Fumuri: "One shot"

Publicat in: June 21, 2017, Vizualizari: 3

Am ajuns la New York. Urmeaza o calatorie cu avionul la Denver de unde o sa iau un Huyndai XG pe care mi-l imprumuta prietenul meu Claudiu. De fapt, e prietenul lui Tudor Serban, care a stat in Denver mai demult si care mi-a facut legatura cu Claudiu, dar acum a devenit si prietenul meu. Dupa aceea merg la Steve Goeglein, care deja a facut primele antrenamente pentru cursa de la Pikes Peak. Steve a pregatit o camera pentru mine, asa cum a facut si in 2014 si in 2015 si mi-a tinut masina in garaj in ultimii doi ani. Va trebui sa fac rost de o platforma, sa-i fac o mica revizie Ibizei si, dupa ce ne uitam la cursa de la Pikes Peak, sa o luam incet catre cursa de la Mt Washington. In State este a doua cursa de viteza in coasta ca importanta dupa Pikes Peak si se alearga inca din 1904. Are 12 kilometri, din care un kilometru si jumatate este inca macadam.  Se pleaca de la 500m altitudine si se ajunge la aproape 1900m altitudine, ceea ce ar trebui sa fie ok pentru Ruxi, careia nu-i place nicicum sa respire la peste 3000m.

La Mt Washigton ma intalnesc cu Marcel Ciascai, un roman care va fi navigator intr-un Evo la categoria rally. El o sa ma ajute cu cate o scula, cu baieti care se mai pricep la masini de curse si s-a ocupat sa gaseasca cazare acolo.

Nu stiu ce o sa gasesc la aceasta cursa. Nu imi fac nicio iluzie pentru ca se pot intampla atatea lucruri neprevazute incat pentru moment singura mea grija este sa ajung la start. Dupa aceea sa vad cum o sa ma descurc in categoria mea, Prepared2, unde sunt masini cu doua roti motrice cu motoare de pana la 2,5l turbo sau pana la 6.0l  aspirat. Sunt doua Porsche-uri, doua BMW-uri M3, un SAAB, un Fiat 124 Abarth, un Golf, un Camaro, un Opel Ascona si un Datsun. Cu putin noroc, nu iau bataie de la toti. Dar mai intai sa ajung sa ma bat. Cine stie ce a facut Ruxi in ultimii doi ani, daca s-a imbolnavit daca s-a anchilozat...  

Oricum, este cursa mea pe anul asta si singura sansa sa fac un rezultat sportiv in 2017. Dupa cum se vede, oamenii sunt in continuare saritori, se mobilizeaza pentru tampeniile din capul meu, singurul sprijin material a venit, stati bine, de la Bogdan Talasman. Da, Bogdan a vorbit la ACR si asa am primit un mic suport, nu e mare, cam 10% din cati bani am la mine, dar a fost un sprijin nesperat. Dunlop este in continuare furnizorul meu de anvelope si Avia Motors mi-a dat exact cate zile libere am cerut.

O sa mai vorbim despre ce mi se intampla aici, dar mai vreau sa spun un singur lucru. Nu-i asa ca ar fi fain sa facem o echipa cu cateva masini, sa venim anul viitor la Pikes Peak si poate si la Mt Washington? Sa fie colantate frumos cu Romania, sa mergem si la Fan Festul din Colorado, sa incercam niste rezultate bune. Un Radut, un Ene, un Cuzma, un Andronic, chiar ar fi sanse pentru niste recorduri si podiumuri mari. Ne auzim peste o saptamana...

Andrei Mitrasca

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Bergenbier
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
TELL
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss