As fi vrut sa concurez. Sa fac din nou un sezon complet. Dar nu a fost sa fie nici anul acesta. Am acumulat datorii si am decis sa nu ma ingrop si mai mult. Sunt vinovat ca nu am incercat mai cu convingere sa gasesc cai sa ajung la start, dar cei cinci ani in care nu am lipsit de la nicio etapa de coasta m-au costat enorm. Si nu doar financiar. Am inchis un capitol si nu pot sa il redeschid, ci doar sa incep altul.

In anul in care am debutat, mi-am cautat o masina cu care sa ma bat in clasamentul debutantilor. Am gasit-o. A fost perfecta. 180cp. Doar ca Federatia a decis ca fix atunci, in anul acela, 2009, sa nu existe clasamentul debutantilor. In acelasi an, aceeasi Federatie a decis ca Ibiza mea diesel nu se incadreaza la categoria 2WD. Da, ati auzit bine. Explicatia mi-a dat-o chiar presedintele de atunci, si pe scurt a fost asa: „Tu esti cu un turbo diesel. Si Puiu Rusu e cu un turbo diesel, iar una din legile nescrise ale sportului este ca rezultatul final sa fie imprevizibil. Atata timp cat el concureaza cu masina aceea, rezultatul nu va fi imprevizibil. Asa ca nici masina lui nu e la doua roti motrice, si nici a ta. Lasa, ca si asa tu esti la diesel”. Mi se rupea de grupa aceea diesel, as fi vrut sa intru si eu la 2WD pentru ca un loc cinci sau zece din 30 era de o suta de ori mai valoros ca un loc unu din... stiti, maximum doi. Daca as fi fost in clasamentele masinilor cu doua roti motrice, as fi fost pe podium la final de sezon. Din fericire, mi-am luat revansa in urmatorii doi ani cand am ajuns chiar pe prima pozitie, la un moment dat, dupa 11 etape. Cine stie, poate ca decizia aceea idioata m-a incrancenat si mai tare si asa am avut combustibil sa trag tare in urmatorii ani. Daca luam sapte mii de podiumuri, si la debutanti, si la doua roti si la grupa A si la diesel, poate ca m-as fi culcat pe o ureche.

Oricum, au fost ani grei in care spectrul dezastrului financiar sau al unui abandon m-au consumat mult. Cand am trecut pragul celor 70 de curse in cei cinci ani, am simtit ca am inchis un cufar. Pasiunea a ramas, dar foamea nu mai rodea atat de tare. Am cladit relatii, am investit in parteneriate de lunga durata, am cautat sa gasesc abordari prin care sa castige toata lumea implicata. Am avut norocul sa fiu sustinut cand nici nu ma asteptam, dar am si cunoscut rasuciri de 180 de grade de la intelegeri care m-au facut sa tradez la randul meu oameni care au avut incredere in mine. Da, scuze se pot gasi. Chiar si un criminal te poate convinge, daca are cuvintele la el, ca singura cale de a gasi linistea a fost sa omoare. Dar asta nu il face nevinovat.

In ultimii trei ani lucrurile s-au schimbat la coasta. Au venit masini tot mai puternice, concurenti tot mai bine pregatiti. Nu mai merge sa vii cu doua gume din 1900 toamna si cu o masina de 180cp sa te bati la H3. Te mananca Ene si Dode de viu. Asta ca sa nu vorbim de minunatia cu care vine Mirea. Ca sa ma bat undeva la H3, H2, chiar si H1, e nevoie de o masina capabila, de un buget, nu mare, dar sigur nu il pot sustine din salariu si doua ciupeli de cateva sute de euro. Iar daca vorbim de N4, A4 sau H4, vorbim de bani de o casa... din aceea faina, la Saftica :)  

Asa ca, pe fondul unor reticente tampite din capul meu sa bat la usi, si pe fondul puterii deciziilor altora care iti pot afecta performanta sportiva, am ajuns sa caut tot felul de challenge-uri din afara cutiutei, cum s-ar spune. Pariuri in care reusita sa depinda cat mai mult de mine si cat mai putin de vreun nene de la FRAS care crede ca intelege sportul si regulamentele, dar de fapt ... sau de un director care iti strange mana si iti promite ca anul acesta vei fi la toate etapele, dar de a doua zi nu mai raspunde la telefon. Ei bine, asa a venit Pikes Peak-ul. Asa a venit recordul pe Transfagarasan. Asa vine anul acesta Mount Washington si trebuie sa spun, asa se construiesc alte doua noi frumoase proiecte. Nu o sa ma bat cu nimeni, doar cu mine, si sper sa le reusesc. Acum nu pot sa divulg mai mult, dar pot sa spun ca Andrei Tentean va fi creierul uneia dintre nebunii. Asta este, competitia, o data ce ajunge in sange, trebuie sa iasa la suprafata pe undeva, si daca nu iese la bataie cu altii, esti nevoit sa te iei pe tine la pumni, sa arati ca nu cazi cu una cu doua. Stati pe aproape....  

PS. Expresia din titlu ii apartine lui Dan Besliu. Datorita lui am ajuns prima oara in viata mea la Rasnov si nu cred ca am mai plecat vreodata de acolo. Despre Dan, vom mai vorbi...

Andrei Mitrasca