David Botka se pregateste pentru Mikulas Rally, competitia maghiara alergata in weekend-ul 7-8 decembrie si in care vicecampionul Romaniei va alerga cu noua sa achizitie, Peugeot 207 S2000. Masina invingatoare la Arad si Bacau in acest sezon, in mainile lui Francois Delecour, se afla in stadiu de pregatire in garajul Botka Team, dupa cum se poate vedea in pozele de mai jos.
David Botka va ataca titlul stagiunii CNR Dunlop 2014, pe care a recunoscut ca si-l doreste in palmares, insa pilotul care a facut parte din echipa ESD Rally Team in a doua parte a sezonului nu a luat inca o decizie vis-à-vis de masina cu care se va prezenta la startul primului raliu, programat la sfarsitul lui februarie, Sibiu Rally ERC.
Botka si-a trecut in 2013 in palmares prima victorie atat in campionatul romanesc, la Iasi, cat si in cel maghiar, in singura etapa de macadam, Veszprem Rallye.
![]() |
![]() |
![]() |