Autorally: Acum ca „openul” campionatului s-a jucat iti propun sa vorbim un pic de ce se intampla la clasa 3 cu doua etape inainte, mai ales ca la Iasi, se pare ca datorita punctelor multe clasa este populata.
Horatiu Savu: Nu e atat de populata cum ne-am fi dorit, tinand cont ca aceasta clasa reprezinta de fapt clasa masinilor de productie. Am vazut o postare de-a lui Vlad Cosma, care spunea ca in Bulgaria sunt vreo doua Evo IX la start. Dupa Cluj si dupa Arad unde au fost 2 masini la start trebuie sa apreciem revenirea lui Manu si a lui Edi in cadrul clasei ceea ce anima un pic aceasta clasa si face putin mai dificil de previzionat ceea ce se va intampla.

Credit foto: rallyphoto.ro
Autorally: Va bucurati de revenirea lui Edi, dar Edi poate sa incurce lucrurile si mai tare. Daca pana acum lucrurile erau incurcate de faptul ca nu erati constituiti, acum sunteti multi si se pot incurca lucrurile.
Horatiu Savu: Asa este. Tinand cont ca un raliu va avea coeficient de 1.2, iar un raliu va avea coeficientul 0.8, din nou previziunile sunt foarte greu de facut si de anticipat ceea ce se va intampla, mai ales ca raliul de la Iasi este unul foarte lung si este greu sa spun acum cum va fi si ce va fi.
Autorally: Am studiat evolutia ta in ultimii 3 ani, iar concluzia este ca iti lipseste „un sfert de pedala”, piciorul nu apasa destul pe pedala. De ce?
Horatiu Savu: Este din motiv de bugetare. Nu poti sa mergi cu pedala la fund ca daca se strica ceva la masina tu nu mai poti sa iei startul la urmatoarea etapa. Chiar la aceasta etapa masina are cam tot ce se poate face la o masina de genul asta, chiar acum cand mai are putin pana la expirarea omologarii, am adus prin foarte multe investitii proprii sa masina chiar la topul grupei N (sa zicem asa) si speram ca acest lucru se va vedea si pe probe. Nu pot sa fiu cu totul de acord cu tine pentru ca nu este de colo un loc 8 la general pe Transfagarasan la deal, pe ploaie.
Autorally: Sunt exceptii care intaresc regula, dar simt ca nu esti nici la apogeul carierei, tocmai ai implinit 44 de ani, deci nu esti la momentul acela in care iti zici „opreste-te”. Sponsorul nu te preseaza sa faci cine stie ce dar totusi parca lumea asteapta un pic mai mult de la tine.
Horatiu Savu: Atata vreme cat nu am o infuzie de buget care sa imi permita sa abordez relaxat orice etapa si cand investitia principala in masina o fac din buzunarul propriu trebuie sa ma bazez mai mult pe constanta decat pe viteza pura.
Autorally: Si constanta este benefica. Ne uitam la rezultatul final de anul trecut.
Horatiu Savu: Nu este ceea ce ne dorim. Ne dorim de fapt sa mergem tare, dar ca sa mergi tare ai nevoie de foarte multi bani. Am invatat la scoala de pilotaj, la Caneva, ca toate derapajele costa timp si atunci noi am optat tocmai pentru a castiga putinul timp pe care il putem castiga cu bani putini. Suntem nevoiti sa mergem „la timp” , in defavoarea spectacolului, momentan.
Autorally: Momentan, dar cat mai dureaza?
Horatiu Savu: Pana vom gasi pe cineva care sa ne sprijine sa putem sa mergem la adevarata valoare si la adevaratul spectacol care ar trebui sa fie. Cand te cramponezi pentru cateva secunde, nu ai cum sa le castigi decat din exploatarea la maxim a traselor, pe asfalt vorbesc.
Autorally: Avand in vedere ca vorbim cu doua etape inainte de final, cautarile privind eventualii parteneri cred ca nu au niciun succes.
Horatiu Savu: Daca nu am avut parteneri in 21 de ani si situatia economica a tarii se inrautateste nu prea avem o „luminita in tunel” care sa ne permita sa abordam cu entuziasm traseele de concurs.
Autorally: Ce v-ati propus pentru cele doua etape?
Horatiu Savu: Evident ca ne-am propus castigarea titlului la clasa pentru ca avem deja un avans considerabil. Acum imi amintesc de problemele de la Cluj, de problemele de la Sibiu, in care, daca eram scutiti de probleme aveam un rezultat in top 8. Ne propunem la open un loc in primii 10.
Autorally: Multumim Horatiu si bafta multa in ultimele doua etape!
Echipa Autorally