A fost a 27-a cursa consecutiva pentru Steve Goeglein la Pikes Peak. Ca fapt divers, numarul lui de concurs este 27. A fost multumit, l-am asteptat acasa cand s-a intors satisfacut. Cu un Camaro construit de la zero de baieti care lucreaza din pasiune, fara sa primeasca vreun ban, a facut un timp de 10 minute si 35 de secunde. A fost primul an in care a concurat pe anvelope slick. 1100 de kilograme cantareste masina lui si dezvolta aproape 900cp dintr-un motor aspirat de 6l, aproximativ, pentru ca nimeni nu a masurat cilindreea exacta. A luat locul IV la categoria Unlimited unde primul a fost chiar castigatorul, Dumas, cu un bolid cu niste performante din alta lume.

Nu am fost sa vad cursa. Am fost la antrenamentele de joi si vineri. Vineri s-a ridicat o ceata care a oprit antrenamentele dupa doar o urcare. Nimeni nu a comentat. Nimeni nu a cerut bani inapoi. Parcul de service pentru portiunea de sus a traseului, ca si cel de la startul cursei, este pe pamant. Masinile vin cu gumele incinse, intra pe pamant si se duc la locul lor. Stramba din nas cineva ca intra pietrele in anvelope sau ca trebuie sa se trezeasca la ora doua noaptea pentru ca antrenamentele si calificarile sunt de la 5 dimineata la 8.30, de marti pana vineri?! Nope.

M-am intalnit cu multi concurenti pe care ii stiam si a fost placut sa ne recunoastem reciproc, sa vorbim despre masini si despre ce am mai facut ca si cum ne-am fi vazut in urma cu trei saptamani. Dar cursa nu am urmarit-o. Asa am considerat ca e mai bine pentru sufletul meu, sa imi indrept toate energiile pentru MT Washington.

Acum este o saptamana de relaxare, de asteptare. Nimic nu se potriveste mai bine ca vorbele lui Steve McQueen. Poate o sa fac un rezultat bun, poate o sa am ghinion, sau o lectie grea de primit. Asteptarea asta este insa una din cele mai frumoase din cate am trait, daca nu cumva cea mai frumoasa. Sa fii la Pikes Peak, sa stii ca o sa te intorci sa concurezi aici, sa astepti sa concurezi la o alta cursa internationala, sa stii ca, orice se intampla, ai incercat exact ceea ce trebuia sa incerci…

Asadar, va trimit tuturor nebunilor din tara care asteptati urmatoarea cursa, oriunde va fi ea, la Resita, la Harghita, la Tulcea, in Elvetia sau cine stie unde planuiti, un gand care suna exact asa: “Nu-i asa ca suntem ai naibii de norocosi?!”

Andrei Mitrasca