Incepe WRC 2014 ! - avancronica Raliul Monte Carlo

Publicat in: January 13, 2014, Vizualizari: 29
Editia a 82-a a raliului Monte Carlo da semnalul de incepere pentru un nou sezon de WRC. Cu 4 constructori, odata cu debutul lui Hyundai, cu 4 producatori de pneuri, prin revenirea lui Pirelli, cu un nou promotor si multe intentii bune, noul campionat mondial va incerca sa-si recapate audienta de odinioara si sa redevina a doua competitie FIA, dupa Formula 1.



Raliul Monte Carlo 2014 are un format neobisnuit. Startul festiv va avea loc la Monte Carlo luni, pentru ca probele speciale sa se desfasoare cu incepere de joi. Competitia revine in regiunea Haute Alpes dupa 10 ani, avind centrul situat la Gap, orasul de origine a campionului mondial en titre Sebastien Ogier. Nu lipseste nici Col de Turini, pe care se va trece de doua ori in ultima etapa, iar singura proba 100% noua se va parcurge la finalul competitiei si indeplineste rolul de power stage.

Daca in 2013 au fost 73 concurenti inscrisi, acum organizatorii au acceptat 72. Dintre acestia 11 piloti sunt reprezentantii echipelor oficiale (4 constructori si 3 echipe cu un automobil), 7 concurenti participa la WRC2 si doar unul la WRC3, Quentin Gilbert – ocupantul locului second in Citroen Top Driver 2013. In WRC 2 exista doar un automobil RRC (Ford Fiesta – Julien Maurin), 5 modele Fiesta R5 si un Mitsubishi R4. Principalul favorit la R5 este rusul Yuryi Protasov, pentru care Evgeniy Novikov, ramas deocamdata fara angajament, va efectua rolul de pilot de recunoastere.

Noul sistem al claselor, adoptat de FIA din acest an, duce la un echilibru interesant cel putin pe lista de inscrieri. Vor lua startul 14 automobile World Rally Car (RC1), 17 RC2 (R5, RRC, vechile N4 sau R4, S2000), 12 RC3 (DS3, Clio sau Fiat 500 cu turbo), 18 RC4 (modelele Twingo, C2 sau 208) si 8 in RC5. In premiera avem la Monte Carlo si primul R-GT inscris, Marc Duez luind startul cu un Porsche 996 RS GT3. In calitate de fosti invingatori ai raliului, Bryan Bouffier si Francois Delecour, sunt prezenti la start cu Ford Fiesta WRC pregatit de M-Sport. Delecour se afla la al 100-lea start in Campionatul Mondial, unde a obtinut 4 victorii printre care si cea de la Monte Carlo din 1994. Ca si in 2011, cind a participat la acest raliu si a obtinut locul 6, campionul Romaniei din ultimele doua sezoane va fi sustinut de ESD Rally Team si va purta pe masina logo-ul “Visit Romania”.

Monte Carlo este un raliu care are multe particularitati. Pneurile folosite aici, mai ales cele cu cuie, nu pot fi folosite in nici o alta competitie. Regula Rally 2 (SupeRally) care permite celor opriti sa reia startul in etapa urmatoare nu se aplica, iar echipajele au dreptul sa foloseasca echipaje de recunoastere, care trec cu 70 minute inainte de startul specialei.

Pentru Citroen doar pilotii sunt noi... La start se vor afla doar doua modele DS3 WRC, pilotate de Kris Meeke (participant la 5 editii de Monte Carlo) si Mads Ostberg ( la a doua participare). Mark Higgins indeplineste rolul de pilot de recunoasteri pentru britanic, iar Morten, tatal sau, face acelasi lucru pentru Ostberg. In schimb, constructorul francez a deplasat sase modele DS3 R3T, incluzindu-le pe cele 5 din categoria “Promotion”, dintre care unul pentru castigatorul de anul trecut al Citroen Top Driver, Sebastien Chardonnet.

Hyundai va aduce la start primele doua automobile i20 WRC si revine in campionat dupa o pauza de mai bine de 10 ani. Dani Sordo va pilota sasiul cu numarul 001 si il va avea ca si pilot de recunoastere pe Enrique Ojeda, campionul primei editii de IRC, iar Thierry Neuville va pilota 002, Bruno Thiry urmind sa fie “spionul” sau. Design-ul masinilor nu a suferit modificari si vor purta aceleasi culori ca si la prezentarea din decembrie de la Frankfurt.

Toate modele Ford prezente la start in acest an dateaza din 2012. Mikko Hirvonen si Elfyn Evans vor pilota automobile ex Petter Solberg, iar Robert Kubica un model utilizat in trecut de Latvala. Polonezul a pierdut o zi de teste la Monte Carlo, datorita defectiunii camionului ce transporta Fiesta din Austria (unde a castigat Janner Rallye, in varianta RRC) in Franta. Pilotul de recunoasteri al lui Hirvonen este Timo Kankkunen (fratele cvadruplului campion mondial Juha), iar al lui Evans, tatal sau Gwyndaf.



Volkswagen este echipa cu cele mai multe noutati. Pe linga cele 10 noi omologari, masinile vor avea alte culori, evolutiile adoptate avind scopul de a creste stabilitatea modelului Polo R WRC. Sebastien Ogier il va avea ca si “spion” pe Nicolas Vouilloz, Latvala pe Toni Gardemeister, iar Andreas Mikkelsen pe David Doppelreiter.

Monte Carlo 2014 poate insemna primul act al unui “WRC reloaded”. Cu doua probe speciale transmise live in ultima zi, inclusiv powerstage, campionatul mondial poate recupera din audienta pierduta. Sa speram ca una dintre numeroasele televiziuni de sport din Romania va achizitiona drepturile la timp.

3mmm
Radu Roman

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss