Lewis Hamilton (McLaren) castiga prima sa cursa din acest sezon, Marele Premiu al Canadei, devenind al saptelea castigator diferit in primele 7 curse din 2012. Mai mult decat atat, toti cei 3 piloti care au urcat pe podium la Montreal fac parte din categoria celor care nu au castigat inca o cursa in acest an, fiind o noua demonstratie a impredictibilitatii acestui sezon. Pe locul 2 s-a clasat asadar, Romain Grosjean (Lotus) iar pe 3, Sergio Perez (Sauber), ambii piloti fiind pentru a doua oara pe podium in 2012, Grosjean obtinand locul 3 in Bahrein iar Perez locul 2 in Malaysia.
Acest podium s-a decis in ultimele tururi dupa ce mai toata cursa a fost o batalie intre pilotii plecati de pe primele 3 pozitii de pe grila de start, Vettel, Hamilton si Alonso. Strategia castigatoare in Canada a fost cea folosita de Hamilton, adica cea cu 2 opriri la boxe. Dupa un start mai linistit decat ne asteptam, majoritatea pilotilor din plutonul fruntas mentinandu-si pozitia de pe grila, prima schimbare de pozitii in fata s-a intamplat cu ocazia primului schimb de pneuri. Alonso a reusit sa sara de pe locul 3 pana pe prima pozitie prin decizia de a ramane cel mai mult pe circuit pana la momentul schimbarii. Vettel nu a pierdut doar o pozitie, Hamilton trecand de german prin aceeasi miscare pe care Alonso le-a aplicat-o celor 2, adica ramanand mai mult pe circuit decat Vettel.
Cursa a fost destul de linistita ulterior, pana la momentul celui de-al doilea schimb de pneuri. Hamilton a intrat primul de aceasta data, iar rivalii sai directi au crezut ca daca la Monte Carlo a fost posibila victoria cu un singur schimb de pneuri, de ce nu ar merge si aici? Insa conditiile diferite ale circuitului de la Montreal au facut ca Hamilton sa fie foarte rapid si sa se apropie foarte repede de Alonso si de Vettel chiar daca a facut cu o oprire in plus. Pilotul McLaren i-a depasit pe rand pe cei doi instalandu-se la conducerea cursei pana la final.
Echipa Red Bull si-a dat seama ca in conditiile acestea, Vettel risca sa pateasca ce a patit Raikkonen in China, adica sa piarda in cateva tururi foarte multe pozitii din cauza pneurilor care nu mai dadeau randament. Astfel, Vettel a facut al doilea schimb din pozitia a treia, reintrand pe circuit pe locul 5. Ferrari au riscat, Alonso ruland pe aceleasi pneuri pana la final. Si au pierdut. Alonso a fost depasit pe rand de catre Grosjean, Perez si chiar si de catre Vettel, terminand cursa pe locul 5, in spatele pilotului Red Bull.
O cursa buna, cu 2 opriri a facut si Nico Rosberg (locul 6), pilotul Mercedes fiind unul dintre cei mai rapizi piloti de pe circuit, si din nou a fost singurul care a adus puncte echipei germane. De aceasta data Michael Schumacher a ramans cu sistemul DRS activat, mecanicii nereusind sa mai inchida clapeta eleronului. Pilotul german nu poate sa dea vina pe ghinion ca nu a punctat in Canada, avand in vedere ca a abandonat din pozitia cu numarul 12, insa este totusi ciudat cum Schumi are cate un incident de genul acesta la aproape fiecare cursa.
Castigatorul de la Monte Carlo, Mark Webber, s-a clasat pe locul 7, in fata lui Raikkonen care, surprinzator, pare ca nu a facut nicio depasire toata cursa. Si cel de-al doilea Sauber a punctat, Kamui Kobayashi clasandu-se al noualea. Ultimul punct l-a obtinut Felipe Massa, fiind un rezultat prea modest pentru brazilian in conditiile in care Perez, numele cel mai vehiculat ca inlocuitor al sau la Ferrari, a urcat din nou pe podium.
Paul di Resta a facut o cursa buna, insa decizia de a face primul schimb de pneuri prea repede l-a facut sa termine cursa "primul sub linie", in fata coechipierului de la Force India, Nico Hulkemberg.
Un weekend de uitat pentru Button, care dupa ce ieri nu a intrat in Q3, astazi a terminat doar pe pozitia 16, incercand strategii diferite fata de Hamilton. Williams nu a punctat deloc in Canada, la fel si Toro Rosso.
Lewis Halimton a avut o zi perfecta. A pilotat excelent, a avut o strategie perfecta, a castigat cursa si, mai mult decat atat, a devenit liderul campionatului, facand un salt de pe locul 4. Chiar daca este prima victorie din sezon, britanicul a aratat ca este in mare forma. Insa daca ne uitam la podiumul de la Montreal ne vine si mai greu sa facem vreun pronostic, nu pentru titlul mondial, ci chiar si doar pentru urmatoarea cursa. Urmatoarea etapa este Marele Premiu al Europei si se va desfasura la Valencia, peste 2 saptamani.
Dan Terea
Echipa Autorally
Rezultatele Merelui Premiu al Canadei:
poz. pilot echipa timp
1. Hamilton McLaren-Mercedes 1h32:29.586
2. Grosjean Lotus-Renault + 2.513
3. Perez Sauber-Ferrari + 5.260
4. Vettel Red Bull-Renault + 7.295
5. Alonso Ferrari + 13.411
6. Rosberg Mercedes + 13.842
7. Webber Red Bull-Renault + 15.085
8. Raikkonen Lotus-Renault + 15.567
9. Kobayashi Sauber-Ferrari + 24.432
10. Massa Ferrari + 25.272
11. Di Resta Force India-Mercedes + 37.693
12. Hulkenberg Force India-Mercedes + 46.236
13. Maldonado Williams-Renault + 47.052
14. Ricciardo Toro Rosso-Ferrari + 1:04.475
15. Vergne Toro Rosso-Ferrari + 1 lap
16. Button McLaren-Mercedes + 1 lap
17. Senna Williams-Renault + 1 lap
18. Kovalainen Caterham-Renault + 1 lap
19. Petrov Caterham-Renault + 1 lap
20. Pic Marussia-Cosworth + 2 laps
Cel mai rapid tur: Vettel, 1:15.752
Abandonuri:
pilot echipa tururi
Glock Marussia-Cosworth 57
Schumacher Mercedes 34
De la Rosa HRT-Cosworth 25
Karthikeyan HRT-Cosworth 23