Publicat in: October 11, 2010, Vizualizari: 2370
Gergo Szabo alaturi de Levente Csegzy castiga pentru a doua oara consecutiv titlul de Campion Absolut al Romaniei in Campionatul National de Raliuri (CNR) odata cu victoria de la Iasi.
Calculele dupa primele 7 etape aratau faptul ca pilotul maghiar avea nevoie doar sa termine raliul de la Iasi, dar finalul celor 2 zile de probe speciale a adus prima pozitie pe podium si implicit cel de-al doilea titlu suprem in intrecerea interna de raliuri. Toate acesta au venit dupa abandonul lui Bogdan Marisca si pana de cauciuc a lui Valentin Porcisteanu. Din totalul celor 9 probe ale sfarsitului de saptamana de la Iasi Gergo Szabo si Levente Csegzy au reusit sa se impuna pe 5 dintre ele, realizand astfel o evolutie mult mai buna decat in etapa de anul trecut.
Apararea titlului parea sa fie mai grea decat castigarea acestuia:
"Practic am luat startul la aceasta etapa cu gandul ca trebuie sa incheiem in primul rand campionatul si abia mai apoi la titlu. Nu credeam inainte de start ca totul va decurge in favoarea noastra si ca va fi atat de simplu sa castigam, ma refer aici si la adversari nostri care au abandonat am avut de castigat si datorita alegerii pneurilor, sunt foarte multumit de cauciucurile Kumho cu care am participat. Este un vis care mi s-a implinit la acest sfarsit de saptamana la Iasi si cred ca apararea titlului in acest sezon a fost mai dificila decat castigarea acestuia.
Despre etapa de la Iasi trebuie sa spun ca a fost una pe placul nostru, fata de anul trecut am mers mult mai bine, probele au fost probe de rally in adevartul sens al cuvantului
Cat despre anul viitor, pot sa spun doar ca imi doresc foarte mult sa concurez si bineinteles sa castig in Romania, iar formula in care ne-am prezentat sezonul acesta alaturi de Jack Daniels Rally Team mi se pare una de succes. Doresc sa multumesc, echipei, sponsorilor nostri, fanilor _i prietenii mei care ne-au sustinut si care n-au motivat.
De asemenea doresc sa ii multumesc si lui Levi si ma bucur ca am reusit sa castig pariul..." a incheiat fericit Gergo Szabo.
Levente Csegzy este la primul titlu de campion alaturi de coechipierul sau din Ungaria, iar presiunea acestei ultime etape a facut din obictivului principal, unul greu de atins dar cu sentimente deosebite, este de parere navigatorul: "Este un sentiment extraordinar sa fii pe pozitia suprema, visul nostru de la inceputul acestui an a devenit realitate, am reusit sa ne aparam titlul, a fost mult mai greu decat sa il recastigam, presiunea a fost enorma la acest raliu. Probele de la Iasi au fost foarte frumoase, pe prima proba de vineri, la 3 kilometri dupa start am avut un mic incident si ne-am rasucit pe drum, dar asta ne-a ajutat sa ne intram in ritm. Am fost 100% concentrati si am reusit sa ramanem asa pana la final. Doresc sa felicit echipa si sa multumesc sponsorilor nostri. Anul viitor dorim sa concuram in Romania dar in momentul de fata nu stim nimic concret. Cel mai important este ca am reusit sa castigam campionatul.
Dincolo de presiunea raliului implicarile in atingerea obiectivului au fost si de ordin estetic, la inceputul sezonului competitional Gergo si Levente au pariat pe rezultatul campionatului. Dupa ce Gergo s-a vazut obligat sa fie tuns chel la prima victorie din acest sezon, Levente a ramas fara par odata cu castigarea titlului de campion: "La finalul zilei inainte de premiere...m-am tinut de promisiune conform pariului si m-am lasat tuns aproape chel de Gergo. Acest a fost pariul pus de noi la inceputul anului, am spus ca la prima etapa castigata impreuna el se va lasa tuns chel iar daca vom castiga campionatul atunci ma voi lasa pe mainile lui. Este un sacrificiu ce a meritat" a incheiat Levente Csegzy.
Gergo Szabo si Csegzy Levente sunt sustinuti in Campionatul National de Raliuri al Romaniei de: Jack Daniel’s, Boccardo Entreprise, Iony Piese Auto Sibiu, Wayteq, B.box, Cosmote, Nike, Avalon-Net, 24H Futar, Hotel Tarnava.
Catalin Nunu
Credit foto: Rallyphoto.ro