga tare, incat si atunci cand o face, ii gasim circumstante favorabile pentru rezultat, cum ar fi ca nu a avut adversari sau a avut noroc sau e la el acasa sau ii plac probele. Sau favorita mea, “Bine, dar el e nebun”.

Un campion se inconjoara de ziduri tot mai inalte si nu lasa sa patrunda in suflet criticile ieftine si vorbele atotstiutorilor de pe margine. Un campion se foloseste de carisma pentru a socializa, a seduce partenerii, dar cand nu e nevoie de asta, este un singuratic. Asta cred eu. Are o anumita aroganta, nu accepta ca nu e in stare sa se ridice tot mai sus, nu accepta ca e infrant, se lupta pentru inca o sansa, dupa aceea pentru inca una si tot asa. Nu stiu cum isi da seama ca e momentul sa se retraga si nici nu vreau sa stiu acest lucru, in perioada asta a vietii.

De unii ne place, ne asociem cu succesul lor pentru ca le furam putin din gustul sampaniei si pretindem pe ascuns ca avem si noi un merit, ca stiam ca el e alesul. De altii nu ne place pentru asa e in sport. Trebuie sa iti declari animozitatile. Te arata ca cineva cu personalitate, cu caracter. Cand am intrat in lumea raliurilor si a coastei, Giri castiga curse cu Cordoba WRC, Marisca facea praf Evo-uri, Graef venea de-a latul cu o Celica, mai tare ca oricine, iar Titi Aur era tradat de o Octavia WRC pe care o crezuse in mintile ei dar… stim cum e cu masinile ready to race.

La finalul lui 2005, cand devenea campion (dupa o lupta pe viata si pe moarte care s-a terminat in flacarile Subaru-ului lui Giri), Marisca imi acorda un interviu prin telefon pentru albumul Freelancer din acel an. Urma sa iasa un feature de mai multe pagini si aveam o gramada de intrebari pentru el printre care si “Vei mai fi la fel de disponibil cu fanii, cu presa, cu prietenii ca pana acum?” pentru ca intr-adevar credeam ca nu mai este acelasi om, nu mai are ce sa isi mai doreasca mai mult si ca din acel moment are tot dreptul sa fie cel mai arogant roman. Nu sariti pe mine, asa gandim cand suntem mici si ne rupem gatul privind inspre giganti.

Anii au trecut si Bogdan avea acelasi ritual in fiecare an. Spunea cu cateva zile inainte de Raliul Brasovului ca nu stie daca va avea buget, ca nu stie ce o sa faca si de fiecare data se prezenta la start, concura, se batea, castiga sau abandona, sau iesea pe un loc in puncte si … venea anul urmator si toti vedeam cum viteza ramanea in puterile lui dar rezultatele nu se legau. Lumea vorbeste despre ciudateniile lui dinaintea curselor, de convingerile spirituale, de faptul ca are o varsta si se dedica altor proiecte din ce in ce mai mult. Il vedem des la conferinte, in reclame, la cursuri de conducere defensiva.

Nu stiu ce a facut, nu stiu cum a ajuns unde a acum, dupa Raliul Aradului 2017 dar hai sa recunoastem ca ne-a castigat pe toti. Fani ai lui Giri (cum sunt si eu prin istoria mea si afilierea la brandurile grupului VW), fani ai lui Simone, ai lui Edwin sau ai lui Vali (cat de solid pare azi Vali in competitie!), ne-am trezit cu totii ca tinem cu Bogdan, nu-i asa? Are un inceput excelent de sezon si ar fi pacat sa nu aiba sustinere sa-l duca pana la capat. Pentru mine este bine oricum, cu Giri sau cu Bogdan (se pare ca am o legatura speciala cu cei pe care ii cheama Bogdan) campioni in 2017. Poate ca ma grabesc si Simone va face minuni si ceilalti o sa se impiedice dar totusi, nu-i asa ca ar fi minunat sa castige Bogdan?

Si daca va castiga, si daca nu va castiga, sper ca atunci cand merge sa le vorbeasca oamenilor de la diferite intalniri sau conferinte sa fie prezentat ca un “Campion National Absolut” si nu ca “pilot in Campionatul National de Raliuri Dunlop” pentru ca daca el e doar un pilot, eu nu mai pot sa fiu in aceeasi categorie. Ce zici Bogdan, faci un efort si gasesti sustinere sa continui ce ai inceput? Pentru noi, nu pentru tine…    

Andrei Mitrasca