Acum, pe bune, care sunt de obicei motivele pentru care nu esti pe primul loc? Cum reactionezi cand esti batut cu cateva zecimi si pleci acasa cu locul doi sau chiar cu mana goala?

Ca aproape orice alt comportament sau alegere pe care o facem, si felul in care pierdem spune multe despre noi. Asa cum toti oamenii sunt frumosi cand zambesc cu toata fata, la fel este si cu victoriile. Toti avem o anumita gratie in a ne accepta laurii primului loc. Sau aproape toti, pentru ca am vazut si „disperati” care o data cu victoria au simtit nevoia sa o racneasca de parca era vindecarea cancerului.

Lucrurile devin, insa, mult mai nuantate cand pierdem. Putem fi nemultumiti pentru ca stim ca putem mai mult, dar bucurosi ca am avut sansa sa incercam. Putem fi nesuferiti si aroganti cu cei care ne-au batut si pe care ii consideram inferiori sau putem fi niste prefacuti in felul in care ii felicitam cu o smerenie falsa. Putem sa tunam si sa fulgeram ca mecanicii sunt niste idioti care nu sunt in stare sa alinieze o directie sau sa schimbe o planetara uzata. Ne putem plange ca nu avem anvelope, ne putem justifica ca, de fapt, nu tragem tare, ca am venit sa ne distram si tot asa…. motive pentru care nu am reusit, gasim noi …

Cati dintre noi isi duc esecurile cu adevarat sportiv? Cati dintre noi au crescut in spiritul competitiei si nu al victoriei cu orice pret? Da, cei care sunt facuti sa castige trebuie sa aiba aceasta capacitate sa uite de tot, inclusiv de bunul simt, ca sa castige si, dupa o lupta incrancenata, pusi in fata esecului, rabufnesc cateodata urat. Dar cei facuti sa castige sunt putini si e mult mai usor sa accepti infrangeri dupa ce ai avut succese consistente. L-am vazut pe Bogdan Minea, care nici din greseala nu isi punea problema ca poate nu a pilotat eficient, si poate de aceea are un timp prost. Spunea un singur lucru, ca mai deschide putin robinetul la putere la urmatoarea urcare. L-am vazut pe Sorin Ghisoi caruia nu ii venea sa creada ca Bogdan Samoila l-a batut cu o masina similara si vehicula cu convingere teorii conspirationiste. M-am vazut pe mine cum il criticam pe Bogdan ca nu are rautate si nu se mobilizeaza cand o mare parte din atmosfera din masina tinea de mine si nu facusem tot ce era posibil. Ba mai mult, chiar gresisem si ii adancisem nesiguranta.

Sa fii suparat pe un esec este un factor al progresului. O butelie de energie pentru constructia unei viitoare victorii. Sa fii convins ca ai fost batut doar pentru ca nu ai avut gume, kilometri de teste sau masina de top este o atitudine clasic romaneasca. Suntem convinsi ca avem talent cu carul, dar ca suntem osanditi de soarta. Ei bine, cei mai multi dintre noi nu suntem destul de buni ca sa fim campioni, sa ne intre bine in cap, doar ca regulamentele au avut grija sa premieze tot al doilea licentiat din tara asta. Daca am fi facut sport de mici, daca am fi obisnuiti sa fim 60 intr-o categorie, locul 30 sa fie unul ok, locul 10 sa fie chiar o performanta, iar o medalie sa fie ceva extraordinar, poate ca lucrurile ar sta putin altfel. Daca am accepta ca uneori pornim cu handicap fata de altii, dar asta nu trebuie sa ne impiedice sa incercam sa recuperam si chiar sa trecem in fata, concursurile ar fi mult mai frumoase.

La atletism, daca ai furat startul ai plecat acasa. Usain Bolt a trait pe pielea lui acest esec in finala Campionatelor Mondiale. La coasta, mai demult, se penaliza startul furat cu 10 secunde. Dupa aceea s-a redus la 5 si acum primesti doua secunde penalizare. Motivatia este ca nu iti poti bate joc de munca omului, ii distrugi concursul. Pe bune? Foarte multe rele se intampla din cauza ca nu stim sa pierdem, nu suntem invatati sa muncim ani ca sa scoatem capul din pluton si sa punem mana pe victorie cand suntem pregatiti. Asa ca, eu zic ca merita sa ne oprim doua minute si sa ne gandim, dar sa vedem adevarul curat. Pregatit? Acum spune, tu cum iti traiesti infrangerile?

Andrei Mitrasca