![]() |
| Georgi Yankov & Cvetan Baldjiev (Mitsubishi Lancer Evo IX) • Foto - Balázs Attila |
Georgi Yankov - secondat de același Cvetan Baldjiev - a preluat inițiativa de pe prima specială a raliului [Covasna], stabilind timpul de referință cu 7 zecimi mai puțin decât Mihai Manole [cu Marc Banca]. Bulgarii aveau să piardă șefia după prima specială a zilei de sâmbătă [Mica Siriu], cu maghiarii Péter "Begyó" Pálfi și Gergely Oravecz (Subaru Impreza) fiind mai rapizi cu 28s decât vecinii noștri de la sud de Dunăre. Avantajul de 25,1s avea să se majoreze la 42,4s pentru maghiari după parcugerea celei de-a treia speciale [Mica Siriu Scurt], TOP3-ul probei în lungime de aproape 11 km fiind dominat în întregime de modele de grupă H. O problemă tehnică avea însă să-i forțeze la abandon pe Pálfi și Oravecz, lucru care i-a avantajat în mod direct pe Yankov și Baldjiev. Echipajul bulgar a revenit în fruntea clasamentului la finalul primei bucle de sâmbătă, deși victoria specialei "Korpás" [9,00 km] le-a revenit lui Antal Biró și Tamás Sprencz - care astfel și-au adjudecat prima victorie de probă din carieră. Cel mai rapid echipaj - dintre cele 3 prezente - la bordul modelelor de TOP R5/Rally2 a fost format din Mihai Manole și Marc Banca, care la comenzile Škodei Fabia Rally2 evo încheiau prima jumătate a zilei secunde la 36,9s de liderii bulgari.
![]() |
| Mihai Manole & Marc Banca (Škoda Fabia Rally2 evo) • Foto - Szabó Attila |
Deși aveau un avantaj relativ decent, Georgi și Cvetan știau că probele din zona Mica Siriu pot schimba soarta evoluției lor oricând: experiențele din anii anteriori vorbind de la sine. Astfel, bulgarii și-au adjudecat a doua [și ultima] victorie de probă specială a ediției 17 de la Winter Rally Covasna, fiind mai rapizi cu 11,5s decât Balázs "Vadmagyar" Kiss [și Attila Bodnár] pe cei 9,00 km ai probei scurte "Bețașu". Clasându-se la alte 5 zecimi de maghiari, perechea Manole - Banca se depărta de poziția fruntașă a ierarhiei generale, ecartul majorându-se la aproape 50s. Aceștia din urmă - campioni la două roți motrice în sezonul național de raliuri din 2021 - au redus din diferență pe ultima specială care conta în clasamente [Mica Siriu Invers], însă nu suficient cât să-și adjudece victoria ediției din acest an a Winter Rally Covasna. Întâietatea pe cei puțin peste 20 de kilometri le-a revenit maghiarilor Balázs "Vadmagyar" Kiss cu Attila Bodnár (Subaru Impreza STi N14), care au obținut astfel prima clasare în TOP3-ul absolut al unei etape de raliu. Mihai Manole și Marc Banca (Škoda Fabia Rally2 evo) s-au clasat în final pe poziția secundă, în vreme ce victoria absolută a mers în dreptul bulgarilor Georgi Yankov și Cvetan Baldjiev, care bineînțeles că n-au mai forțat pe ultima probă pentru a fi siguri că bifează prima lor victorie din carieră, la raliul pe care - conform celor doi - îl îndrăgesc cel mai mult.
![]() |
| Balázs "Vadmagyar" Kiss & Attila Bodnár (Subaru Impreza STi N14) • Foto - Dragomir Petrov |
Mihai Manole și Marc Banca s-au impus însă în clasamentul clasei RC2, fiind urmați de turcii Uğur Soylu și Guray Sener (Škoda Fabia R5) - la prima lor participare pe această suprafață. Podiumul clasei dedicate modelelor de specificație R5/Rally2 a fost completat de piteștenii Cristi Dolofan și Traian Pavel, la comenzile Citroën-ului C3 Rally2 - aceștia din urmă oferind un spectacol impecabil pe Super Speciala orașului Covasna.
