Am pilotat in concus intr-un singur raliu, Challenge-ul de la Sibiu din 2014. In rest, am fost in dreapta in fix 30 de raliuri. Nu pot sa racnesc din toti plamanii: „Fratilor, stati asa, sa va zic eu ce si cum e cu raliul!”, dar am prins cateva idei destul de solide. Cu coasta ma inteleg mai bine, e disciplina mea de suflet si o iau aproape personal cand aud: „Mie nu-mi place la coasta, te plictisesti, frate, sa stai acolo doua ore, dupa care sa urci trei kilometri si gata!”. Stiti situatia: cei mai multi de la coasta ar vrea la raliu, dar ori nu au bani, ori nu s-ar descurca, ori nu le surade sa o ia iar de la o Dacie, sa inceapa un proces lung de invatare... iar cei de la raliu se uita la costasi ca la niste domnisoare. Costasii sunt aia care se dau de ceasul mortii ca a iesit o pietricica pe traseu. Sau au cazut doi stropi de ploaie: „Oare sa punem gumele de ploaie sau sa ramanem pe avoane?”. „Nu ne dam pe traseul asta ca este o galma in asfalt si mai e si o groapa de patru centimetri si ma arunca in spatiu suspensia”. Da, da, stim ca pilotii de la raliu sunt mai barbati, infrunta vicisitudinile cu stoicism si se plang mult mai putin! 

Se intampla aici o mica eroare de judecata. Cum ar fi sa se duca Gabriela Szabo la Usain Bolt si sa-i spuna: „Tipule, sa mor io daca inteleg proba asta de 100 de metri! Nu respiri decat de doua ori sau poate o singura data, daca ai ratat startul s-a dus naibii recordul, si totul se termina in mai putin de zece secunde. Eu m-as plictisi in locul tau. Eu iau startul, raman mai in spate, revin, trag pe turnanta sau astept sa dau atacul final, am o strategie, se pot intampla multe intr-o cursa lunga. Tu, tragi de fiare ca un culturist, bagi ca nebunul muschi si in patruzeci de pasi ai terminat proba.”?!

E adevarat ca, la raliu, pilotul are un aport mult mai mare in ponderea rezultatului decat la coasta, unde puterea este determinanta. Dar daca la raliu pilotul este un fel de muzician care improvizeaza, la coasta este vorba de un interpret care isi stie perfect partitura de la care nu se abate. La raliu poti sa bati cu un Logan un R5. La coasta poti sa fii Papa Pius tras de o armata de ingeri ca nu vei intrece cu un Logan mai mult de un Civic care are probleme tehnice. Dar ce fericire este sa mergi perfect pe cei trei sau cinci kilometri?! Sa ai doua ore in care sa vizualizezi in minte tot traseul de sute de ori si sa te concentrezi pe acele doua viraje pe care mai poti castiga maximum doua secunde. Sa poti sa te plimbi de-a lungul parcului de service si sa ai timp pentru o vorba cu fiecare din concurenti. Sa poti sa vii cu masina pe roti, sa ai grija sa n-o lovesti, sa iti faci singur asistenta si sa faci un rezultat mare...

Acum avem din ce in ce mai multe alternative. Time Attack, Drift, Baja si ce o mai fi. Nu e un secret ca am o dorinta sa ajung sa concurez la raliuri, sa vad cum as iesi dintr-o bataie cu Daciile sau cu Suzuki-urile. Precis as iesi sifonat la inceput, dar poate dupa cateva etape...  inima, insa, o sa-mi ramana intotdeauna la coasta. Acolo unde legea o fac masinile de grupa H si monoposturile. Acolo unde l-am vazut pe Heinz Gollner iesind din virajul acela larg de dreapta si venind inspre mine mai tare decat orice WRC sau R5 construit vreodata si intarziind franarea....  nu are rost sa continui. Prietenele mele, domnisoarele, stiu despre ce vorbesc. 

Andrei Mitrasca