La un moment dat Marco Tempestini a spus intr-un comentariu ca sunt multi in motorsport care nu cunosc rigoarea, disciplina si sacrificiile pe care le face un sportiv profesionist pentru a ajunge la performanta. O fi Marco un personaj controversat, dar sunt cateva lucruri pe care nu le putem contesta. Iar acest adevar este unul care trage in jos acest frumos sport: faptul ca marea majoritate suntem niste amatori sau ne comportam ca niste amatori. 

Consideram Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop un fel de campionatul din jurul casei noastre, iar daca se face o etapa la Resita, strambam din nas. „E departe, avem serviciu, copii, nu se gandesc si ei ca avem o familie”! Nu ramanem sa urcam pe podium pentru ca e seara si trebuie sa ne grabim acasa. Nu venim la ultimele etape pentru ca nu mai avem sanse la titlu si oricum avea o verisoara nunta in weekendul cu Sinaia. Sau urcam pe podium cand suntem singurii care au terminat cursa la categoria respectiva sau, mai rau, am fost singurii inscrisi si sarim in sus de parca am batut mondialul. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc.

In urma cu ceva timp, Alex Mirea a postat o “indignare” fata de numarul redus de urcari pe Poiana corelat cu taxa de inscriere, care a ramas neschimbata. Bineinteles ca, pe undeva, avea el o dreptate, dar nu pot sa ader total la nemultumirea lui. Dreptatea era de partea lui Alex Mirea, managerul, preparatorul de masini, cel care scoate bani din buzunar, omul pasionat si interesat de fenomenul motorsportului, de felul cum motorsportul se promoveaza si se organizeaza. Dreptatea, insa, nu era de partea lui Alex, sportivul. Cand platim taxa de inscriere, nu cumparam kilometri de mers tare cu masina de curse. Concursurile de viteza in coasta sau de raliu nu sunt track time ca pe Nurburgring. Dai o tura, platesti 20 de euro. Mai vrei, mai platesti.

Taxa de inscriere in concurs este de 150 de euro. Ca sunt zece urcari sau doar una, din punct de vedere al sportivului nu trebuie sa conteze. El este acolo ca sa faca cel mai bun rezultat posibil. Doar ca noi nu mergem sa facem un sport. Mergem dupa cupe, dupa faima, dupa mersul de-a latul sau mai rau, mergem sa simtim adrenalina. Este una din replicile care ma supara cel mai mult. Asta cu adrenalina. E valabila pentru teribilisti, nu pentru sportivi. Sportivii sunt antrenati, focusati pe rezultat, capabili sa lupte cu tot felul de stimuli externi care incearca sa-i deturneze de la scop, sunt motivati sa ajunga la finish. Nu sa urce masina pe platforma la primul esec si sa se duca acasa cu gandul ca o sa mai puna 30CP si un autoblocant mai bun pentru urmatoarea etapa, in timp ce antrenamentul fizic lipseste cu desavarsire. Asta e parerea mea, de fost sportiv, care a reusit cat a reusit pana acum, dar ar fi vrut sa aiba performantele unui campion la saritura in inaltime ca Sorin Matei, ale unui saritor cu prajina ca Tibi Agoston sau ale unui talent extraordinar ca Alex Mirea.

Credit foto: Vlad Teodor
Andrei Mitrasca