![]() |
| Tommaso Sandrin & Nicola Vettoretti (Peugeot 208 R2) • Foto - Balázs Attila |
Tommaso Sandrin a revenit în România - după patru etape în naționalul de raliuri din sezonul anterior - însă nu la comenzile modelului Dacia Sandero, ci la volanul unui Peugeot 208 R2. Secondat la această etapă de Nicola Vettoretti, tânărul pilot de 17 ani a terminat ediția acestui an a Winter Rally Covasna pe poziția a 6-a în clasamentul absolut, reușind în acest fel să-și asigure victoria categoriei automobilelor cu două roți motrice față [FWD], pe cea a clasei RC4 precum și a ierarhiei Juniorilor. Perechea italiană a fost urmată - pe podiumul categoriei FWD și a clasei RC4 [dominate în întregime de modele Peugeot 208 R2] - de clujenii Károly Borbély cu Sebastian Itu, respectiv de zărneșteanul Dănuț Călugăru - aflat la prima participare cu modelul 208 R2 - sub îndrumarea lui Daniel Ungur. De cealaltă parte, Sandrin și Vettoretti au împărțit podiumul juniorilor cu frații Mihnea și Natalie Hanea - pe poziția secundă, respectiv cu Alexandru Cazacu și Alexia Parteni - pe ultima treaptă a podiumului.
![]() |
| Mihnea Hanea & Natalie Hanea (Suzuki Swift Sport) • Foto - Balázs Attila |
Prezent la prima sa etapă de raliu din carieră, Sorin Huțanu (Renault Clio Rally5) - secondat de Andrei Pădure - s-a impus în cadrul clasei RC5, cei doi brașoveni fiind urmați pe podium de Cosmin Ion cu Mihai Dobre și Claudiu Motoc cu Gheorghe Dumitru, ambele perechi concurând cu modele Dacia Sandero. În același timp, Mihnea Hanea - secondat de sora sa Natalie, la debutul ei în automobilismul sportiv - s-a impus în cadrul clasei RC5N după o evoluție absolut remarcabilă. Podiumul modelelor Suzuki Swift Sport a fost completat de Alexandru Cazacu și Alexia Parteni, respectiv de proaspătul debutant Sergiu Popa alături de Dragoș Leluțiu.
![]() |
| Sorin Huțanu & Andrei Pădure (Renault Clio Rally5) • Foto - Flavius Croitoriu |
Grație victoriei absolute, bulgarii Georgi Yankov și Cvetan Baldjiev (Mitsubishi Lancer Evo IX) și-au asigurat și victoria clasei NAT11. Podiumul acestei clase a fost alcătuit din 3 națiuni, căci pe poziția secundă au încheiat maghiarii Balázs "Vadmagyar" Kiss cu Attila Bodnár (Subaru Impreza STi N14), iar pe locul trei s-au clasat Claudiu Erhan și Daniel Nica (Mitsubishi Lancer Evo IX). În schimb, ierarhia NAT12 dedicată modelelor de grupă H cu tracțiune pe o singure punte, podiumul a fost completat în întregime de echipaje din Ungaria: cu Tibor Tajmel și Tibor Kovács (Lada VFTS) pe prima poziție, urmați de Gábor Hulmann și Fanni Molnár (Lada VFTS) respectiv de Károly Kollár și Péter Németh (BMW E30) - în ordinea enumerării. Același podium s-a regăsit și în cazul categoriei automobilelor cu două roți motrice spate [RWD].
![]() |
![]() |
| Tibor Tajmel & Tibor Kovács (Lada VFTS) • Foto - Balázs Attila | Antal Biró & Tamás Sprencz (Can-Am Maverick X3) • Foto - Dragomir Petrov |
Nu în ultimul rând, după ce și-au adjudecat prima victorie de probă specială din carieră - Antal Biró și Tamás Sprencz s-au impus în clasamentul SSV-urilor cu al lor Can-Am Maverick X3. Pe podium au urcat și Dragoș Savloschi cu Andreea Aldea (Polaris RZR 900) - protagoniștii unui moment cu happy-ending pe speciala de noapte "Covasna", de vineri seara.