![]() |
Deși adversarii francezi Chabloz și Revais s-au impus pe prima probă de vineri, "Chiuzul Păpăuțiului", la bordul Mazdei 323 GTX de Gr. A, belgianul Grégoire De Mevius secondat de André Leyh a reușit să-și impună ritmul atât pe "Hârboca" cât și la întoarcere pe "Pârâul Halom", încheiându-și prima zi de concurs cu un avans de 45,4 secunde în fața acelorași Paul Chabloz și Christophe Revais, în timp ce poziția a treia le-a revenit lui Maxime Vilmot și Eric Gressens, pe modelul Subaru 555, la o diferență de aproape 2 minute.
![]() |
Cea de-a doua zi de concurs a debutat cu celebra specială "Comandău 1", una din cele mai apreciate și îndrăgite probe speciale la raliurile organizate în Covasna, datorită tehnicității și complexității sale, fiind considerată și o probă deosebit de periculoasă. De Mevius și Leyh și-au început ziua de sâmbătă la fel cum au încheiat-o pe cea de vineri, stabilind timpul de referință pe prima probă, cu 7,6 secunde mai rapizi decât francezii Emile Breittmayer și Alexis Thomas pe modelul Subaru 555. Totuși, coborârea pe "Păpăuți 1" s-a dovedit a fi mai bună pentru Chabloz și Revais, cei doi sportivi din hexagon oprind cronometrul cu 1,7 secunde mai rapid decât liderii raliului. Finalul primei bucle a zilei de sâmbătă s-a încheiat cu a doua urcare pe "Comandău", unde aceiași De Mevius și Leyh au ieșit învingători, fiind mai rapizi cu 2,7 secunde decât Breittmayer și Thomas.
După o regrupare în comuna Comandău, sportivii s-au aliniat la startul celei de-a doua treimi a zilei secunde, unde proba "Mica Siriu 1", cea mai lungă din întreg raliul, a fost de succes pentru tânărul Breittmayer, acesta reușind victoria în fața lui De Mevius, cu aceeași diferență cu care îl urmase pe belgian pe proba precedentă. Deși conștient de faptul că diferența dintre el și tinerii francezi este una considerabilă, De Mevius a accelerat ritmul pe "Korpás 1", însă Breittmayer s-a dovedit din nou, a fi mai rapid cu 8 zecimi. Însă, belgianul nu a acceptat ca singurele sale victorii ale zilei să fie pe specialele "Comandău", astfel că, acesta a forțat nota și și-a adjudecat victoria celei de-a doua treceri pe cei 20,6 km ai speciale "Mica Siriu 2", fiind mai rapid cu 6,4 secunde decât ocupantul poziției secunde, Paul Chabloz, respectiv cu 11,2 secunde decât adversarul său direct de sâmbătă, Breittmayer Jr. Doar că, cel din urmă, a avut ultimul cuvânt de spus în a doua zi de concurs, reușind să-și adjudece cea de-a treia victorie de probă din carieră pe specialele din Comandău, cu un avans de 1,4 secunde în fața liderului De Mevius, care și-a încheiat a doua zi de concurs cu un avans de 1 minut și 56 de secunde în fața lui Chabloz, în timp ce Breittmayer a rămas pe poziția a treia la puțin peste 2 minute și 40 de secunde.
![]() |
A treia și ultima zi de concurs a adus cu ea condiții meteorologice extreme, caracteristice zonei montante în acest anotimp. Cu o zăpadă pufoasă și groasă așternută pe probele speciale, echipajele s-au aliniat fericite la startul celei de-a treia urcări pe "Comandău", câștigătorul celor 11,6 km fiind același De Mevius, care și-a încheiat parcursul primei probe a zilei de duminică cu 11,7 secunde mai rapid decât tânărul Breittmayer. Belgianul și-a continuat ziua cu același ritm, obținând victoria probei "Bețașu 1" cu un avans de 1,6 secunde în fața lui Chabloz, cel din urmă dovedindu-se a fi mai rapid pe cei 20,6 km ai probei "Mica Siriu Invers 1", câștigând proba cu un avans de 6,5 secunde în fața juniorului Breittmayer. Reveniți în ultima regrupare a raliului, echipajele au primit informația că speciala "Păpăuți 2" este anulată, astfel că, ultima buclă "Mica Siriu" urma să încheie a 6-a ediție. De Mevius și-a trecut numele pentru a 8-a oară pe lista câștigătorilor de probe speciale la ediția din acest an, fiind cu 7,7 secunde mai rapid decât Ludovic Gherardi pe modelul Subaru 555, în timp ce, celălalt Subaru 555 pilotat de Emile Breittmayer a avut nevoie de intervenția echipelor de salvare, pentru a reveni pe drum, după un plonjon în decor. Aceiași De Mevius și Leyh și-au încheiat evoluția din acest an cu un parcurs demn de adevărați învingători, obținând și victoria ultimei speciale "Mica Siriu Invers 2", cu un avans considerabil de 38,3 secunde în fața lui Chabloz și Revais.
