In sfarsit!

Publicat in: September 21, 2009, Vizualizari: 2144
Tempesta si Dorin Pulpea au pasit pe a doua treapta a podiumului Raliului AMSS Serbia. Echipajul Napoca Rally Team a scapat, in sfarsit, de ghinioanele din intreg sezonul 2009 si, intr-o cursa fara probleme tehnice, reuseste un rezultat notabil. In urma evolutiei din Serbia, Tempesta ajunge pe pozitia secunda a clasamentului general al FIA European Rally Cup East.

Aflat in seara primei zile pe locul doi la peste 2 minute de lider, dar la mai bine de cinci minute de ocupantul locului trei, pilotul Napoca Rally Team a decis sa nu forteze si sa-si conserve doar pozitia. Strategia a dat roade, astfel incat finalul AMSS Rally il gaseste pe a doua treapta a podiumului, rezultat care il repune in carti pentru castigarea Cupei Europei de Est.

“A fost o zi foarte grea! Aseara mi-am dat seama ca nu pot sa pierd locul doi, dar nici nu pot sa-l ajung pe Popov, liderul clasamentului la finalul primei zile. Nu este de loc usor sa mergi incet, sa mergi la conservare, era extrem de important sa nu gresim. Ne bucuram ca s-a spart, in sfarsit, ghinionul si am reusit sa terminam raliul cu bine si cu un rezultat bun. A contat mult pentru noi si prezenta aici a lui Bogdan Marisca si a tuturor celor care ne-au sustinut. Acum suntem din nou in lupta pentru Cupa. Jasen Popov a urcat pe prima pozitie in clasamentul general, dar cu o victorie sau un loc doi in Rusia unde bulgarul nu vine, vom aduce Cupa Europei de Est la Cluj. Acesta este deci, obiectivul nostru pentru Novorossiysk Rally” a declarat Tempesta la finalul AMSS Serbia Rally.

Ultima etapa a FIA European Rally Cup East, Novorossiysk Rally of Rusia se va desfasura in perioada 9-11 octombrie si va fi determinanta in stabilirea castigatorului. Liderul clasamentului general, bulgarul Jasen Popov, castigatorul etapei sarbe, a acumulat pana acum 200 de puncte, iar Tempesta, cu cele 100 de puncte primate astazi trece pe locul secund in clasementul Cupei. Popov nu va face deplasarea in Rusia, astfel incat o victorie la Novorossiysk ar insemna pentru Tempesta acumularea a 230 de puncte si, implicit, castigarea trofeului, iar un loc doi, l-ar aduce pe pilotul Napoca Rally Team la egalitate de puncte cu bulgarul, dar, cu mai putine etape parcurse, Tempesta ar intra si in aceasta situatie, in posesia Cupei.

Din Serbia, Tempesta si Dorin Pulpea vor merge direct la Arad unde este programata la sfarsitul saptamanii a saptea etapa a Campionatului National de Raliuri “Dunlop”. “Acum ne schimbam “setarile” si la Arad vom merge pentru full attack! Aici a trebuit sa gandim, la Raliul Aradului nu avem la ce sa ne gandim, vom merge cu acceleratia la podea”, a mai spus Tempesta.

R Promotion
andihutanu@yahoo.com

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Bergenbier
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
TELL
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss