Publicat in: April 1, 2009, Vizualizari: 2420
O băutură energizantă pune pe foc F1

Compania producătoare de băuturi energizante Hell, prezentă pe piaţă în 16 ţări, anunţă că este pe cale să finalizeze negocierile pentru implicarea sa ca sponsor cu echipele de Formula 1 Brawn GP şi Williams, semnarea contractului având ca termen sfârşitul lunii aprilie. În consecinţă, atât în Formula 1, cât şi pe piaţa băuturilor energizante se va da startul unei noi şi adevărate competiţii.
Negocierile între producătorul băuturii energizante Hell şi echipele de Formula 1 Brawn GP şi Williams se găsesc într-un stadiu avansat. Doar două întrebări se pun: cu care dintre cele două echipe se va coopera şi dacă Hell va fi numele sponsorului principal al echipei alese sau doar unul dintre sponsori. O nouă băutură energizantă poate să-şi facă apariţia în Formula 1, ca rezultat al acestor decizii.
Hell a început discuţiile cu cele două echipe, pe fondul crizei economice mondiale care nu a cruţat nici F1 şi a determinat câţiva sponsori importanţi să se retragă. Hell, pe de altă parte, mulţumită creşterii sale dinamice, consideră că este timpul să înceapă negocierile şi să se implice în acest sport.
“Hell sprijină în mod activ sporturi cu înalt grad de tehnicitate, precum raliurile sau drift-ul. De mult timp ne gândeam să sponsorizăm o echipă de Formula 1. Sunt adeptul unei competiţii sănătoase, atât în circuit, cât şi în afaceri şi acesta este motivul pentru care sunt foarte bucuros să fi ajuns atât de departe. Prin revigorarea competiţiei între producătorii de băuturi energizante, Hell va adăuga o nouă dimensiune celei mai celebre întreceri a maşinilor de curse”, a subliniat
Tomas Grosch, Director al Hell International Business Strategy & Development.
Hell:
Produsul şi marca Hell, ambele concepute în 2006, au fost introduse pentru prima dată pe piaţă în Ungaria, dar graţie stategiilor de export sunt prezente astăzi pe pieţele din 16 ţări, printre care România, Slovacia, Franţa, Germania şi Israel. Băutura energizantă numărul 1 pe piaţa din Ungaria a devenit un succes răsunător la următoarele expoziţii: SIAL în Paris, ANUGA în Köln şi WORLD FOOD în Moscova. La evenimentul de la Moscova a câştigat premiile pentru “Cel mai bun produs nou” şi ‘Cea mai bună băutură energizantă”.
Hell sprijină în mod activ şi constant sporturi cu înalt grad de tehnicitate, precum raliurile şi drift-ul, şi de asemenea muzica pop. Vânzările acestui produs au cunoscut o creştere exponenţială în ultimii trei ani, depăşind în 2008 peste 100 de milioane de unităţi vândute.
Candyglobe
Candyglobe, o companie sută la sută maghiară, este proprietara mărcii HELL. Pe lângă sediul din Ungaria, are sedii şi sisteme de logistică şi vânzări independente pe trei continente, în ţări ca România, Noua Zeelandă sau Hong Kong. Principalele domenii de activitate ale companiei sunt producţia şi distribuţia de băuturi energizante şi de bomboane. Cifra de afaceri a companiei în 2008 a depăşit 15 miliarde de HUF.¬
Comunicat de presă 1/1 aprilie 2009
Dan Besliu
Pentru informaţii suplimentare, vă stau la dispoziţie la: 0723.313.633; dan.besliu@freelancer