![]() |
Astfel, câștigătorii ediției cu numărul 6 a Winter Romania Historic Rally sunt Grégoire De Mevius și André Leyh, care cu un timp total de 02:46:59,3 și-au încheiat parcursul de-a lungul celor 15 probe speciale, cu un avans de 02:12,4 în fața francezilor Paul Chabloz și Christophe Revais, în timp ce poziția a treia la general le-a revenit lui Ludovic Gherardi și Yves Pezzutti, la mai bine de 10 minute diferență.
![]() |
În clasamentul mașinilor cu tracțiune spate, echipate cu pneuri de tipul Monte Carlo, Etienne Baugnee și Dino Beaufort s-au dovedit a fi cei mai rapizi cu modelul Ford Escort RS2000 MkI, cronometrul arătând același lucru, diferența dintre ei și ocupanții poziției secunde, Emmanuel Yon și Pascal Le Bouil fiind de aproape o oră. În urma francezilor aflați la bordul modelului Peugeot 505 Turbo, soții Michel și Julien Thone și-au încheiat parcursul celei de-a 6-a ediții a Winter Romania Historic Rally cu un ecart de peste 2 ore de câștigători, la bordul superbului Porsche 924. De-a lungul celor 15 speciale, Baugnee și Beaufort și-au adjudecat 10 victorii de probă, în timp ce celelalte 5 le-au revenit lui Jean Luis Moreno și Patrick Isnard, nefericiții unui abandon după a 4-a specială de sâmbătă.
![]() |
De cealaltă parte, în clasamentul mașinilor cu tracțiune spate dar cu anvelope de tipul Sweden, Didier Bindels și Guy Burniat s-au impus la final cu modelul Porsche 911 Carrera RS Proto, setând timpul de referință la un total de 03:06:40,4 cu 01:23,0 mai puțin decât ocupanții poziției secunde Pascal Delporte și Geoffrez Brion pe modelul Ford Escort RS2000 MkII. Francezii au fost urmați de perechea belgiană Francis Heyse și Jasper Vermeluen, la o diferență de mai bine de 9 minute cu un model identic precum cel al câștigătorilor. Doar ritmul constant și sigur a făcut ca victoria să le revină lui Bindels și Burniat, întrucât cele două victorii de probă din totalul de 15 au fost o pură întâmplare, întrucât Marcy Gerard cu cele 7 victorii de probă respectiv Alexandre Felsenhart și Pascal Delporte au oferit un spectacol deosebit în cele trei zile de concurs, împărțindu-și victoriile ca între frați am putea spune.
![]() |
În clasamentul dedicat echipajelor pornite în regim de regularitate, victoria le-a revenit lui Céliméne Lachenal și Pierre Yves Belotti, pe modelul Ford Escort RS2000 MkII, cei doi sportivi elvețieni fiind mai rapizi cu peste o oră și jumătate decât ocupanții poziției secunde, soții Michel și Julien Thone.
![]() |
Iar dacă ediția a 90-a de la Raliul Monte Carlo a adus noutăți și nenumărate premieri, ediția din acest an a Winter Romania Historic Rally nu a făcut excepție, găzduind cupa 208 R2, acolo unde, modelele franțuzești Peugeot 208 R2 s-au întrecut pe zăpada de la Comandău înaintea etapei tradiționale de peste două săptămâni, Winter Rally Covasna. Marcel Cioltan și Ioan Popa nu au lăsat nicio șansă adversarilor și s-au impus la capătul a 15 probe speciale, reușind să-și adjudece victoria tuturor specialelor de la această ediție. Pe poziția secundă și-a încheiat parcursul și unicul echipaj 100% feminin de la această ediție, aici fiind vorba despre nu una ci despre două premieri absolute. Pe de o parte, Cristiana Oprea care s-a aflat la startul primului raliu de zăpadă, iar de cealaltă parte, Alexia Parteni, navigatoarea Cristianei, care a dictat pentru prima oară într-o etapă de raliu. În urma reprezentatelor sexului frumos și-au încheiat evoluția și Radu Rey cu Matei Blaga.
![]() |
Povestea competițională a automobilelor istorice continuă în acest an cu ediția de vară, care se va desfășura undeva în luna iulie, 100% pe macadam, în timp ce povestea raliurilor de iarnă continuă în două săptămâni cu a 15-a ediție a Winter Rally Covasna, data desfășurării fiind stabilită în perioada 4-6 februarie.
Credite foto: Flavius Croitoriu - Rally Art.ro; Balázs Attila & Sorin Pop - Colaborare RallyPhoto Hunters & Rallyzoom; Marius Georgian Nițache
Articol semnat de,
Cristian OLTEAN - jurnalist sportiv autorally.ro