Lista finală pentru Mamaia Rally Show 2026 este completă. 16 piloți din România și din elita internațională a raliurilor se vor întâlni în acest weekend la malul Mării Negre, la comenzile unor automobile din categoria Rally2, pentru trei zile dedicate spectacolului automobilistic.
Cea de-a doua ediție Mamaia Rally Show se desfășoară în perioada 18–20 septembrie, în nordul stațiunii Mamaia, reunind campioni europeni, campioni naționali și unele dintre cele mai cunoscute nume ale raliurilor românești din ultimele decenii.
Formatul competiției îi va aduce pe cei 16 față în față pe traseul special amenajat pe litoral, într-un weekend în care punctele și calculele de campionat sunt înlocuite de dueluri directe, viteză și spectacol pentru public.
Trei campioni europeni și câștigătorul ediției inaugurale
Capul de afiș al grilei internaționale este Efrén Llarena, campion european absolut în 2022 și câștigător al primei ediții Mamaia Rally Show. Spaniolul revine pe litoral la un an după succesul obținut aici, de această dată din postura celui care are de apărat trofeul.
Llarena nu va fi însă singurul fost campion european prezent la Mamaia. Italianul Luca Rossetti, triplu campion continental, revine în România la nouă ani de la participarea sa la Transilvania Rally, în timp ce Mikko Heikkilä, campion al Finlandei în 2022 și câștigător în FIA ERC, aduce pe litoral tradiția celebrei școli finlandeze de raliuri.
Italia va fi reprezentată și de Tommaso Sandrin, iar Bulgaria aduce la Mamaia două generații diferite prin Jasen Popov, dublu campion național absolut și revenit în România după aparițiile sale de la Raliul României din 1997 și 1998, respectiv Martin Surilov, campion absolut al Bulgariei în 2023 și un nume deja familiar publicului românesc.
Nume importante ale raliurilor românești completează grila
Reprezentarea României aduce împreună generații diferite și numeroși piloți care au marcat istoria recentă a Campionatului Național de Raliuri.
Simone Tempestini, Dan Gîrtofan, Andrei Gîrtofan, Bogdan Mărișca, Norbert Maior, Valentin Porcișteanu, Vlad Cosma, Mihai Manole, Cristian Dolofan și Sebastian Scîrlet completează tabloul celor 16 sportivi care vor face spectacol în acest weekend la Mamaia.
Într-un format aparte, mai mulți dintre concurenți vor împărți aceeași mașină pe parcursul evenimentului. Vlad Cosma și Sebastian Scîrlet vor concura cu același Citroën C3 Rally2, la fel cum Cristian Dolofan și Norbert Maior vor împărți un alt C3 Rally2. Dan și Andrei Gîrtofan vor evolua cu aceeași Škoda Fabia RS Rally2, iar Jasen Popov și Martin Surilov vor împărți o Škoda Fabia Rally2 Evo.
Același lucru este valabil pentru Mikko Heikkilä și Efrén Llarena, care vor concura cu aceeași Škoda Fabia RS Rally2, respectiv Tommaso Sandrin și Luca Rossetti, care vor împărți un Hyundai i20 N Rally2. Mihai Manole și Valentin Porcișteanu vor avea fiecare propria mașină, în timp ce configurația pentru Simone Tempestini și Bogdan Mărișca urmează să fie definitivată.
Cei 16 piloți de la Mamaia Rally Show 2026
Vlad Cosma — Citroën C3 Rally2
Mihai Manole — Škoda Fabia Rally2 Evo
Valentin Porcișteanu — Škoda Fabia Rally2
Cristian Dolofan — Citroën C3 Rally2
Sebastian Scîrlet — Citroën C3 Rally2
Dan Gîrtofan — Škoda Fabia RS Rally2
Andrei Gîrtofan — Škoda Fabia RS Rally2
Simone Tempestini — Škoda Fabia RS Rally2
Bogdan Mărișca — Škoda Fabia RS Rally2
Norbert Maior — Citroën C3 Rally2
Efrén Llarena — Škoda Fabia RS Rally2
Tommaso Sandrin — Hyundai i20 N Rally2
Mikko Heikkilä — Škoda Fabia RS Rally2
Luca Rossetti — Hyundai i20 N Rally2
Jasen Popov — Škoda Fabia Rally2 Evo
Martin Surilov — Škoda Fabia Rally2 Evo
Program Mamaia Rally Show 2026
VINERI, 18 SEPTEMBRIE
11:00 — Conferință de Presă — Hotel Nyota
11:00 – 17:00 — Antrenamente Libere / Free Practice — maximum 6 treceri pentru fiecare pilot
18:00 – 18:30 — Parada Automobilelor — Mamaia Rally Show Village → Portul Tomis
18:30 – 20:00 — Meet the Rally Drivers — Portul Tomis
22:00 — Welcome Party — La Nueva Cucaracha
SÂMBĂTĂ, 19 SEPTEMBRIE
10:30 – 13:30 — Antrenamente Libere / Free Practice
14:30 – 15:30 — Antrenamente Libere / Free Practice
16:00 – 19:00 — Manșa 1 Cronometrată / Heat 1
19:00 – 22:00 — Manșa 2 Cronometrată / Heat 2
23:00 — Mamaia Rally Show Party — La Nueva Cucaracha
DUMINICĂ, 20 SEPTEMBRIE
10:00 – 12:00 — Antrenamente Libere / Free Practice
13:00 – 15:00 — Manșa 3 Cronometrată / Heat 3
15:00 – 17:00 — Sferturi de Finală • Semifinale • Finală
17:30 — Festivitatea de Premiere
De la campioni europeni la multipli campioni ai României și ai altor campionate naționale, Mamaia Rally Show 2026 aduce laolaltă 16 piloți și o selecție exclusivă de automobile Rally2 pentru un weekend în care spectacolul ia locul calculelor de campionat.
16 piloți. Trei zile. Dueluri directe. Un singur show, la malul Mării Negre.
Sursa programului și informații pentru spectatori: Mamaia Rally Show