Gîrtofan: „Suntem mulţumiţi de podiumul de la Transilvania Rally”

Publicat in: June 23, 2014, Vizualizari: 3

Dan Gîrtofan și Eugen Rotaru (Škoda Fabia S2000) au reușit să termine pe locul 3 Transilvania Rally, etapa a 4-a a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop. Giri și Eugen își consolidează astfel poziţia a doua în clasamentul general, cu doar trei runde rămase din sezonul 2014. Raliul clujean (ultimul pe asfalt din actualul an competiţional) a fost unul foarte interesant pentru echipajul brașovean, care avut momente foarte bune, dar și momente cu ghinion, ce l-a oprit să ocupe un loc mai sus pe podium. „A fost un raliu foarte dificil. Iarăși am avut parte de vreme capricioasă, de ploaie, de noroi, dar suntem foarte fericiţi că am terminat pe podium. A fost o cursă frumoasă, și aici mă refer la probele de asfalt adevărat, pe care a fost o plăcere să pilotezi și ne-am simţit foarte bine. Din păcate, specialele Florești și Făget nu au oferit spectacolul scontat și, după părerea mea, nu-și aveau locul într-o etapă frumoasă cum este cea de la Cluj”, a spus Dan Gîrtofan.

Giri a explicat că „am încercat să ne concentrăm doar pe cursa noastră, fără să punem accent prea mare pe timpii celorlalţi, urmând ca la final să vedem unde ne situăm. Am reușit să facem acest lucru în mare parte, dar o pană ne-a privat de un loc și mai sus pe podium. S-a văzut încă o dată că atunci când ritmul impus de piloţi ca Francois Delecour sau ca Manfred Stohl este unul foarte ridicat, orice ghinion sau eroare te poate costa o poziţie mai bună la finalul raliului. Una peste alta suntem mulţumiţi de locul 3 de la Cluj. Sunt puncte importante obţinute, care sperăm să conteze în poziţionarea noastră din ierarhia finală”.
Dan Gîrtofan a mai apreciat că „vom avea de luptat serios pentru a ne menţine locul 2 sau să urcăm mai sus în clasamentul general. Vor fi trei etape foarte dificile pentru că bătălia acolo sus este foarte aprigă, dar sperăm ca atunci când se va trage linie să avem câștig de cauză”.

Vlad Rusu, directorul mărcii Škoda în România, a apreciat evoluţia celor doi brașoveni de la Transilvania Rally: „Giri și Eugen s-au descurcat foarte bine la Cluj, în condiţiile unor adversari foarte puternici. Au demonstrat încă o dată că pot oferi o replică pe măsură unor piloţi de calibru cum sunt Francois Delecour sau Manfred Stohl, oameni cu ștate vechi în întrecerile continentale și mondiale. Locul 3 de la Transilvania Rally ne dă speranţe pentru ultimele runde ale sezonului, unde sperăm ca echipajul Škoda România Motorsport să aibă aceeași constanţă ca și până acum și să ne ofere o clasare cât mai sus pe podium”.
Giri și Eugen vor să le mulţumească partenerilor din 2014 Škoda România, Porsche Finance Group și Mobil 1 prin Lubexpert România.

Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Bergenbier
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
TELL
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss