Ienășel, la un punct de titlul Rally 2

Publicat in: October 14, 2022, Vizualizari: 40

Cătălin Ienășel și Adrian Diaconescu și-au adjudecat cea de-a cincea victorie pe asfalt din tot atâtea posibile, la finalul Raliului Clujului, fiind la doar un punct distanță de titlul din CNR2B (Rally 2), cu o singură etapă rămasă de disputat - pe macadamul de la Brașov.


   La capătul unui raliu solicitant, cu probe care îmbină viteza cu șerpuirile de viraje legate, însă și cu multe zone înșelătoare, Cătălin Ienășel și Adrian Diaconescu reușesc o etapă cu procentaj maxim la comenzile Mini-ului Cooper S, cei doi brașoveni câștigând toate cele patru probe speciale ale întrecerii, inclusiv Power Stage-ul, în clasamentul Rally 2.

   “A fost o etapă abordată cu respect, cunoscând renumele Clujului, ca raliu care îți poate oferi surprize. Acest lucru s-a văzut, de altfel, prin numeroasele ieșiri în decor” a spus Cătălin la finalul etapei. “Cred că am avut o pregătire corectă și lucrurile s-au aliniat foarte bine pentru noi. Ne pare rău pentru ieșirea în decor a colegului și adversarului nostru Edi Georgescu, cel cu care eram angrenați într-o luptă frumoasă. În plus, ieșirea lui înseamnă că lupta pentru titlu se prelungește și la ultima etapă.”

   Cătălin și Adrian au încheiat raliul cu un avans de un minut și 30 de secunde în fața echipajului harghitean Attila Jakab/Hunor Sipos, singurii care îi mai pot devansa în lupta pentru titlul național. Soarta titlului depinde de o victorie a lui Jakab, însă și de o contraperformanță a lui Ienășel, care ar trebui să nu marcheze niciun punct la Brașov.

   “Putem sărbători titlul acasă, la Brașov, dacă totul merge bine, însă nu avem voie să facem nicio greșeală, mai ales în contextul problemelor avute la celelalte două etape de macadam la care am luat startul în acest sezon. Planul este sa ajungem cu bine la final, fără a viza un loc anume și să facem uitate aceste probleme. Cred însă că vom lua startul mai bine pregătiți” a mai spus Cătălin Ienășel, înainte de etapa de casă, Raliul Brașovului.

ICE Rally Team este susținută în 2022 de parteneri puternici, care fac posibilă participarea la etapele CNR Betano: Liqui Moly prin Limorom Sibiu, Dinamic 92, Textar TMD Friction, Denso, Milwaukee, Bilstein, Metzger și Ice Team.

Credite foto - Cătălin Stoia

 

Comunicat de presă 

 

 

 

 

 

 

 

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss